Tuesday, October 13, 2015

Antrenamentul Mascaților Din Rusia Este Desprins De Realitate !!!

Nu este un secret faptul că Rusia se numără printre cele mai mari puteri militare ale lumii. Lucrul acesta este ușor de observat în contextul actula în care se pare că există două mari tabere și anume cea rusească împreună cu țările din este și cea americană parte ce cuprinde pe lângă Statele Unite ale Americii și întreg blocul NATO în componența căruia se află după cum bine știți și România cu un rol foarte important mai ales datorită apropierii noastre ca și poziție geografică de Federația Rusă.

Cu toate aceste tensiuni între cele două tabere se pare că armata a devenit principala preocupare a acestora iar procurarea de echipament militar precum și antrenarea soldaților în condiții speciale au devenit prioritatea număru unu bineînțeles. În cee ce urmează veți putea urmări câteva secvențe foarte interesante aș putea spune despre cum se pregătesc trupele speciale rusești pentru misiunile de intervenție interne dar și externe.

După cum se poate observa pe imagini acești militari sunt extrem de devotați patriei lor antrenându-se în cee mai dificile condiții pentru misiuni chiar și mai dificile. Toate exercițiile militare pe care le vedeți atât fizice cât și cele ce implică trageri cu arma par desprinse dintr-un teatru de război dar trebuie menționat că aceasta este o cultură în ceea ce privește armata rusească încă de pe vremurile timpurii ale secolului XX.

Astfel de clipuri au fost în ultima vreme publicate din ce în ce mai mult pe internet asta și pentru faptul că imaginile aici se propagă cu o viteză amețitoare și că cei care fac parte din tabăra adversă vor vedea faptul că nu trebuie să se pună vreodată cu o asemenea forță miliră pentru că nu îi poate face față.

No comments:

Post a Comment