În acestă perioadă de început de toamnă și la noi dar și în alte țări au loc foarte multe nunți.Fiecare zonă are tradițiile ei și conform acestora se desfășoară întreaga festivitate. Ceea ce au făcut grupul acesta de bărbați la o nuntă din Bulgaria face parte din tradițiile acelor locuri. Aceștia au dat la o parte pe toată lumea de pe ringul de dans și au încins cel mai spectaculos și original dans tradițional. Urmăriți și dumneavoastră imaginile ce urmează și cu siguranță îmi veți da dreptate că nu ați mai văzut așa ceva la o nuntă.
În țara noastră cu precădere nuțile sunt compuse din mai multe părți după cum urmează: primul pas este cununia civilă, apoi urmează cununia religioasă, după aceasta urmează petrecerea la care iau parte rudele și prietenii pentru a sărbători unirea celor doi miri iar după petrecere urmează noaptea nunții. În fiecare dintre momentele amintite există câteva tradiții pe care mirii le respectă de obicei acestea fiind transmise din generație în generație.
În dimineața zilei cea mare are loc o primă tradiție și anume pregătirea mirilor. Aceste pregătiri se fac la casele părintești ale acestora în același timp. La îmbrăcatul și pregătitul miresei participă femeile cele mai apropiate din viața acesteia cum ar fi mama, nașa, surorile etc. În mod asemănător se desfășoară lucrurile și în cazul mirelui acesta fiind asistat de cei mai importanți bărbați din viață, tatăl, nașul etc. După acest moment mirele se duce la casa nașilor pentru a o lua pe nașă și a merge împreună la casa miresei.
După ceremonia religioasă are loc petrecerea la care nuntașii se vor bucura până în zori de noul drum comun în viață al celor doi. În timpul petrecerii se dansează diferite dansuri specifice, se consumă băuturi alcoolice în cinstea acestora în special șampanie și sunt servite diferite feluri de mâncare momentul culminant fiind tăierea tortului.
No comments:
Post a Comment