Camerele de supraveghere ale unui centru comercial din Johannesburg, capitala Africii de Sud au surprins o întâmplare zilele trecute demnă de filmele de acțiune americane. Un hoț se pare că furase un telefon de la un grup de tineri și a încercat să fugă și să se piardă prin mulțime. Aceștia au luat-o la fugă după el pe culoarele centrului comercial dar ceea ce s-a întâmplat după este o lecție atât pentru hoț cât și pentru toți cei prezenți de față.
Imediat după ce a fugit de victimele sale hoțul a avut ghinionul să-l întâlnească pe acest bărbat corpolent chiar în drumul său spre evadare. Acesta nu s-a sfiit să-i facă un placaj ca la carte infractorului și să-l doboare astfel la pamant dându-le posibilitatea celor păgubiți să își recupereze obiectul furat.
Spiritul civic de care a dat dovadă acest bărbat este un lucru din ce în ce mai rar în zilele noastre. Acum oamenii tratează astfel de situații și nu numai cu o indiferență care ne face să ne întrebăm oare spre ce lume ne îndreptăm, oare nu mai există speranța că în situații cu adevărat dificile să existe oameni care să te poată ajuta necondiționat. Așadar acesta este un bun exemplu care ar trebui promovat mai mult pe toate canalele media și pe internet.
Probabil mulți vor spune da dar dacă nu era clar raportul de forțe dintre acest bărbat necunoscut și hoț clar în favoarea bărbatului sigur nu ar fi intervenit. Acest lucru e puțin probabil deoarece se vede clar cum bărbatul încearcă să găsească o soluție de moment și nu îl agresează cu pumnii pe hoț deși ar fi putut dar a ales soluția doar de a-l bloca și cei care cu adevărat au suferit de pe urma lui să îl tragă la răspundere pentru obiectul furat.
No comments:
Post a Comment