Împătimiții mașinilor știu că Mercedes este una dintre producătorii de automobile de la nivel mondial pentru care siguranța clienților este mai presus de toate. În sensul acesta au fost patentate de către aceștia o sumedenie de sisteme de prevenire și de protecție în caz de accident. Puteți vedea în imaginile de mai jos unul dinte aceste sisteme care a fost proiectat pentru autocarele Mercedes și care va proteja de acum toți pasagerii la viteze mari de o eventuală răsturnare a acestuia.
Mercedes-Benz este o companie originară din Germania care produce autoturisme și nu numai aceștia fiind renumiți și pentru autobuze, autocare, camioane. Mercedes-Benz este al doilea producător de mașini de lux din luume și își are reședința în Stuttgart, Baden-Wurttemberg, Germania.
Compania actuală a luat ființă în anul 1926 pe data de 28 iunie când două mari concerne au fuzionat acestea au fost Benz & Cie și DMG. Compania Benz & Cie a luat ființă în anul 1871 și a fost fondată de celebrul Karl Benz cel care în anul 1886 a creat prima mașină propulsată pe benzină. Primul astfel de autoturism a fost vândut pieței largi în anul 1901 sub numele de Mercedes. Pe lângă țara de origine autoturismele Mercedes-Benz sunt consturite sau unele părți ale acestora sunt produse în peste 20 de țări de pe întreg globul.
Încă de la începuturi mașinile create de compania Mercedes-Benz s-au distins de restul celor produse de alți producători din lume prin calitatea și durabilitatea acestora. Până în anul 2013 Mercedes-Benz producea mașini de lux sub brandul Maybach dar datorită vânzărilor foarte proaste aceștia au sistat producția acestora iar de acum înăinte vor exista mașini sub denumirea de Mercedes-Maybach. Primul astfel model este 2016 Merdedes-Maybach S600.
No comments:
Post a Comment