Monday, September 14, 2015

A Început să Cânte o Melodie de la Lady Gaga - Când au Văzut Jurații Cine Cântă Au Zis că Nu e Adevărat !!!

La concursul de descoperit talente ”The Voice Kids” concurs ce își are ca țară de origine Germania, jurații au avut parte de una dintre cele mai mari surprize din întreaga lor activitate. Acest lucru s-a întâmplat datorită unui concurent pe nume Soufjan care a reușit să îi surprindă într-un mod inedit. Acesta a interpretat în audițiile concursului o melodie a celebrei cântărețe cunoscută de întreg mapamondul Lady Gaga.

Dat fiind faptul că melodia era interpretată de către o cântăreață iar vocea care i-a impresionat pe jurați părea o voce de fată autentică, vă dați seama că aceștia au fost realmente surprinși când au întors cele trei scaune. Putem să ne dăm seama și din reacția părții feminine din juriu care ar fi băgat mâna în foc pentru faptul că cine interpretează melodia este o fată și nicidecum un băiat.

Lady Gaga este o binecunoscută cântăreață de origine americană născută chiar în marea metropolă New York la data de 28 martie 1986. Aceasta are în posesie doar până la momentul actual nu mai puțin de șase Premii Grammy. Aceasta a obținut un prim contract cu o casă de muzică la 18 ani dar succesul acesteia a apărut câțiva ani mai târziu.

Un lucur foarte interesant este acela că în timp după ce a semnat primul contract aceasta a fost compozitoare pentru artiști celebrii la nivel internțional cum ar fi Britney Spears, Black Eyed Peas, Pussycat Dolls și mulți alții. Potențialul uriaș al vocii acesteia a fost pus în valoare pentru prima dată de Akon, celebrul artist i-a propus un contract cu propria lui casă de discuri și așa a apărut primul album al acesteia și primele piese de succes cum au fost ”Just dance” și ”Poker face”.

No comments:

Post a Comment