Tuesday, September 29, 2015

Bebelușul asta este un GENIU !!! Fii ATENT Ce L-a Dus Capul !!!

Suntem tentați atunci când copii noștri sunt mici să îi lăsăm să exploreze singuru lucrurile din jurul lor dar îi supraveghem atent pentru ca nu care cumva aceștia să se rănească în încercările lor. În cazul de față veți vedea situația aceasta un pic schimbată, dar rezultatul este unul care i-a lăsat pe toți cei 200 de mii de privitori ai acestui videoclip cu gura căscată și cu un mare semn de întrebare ”Cum e oare posibil așa ceva?”.

Francisco Aguilar este un numele unui utilizator de pe youtube care a postat un filmuleț cu fiul său în care ne arată cât de geniali pot fi bebelușii chiar de la vârste fragede. Acesta a montat o cameră de supraveghere în dormitorul unde dormea împreună cu soția și copilul.

Într-una dintre dimineți după ce s-a trezit a mers împreună cu soția sa la bucătărie pentru a pregăti micul dejun. Între timp aceștia l-au lăsat pe cel mic să mai doarmă în patul lor. După ceva vreme însă acesta s-a trezit și și-a dat seama că este singur în pat și a vrut să plece de acolo să îi caute pe părinți probabil. Cu toate acestea el și-a dat seama în momentul când a ajuns pe marginea patului că acesta este prea abrupt și că riscă să se rănească dacă se dă jos din el normal.

În câteva secune bebelușul a avut o reacție genială. Acesta a luat pe rând câte o pernă și a aruncat-o la marginea patului, semn că are un plan bine gândit. După ce s-a asigurat cu o ultimă privire că cele două perne se află exact pe locul unde va coborî, acesta s-a lăsat ușor pe marginea patului și a reușit să rezolve situația dificilă pornind în căutarea părinților.

Râdeau toți de ea când o vedeau pe stradă, dar stai să o vezi cum arată acum !!!

Ai fost vreodată tentat să judeci o persoană atunci când ai văzut-o prima oară după aparențe ? Felul cum arată, cum se îmbracă și nu după cum vorbește cum gândește sau poate cum este adevărat? Sunt convins că da, toți facem mereu aceeași greșeală și îi judecăm pe cei din jurul nostru fără măcar să îi cunoaștem mai bine sau și dacă îi cunoaștem fără să știm cu adevarat anumite lucruri despre ei. Veți vedea o poveste asemănătoare în cele ce urmează în care personajul principal este o fată pe care atunci când o veți vedea în primele imagini sunt convins că o veți judeca greșit.

Tânăra se numește Mel și are 28 de ani și este din Marea Britanie. Aceasta nu are un look mult prea prietenos pentru mulți dintre cei care o văd la prima vedere. Ea este plină de tatuaje și de cercei în cele mai neobișnuite locuri. Nici îmbrăcămintea nu este una prea prietenoasă bărțările cu țepi ascuțiți și bocancii de piele nefăcând-o atrăgătoare deloc ba din contră chiar pe mulți îi înspăimântă.

Cu toate acestea Mel a hotărât că este nevoie de o schimbare și a apelat la un cunoscut show de televiziune din Marea Britanie. Aceștia i-au promis că o vor face pur și simplu de nerecunoscut, iar în final așa a fost spre bucuria părinților, iubitului și chiar a lui Mel în persoană. Aceasta chiar a fost foarte entuziasmată de schimbare și a spuns că se simte pur și simplu ca o ”lady”.

Mai mult decât atât de la persoana care era apostrofată pe străzi pentru look-ul ei nonconformist dar mai degrabă neplăcut ochiului, acum impresiile câtorva bărbați intervievați pe stradă au făcut-o pe Mel să se simtă cu totul și cu totul specială și să uite definitiv de vechiul look.

Hoțul A Încercat Să Fugă Cu Prada - Dar Stai Să Vezi Ce Pățește La FINAL !!!

V-ați întrebat vreodată dacă zicala ”Fie roata și pătrată, tot se-ntoarce ea odată!” este adevărată? Probabil mulți vor spune că aceasta este doar o vorbă din bătrâni care nu își mai găsește transpunerea și în zilele noastre. După ce veți vedea imaginile din videoclipul de mai jos vă veți schimba radical părerea cu siguranță.

Nu degeaba v-am întrebat de proverbul de mai sus pentru că el reflectă întocmai situația care se petrece în imaginile pe care le veți vedea în continuare. Așadar este bine de știut că atunci când vrem să facem un lucru rău sau vrem să păcălim pe cineva această acțiune a noastră mai mult ca sigur se va întoarce împotrivă și ne va face poate și mai mult rău decât am făcut noi în situația inițială.

Același lucru l-a pățit și acest bărbat care se pare că a vrut să fure un bun ce nu-i aparținea și a sfârșit în final ca el să fie păgubitul. După ce a oprit în mare grabă mașina lângă trotuarul din fața casei victimei acesta a fugit și a luat pachetul ce se afla în dreptul ușii lăsat de curier. Nu a apucat să pună mâna pe el prea bine pentru că victima a auzit toată zarva de afară și a ieșit să își apere teritoriul.

Speriat bărbatul a început să fugă spre mașină și nu a mai ținut cont de pachet lăsându-l în spate. Dar ca și cum acest lucru nu ar fi de ajuns victima sa i-a dat o lecție pe care nu o va uita toată viața. Ajuns în dreptul geamului mașinii acestuia el i-a sustras poșeta concubinei hoțului care se afla pe locul din dreapta șoferului.

Monday, September 28, 2015

Pescarii Se Aliniază În Apă - Dar Ce Se Întâmplă În Continuare E De-a Dreptul Neașteptat !!!

În cele ce urmează veți vedea ce înseamnă cu adevărat comuniunea dintre om și natură, mai precis comuniunea dintre acesta și animalele planetei. Pregătiți-vă să vedeți ceva ce nici măcare prin gând nu v-a trecut vreodată. Urmăriți imaginile din videoclipul de mai jos și veți înțelege cu adevărat de ce trebuie să prețuim natura și să avem grijă de ea.

În ultimii ani un fenomen ciudat a luat amploare în zona Laguna din Brazilia. Aici un grup de pescari a reușit ceva ce nimeni nici măcar nu ar fi gândit. Aceștia au creat o legătură specială cu delfinii care populează apele din apropiere. Cât de specială este legătura? Este într-atât de specială încât nici un pescar nu merge să prindă pește până nu primește semnalul delfinilor care îi ajută întotdeauna să își câștige existența.

A devenit un ritual ca aceștia să aștepte ca prietenoasele mamifere marine să iasă și să le dea semnaul cânt trebuie să arunce plasele pentru a le scoate mai apoi pline de pește. Metoda aceasta este atât de eficientă încât pescarii au renunțat de mult la momeli și tot felul de trucuri utilizate atunci când vrei să prinzi o cantitate mai mare de pește asta pentru că delfinii fac toată treaba pentru aceștia.

Se pare că există anumite specii de pești care migrează în fiecare an timp de aproximativ o lună de zile spre țărmuri. Delfinii sunt cei care îi redirecționează pe aceștia drept în plasele pescarilor. Aceștia din urmă nu rămân nerecunoscători prietenoaselor mamifere și atunci când recupereză peștele din apă au grijă să împartă din captură și cu ajutoarele lor creând astfel un cerc în care ajutorul devine reciproc.

GAFA ANULUI !!! Tătărușanu A Comis-o La Fiorentina ! Colegii Și-au Pus Mâinile În Cap !

Dacă esti un împătimit al fotbalului sigur o să vrei să vezi cum a comis-o portarul naționalei României în ultima etapă de campionat din Italia. În meciul echipei lui Ciprian Tătărușanu, Fiorentina contra mult mai cunoscutei Inter Milano, portarul de origine română a oferit gafa campionatului de până acum. Urmăriți imaginile din videoclipul de mai jos pentru a vedea cum i-a făcut pe colegi să-și pună mâinile în cap.

Ciprian Tătărușanu este un jucător de fotbal de origine română care evoluează la clubul de primă ligă din Italia, Fiorentina din anul 2014 pe poziția de portar. Născut în București la 9 februarie 1986 acesta a ajuns a vârsta de 29 de ani să fie portarul titular al echipei naționale a României.

Prima echipă la care a debutat ca și profesionist este fosta echipă de ligă secundă din România, Juventus București. Acest lucru se întâmpla în anul 2003. De atunci Ciprian Tătărușanu a mai evoluat la echipe precum Gloria Bistrița, Steaua și mai nou Fiorentina. Acesta a fost cel mai scump transfer al unui portar în campionatul României plecând de la echipa bistrițeană către Steaua pentru impresionanta sumă de 1,5 milioane de euro.

Ciprian Tătărușanu a debutat în cupele europene în iulie 2009 când echipa sa Steaua a câștigat împotriva celor de la Ujpest Fc cu scoru de 2-0. La echipa națională a României acesta a jucat primul meci în noiembrie 2010, o partidă amicală contra selecționeatei Italiei. Ciprian Tătărușanu are 13 selecții la echipa națională U21 și 31 de selecții la echipa națională de seniori. Acesta este unul dintre cei mai apreciați jucători de la noi pe plan internațional acest lucru reflectându-se și în poziția fruntașă pe care o ocupă echipa sa de club Fiorentina în campionatul din Italia, la care Ciprian Tătărușanu este titular incontestabil.

Sunday, September 27, 2015

A Luat 5 Carioci În Mână Și A Început Să Deseneze - REZULTAUL Mi-a Depășit Orice Așteptări !!!

Caligrafii sunt o specie destul de rară în zilele noastre în care suntem parcă obligați din ce în ce mai multă să scriem la aceste mașini electronice și să imprimăm scrisul pe foaie fără să mai utilizăm noi un stilou sau un alt instrument de scris. Caligrafia va rămâne totuși arta pe care scrisul imprimat nu o va atinge niciodată. Veți urmări in imaginile videoclipului de mai jos ceva ce numai câțiva oameni pot face în lumea asta în zilele noastre un adevărat artist caligraf.

Acest videoclip de doar 2 minute poate trezi în oricare dintre cei ce îl vor viziona dorința de a putea scrie într-un asemenea mod minunat cum nu mulți sunt în stare. Este adevărat că pentru ajunge la un asemenea stil de scris îți trebuie o mulțime de ore de practică dar și în momentul când vei deprinde cu adevărat această artă te vei simți cu totul și cu totul special și la fel te vor vedea și cei din jurul tău.

Veți putea vedea în imaginile acestui clip câteva tipuri impresionante de caligrafie. La fel ca și în celelalte arte caligrafia cere o precizie de ceasornic în mișcări. Trebuie să fii foarte atent când schimbi presiunea pe care o pui asupra peniței ce se mișcă pe foaie, trebuie să fii atent la formal literelor și mai ales la poziția acestora pentru a creea întotdeauna senzația că acestea parcă apar de nicăieri.

Seb Lester este artistul care v-a prezentat acest tutorial, acesta după cum ați putut vedea nu a folosit numai penița obișnuită el fiind capabil să scoată o adevărată operă de artă folosind și un banal marker, sau chiar 5 în același timp.

Youtube.com

O Fetiță S-a Dus Cu Tăticul La Pescuit, Când A Văzut Ce Prinde cu Undița De Jucărie A Luat-o RAZNA !!!

În general se știe faptul că bărbații sunt mari amatori de pescuit. Acesta era într-o vreme o bună metodă de relaxare la sfârșit de săptămână după cele cinci zile de muncă intensă. Se adunau de obicei prietenii și stăteau aproape toată ziua pe baltă fie că prindeau sau nu pește aceștia știau cum să întrețină atmosfera astfel încât să se relaxeze, capturile fiind doar un bonus pe acea vreme.

Odată cu trecerea anilor pescuitul are acum o altă imagine. Această metodă de relaxare s-a transformat mai nou într-un sport astfel că cei ce participă fie alături de concurenți necunoscuți sau în competiție cu prietenii trebuie să își procure instrumente de pescuit de ultimă generație pentru a prinde capturile cee mai mari și a îi întrece pe cei cu care se află în cursă. Acest tip de pescuit este pe principiul prinde și eliberează ceea ce înseamnă că la finalul zilei vei fi rămas doar cu gloria peștele revenind la loc de unde l-ai capturat.

În imaginile din acest videoclip puteți vedea cum un tătic și-a luat fetița în vârstă de doar 5 anișori cu el la o partidă de pescuit de tipul celor de care vă aminteam mai la început. Acesta i-a cumpărat și micuței o undiță de culoare roz cu care să se poată bucura și ea de cele câteva ore pe care le petrec împreună în mijlocul lacului.

Dar iată că deodată un lucru ciudat se întâmplă. Undița fetiței trage și aceasta începe să aducă la barcă ușor ușor cu mulineta de jucărie un pește. Tatăl acesteia foarte bucuros o ajută să îl tragă dar când vede la sfârșit ce captură impresionantă a avut fetița lui folosind o undiță de jucărie a luat-o pur și simplu razna.

O Concurentă Leșină Pe Scena X Factor, DAR Nu O Să-ți Vină Să Crezi Reacția Mamei !!!

Sezonul acesta a specatcolului de talente muzicale X Factor se pare că a început cum nu se poate mai rău. După ce zilele trecute v-am prezentat un concurent care a reușit să îi bage pe jurați sub masă de râs efectiv, și să îl enerveze mai mult ca sigur pe Dan Bitman prin modul în care a interpretat piesa acestuia ” Și îngerii au demonii lor ” astăzi veți vedea o concurentă cu totul și cu totul specială dar care s-a făcut remarcată nu prin vocea ei ci prin cu totul altceva. Umrăriți imaginile din videoclipul de mai jos și veți vedea ceva ce nu s-a mai pomenit în istoria televiziunii din România.

Tânăra adolescentă Sabrina Fabian a apărut în fața juriului emisiunii X Factor România îmbrăcată destul de neadecvat pentru cei doar 16 anișori ai ei. Ea a ales un costum de piele roz cu care a vrut să îi impresioneze atât pe membri juriului cât și pe spectatorii aflați în sală. Tot din costumație a făcut parte și o pereche de role astfel că aceasta s-a prezentat ca o adevărată păpușă Barbie. De altfel ea este conoscută publicului chiar pentru numele de ”Barbie de România” apărând pe la diferite emisiuni de televiziune.

Reprezentația acesteia pe melodia trupei Aqua a început fulminant aceasta părând chiar desprinsă din videoclipul piesei dar în momentul când a deschis gura și a început să cânte toată imaginea pe care și-o crease în fața juriului s-a năruit.

Văzând că aceștia încep să o ia la mișto adolescenta s-a oprit din cântat și a început să mimeze niște lacrimi în mijlocul scenei, dar nimeni nu a băgat-o în seamă astfel că după doar câteva secunde aceasta a ajuns la podea în fața mlțimii stupefiate. Continuarea o să vă lase cu gura căscată. Priviți reacția mamei acesteia și după aștept părerile dumneavoastră...

SIMPLU și UȘOR: Cum Scoți Petele De Rugină De Pe Caroseria Mașinii !!!

Una dintre problemele pe care noi șoferii le urâm cel mai mult când vine vorba de mașinile noastre este cu siguranță apariția punctelor de rugină atât de inestetice și care pe termen lung se extind și afectează și mai grav caroseria. Acestea apar de obicei după ce straturile cu care este vopsită mașina au fost îndepărtate într-o situație neplăcută fie o piatră care a lovit caroseria mașinii fie mașina zgâriată cu rea intenție de către un individ etc. Pentru a scăpa de această neplăcere vă invităm să urmăriți imaginile din videoclipul de mai jos și poate acestea vă vor ajuta pe viitor să scăpați și dumneavoastră de neplăcerile pricinuite de apariția ruginii.

Indiferența în cazul apariției ruginei într-o zonă a caroseriei mașinii dumneavoastră poate avea ca rezultat mai târziu mărimea zonei afectate de aceasta și până la distrugerea locurilor afectate. Pentru a nu ajunge în această situație luați aminte de la bărbatul acesta originar din Federația Rusă care vă învață cea mai ieftină metodă de îndepărtare a petelor de rugină chiar în garajul propriu.

Tot ceea ce aveți nevoie pentru acest proces extrem de important este un burete cu una din suprafețe mai dură, o cârpă pentru șters și o sticlă de Coca-cola. Probabil mulți dintre dumneavoastră vor fi surprinși de ultimul element de care aveți nevoie dar după cum veți putea vedea și pe imagini aceasta este ideală în procesul de eliminare a ruginii.

Turnați Coca-cola pe suprafața afectată de rugină iar apoi frecați bine cu buretele pe care îl aveți. În funcție de locul de unde îndepărtați rugina puteți folosi suprafața abrazivă pentru mai mută eficiență. Mai apoi clătiți locul tot cu Coca-cola și utilizați cârpa uscată pentru șters. Veți avea astfel o mașină fără neplăcutele pete de rugină pe ea.

Portarul Înscrie Un Gol Memorabil De LA 60 De Metri În Ultima Secundă !!!

Probabil mulți dintre dumneavoastră urmăriți a fel ca și mine de ani de zile fenomenu fotbalistic atât intern cât și internațional. Astfel că în toată această perioadă ați putu vedea o mulțime de goluri care mai de care mai spectaculoase, dar vă asigur că ce veți vedea în imaginile din videoclipul de mai jos nu se încadrează în această categorie ce este mult mai mult. Priviți și convingeți-vă singuri!

Portarii înscriu foarte rar goluri într-un meci de fotbal, de fapt dacă stăm bine și analizăm aceștia intervin în fazele de atac doar în situații disperate atunci când echipa lor se află în dificultate și au de recuperat un avantaj de un gol pentru a obține o remiză sau o calificare datorată numărului golurilor marcate în diferite circumstanțe.

În cazul de față situația nu se încadrează în cele de care aminteam mai sus ci este cu totul altceva. Portarul echipei IK Start pe numele lui Hakon Opdal în vârstă de 33 de ani a reușit un gol absolut antologic în minutul 66 al partidei cu Valerenga când a executat o lovitură liberă direct către careul advers. Se pare că atât coechipierii săi cât și jucătorii echipei adverse nu s-au așteptat ca execuția să aibe o asemenea finalitate.

Șutul acestuia care a fost mai mult o degajare a ajuns în dreptul liniei porții exact la nivelul transversalei iar portarul advers nu trebuia decât să pună mâinile și să oprească balonul din drumul acestuia către gol. Cu toate acestea el nu a reușit dorind să prindă mingea expediată de goalkeeper-ul advers el a scăpat-o printre mâini dându-i astfel ocazia acestuia să intre în istorie cu acest gol antologic.

Saturday, September 26, 2015

Stăteau Liniștiți La Semafor Și Așteptau, Când Au Văzut Ce Trece Din Stânga S-au Închinat La Dumnezeu !

Un eveniment pe care nu il putem cataloga decât unicat s-a petrecut pe Red Hill Avenue în orășelul Irvine din statul american California. În timp ce se aflau liniștiți la semafor o mulțime de șoferi aveau să trăiască surpriza vieții, aceștia au văzut în fața ochilor ceva ce nu vor mai întâlni vreodată cu siguranță mai ales în acel loc. După ce veți vedea imaginile vă veți convinge și dumeanvoastră că acest lucru este aproape imposibil să se întâmple în condiții normale pe o șosea.

Așadar prin fața celor aflați la semafor a trecut într-o viteză mare un avion de dimensiuni mici care se deplasa printre mașinile aflate pe sensul lui de mers. Se pare că aceast avion îi avea la bord pe un pilot elev care urma cursuri de pilotaj la un club privat și instructorul de zbor al acestuia. Ei au fost se pare nevoiți să efectueze o manevră riscantă și să aterizeze în mijlocul traficului pe o șosea extrem de circulată a acele ore.

Cauzele nu au fost făcute publice în prezent autoritatea federală din statul american California desfășurând cercetări în acest sens pentru a vedea dacă într-adevăr se impunea o măsură de aterizare de urgență ca aceasta care a pus în pericol atât viața celor aflați la bordul avionului dar și a celor aflați în trafic la acele ore.

În orice caz cel ce a reușit să surprindă momentul acesta pe camera video montată pe bordul mașinii sale se poate lăuda cu o poveste care pentru mulți pare incredibilă, și pe bună dreptate este pentru că dacă nu ar fi existat aceste imagini probabil puțini ar fi crezută că așa ceva a fost posibil să se întâmple chiar în mijlocul șoselei circulate intens.

A Luat Deodorantul Solid Și A Dat Pe Pantof - REZULTATUL e ABSOULT GENIAL !!!

Una dintre cele mai mari probleme atunci când achiziționăm o pereche de încălțăminte nouă este apariția bătăturilor în urma primelor utilizări. Ceea ce veți putea urmări în videoclipul de mai jos sunt o mulțime de trucuri utile pe care le puteți face singuri acasă iar unul dintre acestea se refer chiar la încălțămintea nouă și cum puteți să evitați neplăcerile cauzate de primele putări ale pantofilor.

Problemele apar întotdeauna la încălțămintea proaspăt achiziționată deoarece materialul din care este confecționată este nou și nu este încă adaptat formei piciorului dumneavoastră. Pentru a scăpa de această neplăcere trebuie să folosiți un produs pe care oricare dintre dumneavoastră îl are în casă ba mai mult chiar îl utilizează zilnic.

Această soluție simplă se referă la utilizarea unui deodorant solid de tipul celor folosite pentru zona subrațului. Trebuie doar să dați cu acest tip de deodorant pe marginea din spate a pantofului până ați acoperito aproape pe toată. Efectul va fi exact cel pe care îl doriți după purtare veți observa că nu aveți nici măcar o urmă de bătătură sau să simțiți o durere ascunsă care nu are urme la suprafață.

Care este explicația acestei reușite atât de ușoare ? Foarte simplu. Faptul că materialul din zona călcâiului și a gleznelor este uns cu deodorant solid va face în așa fel încât frecarea în acele zone ale piciorului să se reducă la minim și astfel nici un fel de problemă nu își va mai face apariția. Puteți de asemenea încerca și celelalte trucuri care vă sunt prezentat în acest videoclip fiecare dintre ele fiind extrem de util și interesant și are și un alt mare atribut nu este deloc costisitor.

Friday, September 25, 2015

Gestu Câinelui Prin Care Își Cere SCUZE Stăpânului Său Îți Va Topi Inima !!!

Sunt convins că toată lumea cunoaște expresia ”Câinele este cel mai bun prieten al omului” dar oare câți dintre cei care o știu cred că aceasta este adevărată. Mai mult ca sigur mulți dintre cei sceptici sau care poate nu iubesc animalele precum ceilalți vor spune că este imposibil acest lucru ca un câine să fie cel mai bun prieten al omului. Vă veți convinge cu siguranță că expresia este adevărată 100% atunci când veți urmări imaginile din videoclipul de mai jos.

Aceste imagini au făcut înconjurul internetului în ultimele 10 zile clipul fiind văzut de mai bine de 30 de milioane de oameni în întreaga lume și distribuit în continuare. Un bărbat pe nume Anthony Federica Granai l-a prins pe câinele său Ettore făcând dezordine chiar în sufrageria casei unde locuiește. În momentul când l-a văzut pe stăpân nemulțumit patrupedul a sărit în brațele lui ca și cum și-ar cere iertare.

Momentele care au urmat în brațele stăpânului sunt unice și nemaiîntâlnite până acum. Se poate observa cum acesta încearcă să îl înduioșeze pe stăpânul supărat care încearcă să nu se lase înduplecat de gesturile de tandrețe ale ”prietenului” său. Dar parcă acesta din ce în ce mai mult își cere scuze și încearcă să îi reintre în grații stăpânului.

Într-un final stăpânul îi acceptă scuzele și spune că vor face pace iar acesta parcă eliberat de o povară se așează la pieptul lui pentru a-i demonstra atașamentul și dragostea care i-o poartă celui care are grijă de el în fiecare zi. Trebuie admis faptul că un astfel de videoclip le va mișca sufletele chiar și celor care se credeau mai reci în sentimente.

A Turnat Apă Opărită Pe Bara Din Față A Mașinii Și Am Crezut Că E Nebun - Dar Stai Să Vezi Continuarea !!!

Mulți dintre șoferi pățim adeseori câte un mic incident în trafic sau chiar în parcare. Fie că faci tu greșeala sau pur și simplu așa o găsești bara îndoită a mașinii reprezintă un lucru inestetic care necesită ajutorul unui service specializat. Cu toate acestea există o metodă care funcționează 100% și nu este deloc costisitoare. Dacă veți urmări imaginile din videoclipul de mai jos veți învăța și voi cum să vă reparați bara îndoită a mașinii în doar câteva secunde în propriul garaj.

Tot procesul nu durează decât doar câteva minute și nu necesită costuri după cum veți vedea în cele ce urmează. Aveți nevoie doar de apă și un recipient în care să fierbeți această apă de prefera o oală mai mare. Tot ce aveți de făcut este mai întâi să fierbeți apa iar imediat după ce ați luat-o de pe foc să începeți să turnați peste locul îndoit de la bara de protecție a mașinii dumneavoastră.

Aceasta este confecționată dintr-un plastic iar în urma trecerii apei fierbinți pe deasupra acestuia el devine ușor flexibil și poate fi modelat după bunul plac, în cazul de față astfel încât să revină la poziția inițială și să ne scape de inestetica îndoitură.

După ce ați împins și ați aranjat bara de protecție în poziția ei inițială trebuie să puneți în același recipient apă rece și să o turnați peste locul proaspăt modelat. Acesta se va întări la loc și veți obține o bară nou nouță fără nici un fel de îndoitură. Metoda funcționează 100% în cazurile în care bara este confecționeată dintr-un material plastic fie el oricât de dur. Pentru celelalte materiale este recomandabil ca remodelarea acesteia să se facă într-un loc autorizat cum ar fi service-ul auto.

Cum Evadează Infractorii Din Închisorile Rusești !!!

Pe camerele de supraveghere ale unei secții de poliție din Rusia au fost surprinse zilele trecute imagini de-a dreptul șocante am putea spune având în vedere gravitatea faptelor. Un individ în vârstă de aproximativ 30 de ani este surprins cum încearcă să scape din arestul poliției chiar în fața a două polițiste care se aflau la ghișeul de la intrarea în secție.

Se pare că infractorul care urma să fie transferat într-un penitenciar din Federația Rusă a prins un moment în care polițiștii de la secția unde fusese adus nu au fost atenți și și-a clădit rapid în minte un plan de evadare asta și pentru că exact la ghișeul de la intrarea în secția de poliție cele două polițiste aflate în birou țineau geamul deschis.

Așadar profitând de neatenția lor acesta s-a năpustit spre gaura extrem de strâmtă a geamului și după o luptă de câteva secunde în care polițistele aflate la fața locului au încercat să îl oprească trăgându-l de pantaloni acesta a reușit să iasă în final pe geam cu pantalonii în vine și să își continue fuga nebună în afara secției.

Momentul este pe cât de hilar pe atât de regretabil deoarece cei aflați în arest ar trebui să fie supravegheați mai strict. Gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat dacă acesta le agresa fizic prin surprindere pe una dintre cele două polițiste aflate în timpul programului. Probabil ar fi existat urmări mult mai grave decât simpla lui fugă cu pantalonii în vine. Așadar autoritățile nu sunt mereu pregătite situațiilor mai ales când este vorba de apariția unor evenimente asemănătoare cu cel pe care l-ați putut urmări în imaginile din videoclipul de mai sus.

Un Concurent De La X Factor România I-a Băgat Pe Jurați Sub Masă !!!

Concursurile de talenete apar tot mai des pe micile ecrane pentru a capta atenția publicului din întreaga lume. Cum era de așteptat și românii au preluat principalele show-uri de televiziune de acest gen care sunt promovate în străinătate și le-au adaptat la spiritul autohton. După cum veți vedea în imaginile din videoclipul de mai jos drumul este lung și anevoios când vine vorba de a descoperi un talent nou, dar măcar îl poți străbate cu zâmbetul pe buze.

Un concurent pe numele său Florian Costan a reușit la propriu să-i bage sub masă cu prestația lui pe jurați de la X Factor România. Ce a făcut el mai precis? Nimic special decât a interpretat exact așa cum a putut el mai bine melodia lui Dan Bitman ”Și îngerii au demonii lor”. De aici și până la a-l vedea la propriu pe Horia Brenciu sub masă nu a fost cale lungă.

Florian Costan a mai luat contact în trecut cu scena acesta fiind fost dansator al trupei Body & Soul care a cunoscut celebritatea după anul 2000. După ce s-a lăsat de dans acesta a început să lucreze contabil dar se pare că marea lui dragoste a rămas scena și a zis de ce să nu încerce de data aceasta din postura de rol principal pe aceasta.

Așteptările lui au fost spulberate însă de cei trei jurați. La sfârșitul prestației aceștia au avut cuvinte care mai de care mai umilitoare la adresa lui. L-au luat practic la mișto pentru întreaga prestație și acesta a fost nevoit să se declare învins în fața lor după cei trei ”NU” pe care i-a primit și care l-au trimis înapoi acasă în aceiași pași repezi și mărunți cu care a pătruns la început pe scena audițiilor X Factor.

Thursday, September 24, 2015

Melteanu Cu Touareg Face Manevră Criminală Chiar În Fața Loganului !!!

Traficul din ce în ce mai aglomerat în București și nu numai face de multe ori ca șoferii să își piardă și cea mai mică urmă de răbdare. Acest lucru nu va fi benefic niciodată atât pentru cel care se enervează cât și pentru ceilalți participanți la trafic. Pentru a vă da seama de dimensiunile acestor vorbe vă invit să urmăriți imaginile din videoclipul de mai jos și astfel veți înțelege de ce este important să fii răbdător și calm la volan.

Se pare că într-una din diminețile trecute în zona Miorița de la intrarea în București a avut loc un eveniment extrem de neplăcut întâmplat la orele dimineții în traficul aglomerat. Un șofer posesor al unui autoturism Volkswagen Touareg se pare că a avut un moment de rătăcire sau poate de neatenție și a fost la un pas să provoace o mare tragedie.

Șoferul Touaregului a tăiat pur și simplu banda de mers și a intrat mai mult ca sigur voit într-un autoturism marca Dacia Logan care circula regulamentar pe banda din mijloc al sensului de mers. În urma imapctului autotursimul Logan a fost proiectat în afara carosabilului fiind la câțiva metri de a spulbera un pieton aflat în trecere pe trotuarul din dreptul accidentului.

Imediat după gestul inexplicabil al șoferului cu Volkswagen normal ar fi fost ca acesta să se oprească pentru a vedea ce a lăsat în urmă dar se pare că a preferat să își continue drumul ceea ce ne face să înțelegem că acțiunea lui a fost mai mult ca sigur premeditată. Acesta totuși nu a știut că din spate este filmat de camera unui șofer aflat în trafic și astfel poliția va putea să îl identifice și să îl pedepsească conform legii pe acest șofer cu sânge rece.

I-a Dat Valetului Să-i Parcheze Lamborghini-ul - Stai Să Vezi Ce Face Asta !!!

Fără îndoială Lamborghini este una dintre cele mai cunoscute și râvnite mașini care se încadrează în clasa sport de lux. Mulți și-ar dori o asemenea mașină și cu siguranță oricare proprietar de Lamborghini este foarte grijuliu și atent cu bijuteria lui și nu o vrea nici măcar cu o zgârietură. Dar stai să vezi ce se întâmplă atunci când lași un astfel de bolid pe mâna unui valet care trebuie să o parcheze și să aibe grijă de ea ca de ochii din cap.

Se pare că acesta a început parcarea foarte grijului făcând o mulțime de manevre doar pentru a gara cu spatele Lamborghini-ul alb între cele două mașini existente deja acolo. Dar mai apoi într-un moment de neatenție acesta nu a mai văzut că din partea dreaptă vine o mașină și înainte de ultima manevră a intrat pur și simplu în aceasta cauzând o pagubă destul de costisitoare având în vedere prețul ridicat al unui astfel de model.

Automobili Lamborghini SPA sau cum este cunoscută sub simplul nume Lamborghini este un celebru producător de automobile din Italia care se axează în principal pe clasa sport. Sediul principal al acestui producător renumit se află într-un mic sătuc din Italia care se numește SantAgata Bolognese. La momentul actual firma este deținută de către grupul german Volkswagen cel a preluat acest producător prin intermediul Audi AG care face parte din același concern.

Modelul care face furori la ora actuală se numește Lamborghini Aventador LP-700-4 și reprezintă una dintre cele mai rapide automobile, iar prețul acestuia este unul pe măsura performanțelor în funcție de dotări sau alte excentricități acesta poate să ajungă si la câteva milioane de dolari.

Wednesday, September 23, 2015

Când Am Văzut Că-și Pune Ulei În Ureche Credeam Că E Nebună - Dar Rezultatul E ABSOLUT GENIAL !!!

Unul dintre lucrurile vitale pe care un individ trebuie să îl aibe în vedere este igiena corporală. Cu privire la acest lucru am decis să vă arăt astăzi o metodă inedită prin care să vă mențineți sănătatea aparatului auditiv de care cu siguranță aveți nevoie în orice moment al vieții dumneavoastră. Urmăriți imaginile de mai jos și veți descoperi ceea ce trebuie să faceți pentru a avea un auz fără probleme.

Ceara care se găsește în urechi este mereu identificată cu murdăria și impuritățile care se află în acolo și care trebuiesc să fie scoase din interiorul aparatului auditiv cu orice preț. Dopurile de ceară care se formează pot da multe bătăi de cap indivizilor pentru că acestea reduc seminificativ acuitatea auditivă a lor. Pentru a evita situațiile acestea neplăcute trebuie să învățăm să le eliminăm într-un mod corect.

Oamenii folosesc pentru acest procedeu bețișoarele speciale pentru curățatul urechilor dar ceea ce nu știu aceștia este că ele pot face mai mult rău decât bine. Riscați utilizând aceste bețișoare să împingeți dopurile și ceara acumulată cât mai adânc în ureche și astfel să apară pe viitor probleme mult mai mari.

Un medic cu mare experiență în domeni recomandă o metodă pe cât de simplă pe atât de eficientă. Tot ce ai nevoie pentru aceasta este oțet de mere și ulei de măsline. După ce ai amestecat cele două ingrediente în cantități egale nu mai trebuie decât să torni două picături din amestecul rezultat în fiecare ureche și le vei avea curățate perfect de neplăcutele dopuri de ceară și de alte impurități ce apar la nivelul acestora.

Trei bătrânei au apărut pe șcenă abia târâindu-se, DAR ce urmează după e de povestit nepoților !!!

Vă dau cuvântul meu de onoare că atunci când o să am vârsta de 70 de ani vreau să am pofta de viață pe care o veți vedea în imagnile din videoclipul de mai jos la acești trei bătrânei. Aceștia au reușit să lase audiența cu gura căscată prin prestația lor absolut superbă și au făcut cu aceasta înconjurul lumii adunând pe Youtube aproape 10 milioane de vizualizări.

Apariția celor trei bătrâni în fața publicului are loc în aplauzele acestuia dar nimic nu avea să trădeze din reacțiile lor ceea ce va urma în continuare și ce moment superb au pregătit pentru cei prezenți. Mai mult decât atât când au intrat pe scenă aceștia au avut atitudinea unor oameni în vârstă cu diverse probleme de sănătate cum ar fi dureri de spate, articulații care îngreunează mersul și tot așa.

După câteva momente de tăcere în boxele montate pe scenă au început să răsune ritmurile unei celebre melodii a legendarului Michael Jackson. Atunci când s-au auzit primele sunete din ”Billie Jean” cei prezenți și-au dat seama că nu vor avea de aface cu un moment artistic obșnuit știind faptul că dansul acestei melodii este o invenție proprie a celui mai mare artist pop din toate timpurile.

Având în vedere faptul că videoclipul este filmat în Seal Beach,California, Statele Unite ale Americii chiar în anul 2009, an în care Michael Jackson a încetat din viață putem spune că acești bătrânei au vrut să îi aducă un omagiu celui care a încântat sufletul și privirea a miliarde de oameni de-a lungul timpului cu prestațiile lui artistice.

A Întors Toate Scaunele În Câteva Secunde, Când L-au Văzut Jurații Nu Le-a Venit Să Creadă !!!

De-a lungul timpului ați ascultat și văzut probabil o mulțime de reprezentații ale unor oameni talentați mai ales că de ceva vreme s-au înmulțit spectacolele de televiziune care caută oameni talentați de-a lungul și de-a latul țărilor unde sunt organizate, dar astăzi pregătiți-vă pentru ceva unic și nemaivăzut într-un astfel de spectacol. După ce veți urmări videoclipul de mai jos cu siguranță îmi veți da dreptate.

Tânărul pe care îl veți vedea cântând în imaginile de mai jos se numește Jordan Smith și este originar din Harlan, Kentuky, Statele Unite ale Americii. Acesta i-a lăsat pe judecătorii de la celebrul show de televiziun ”The Voice” efectiv fără cuvinte. Acest lucru a fost posibil și datorită faptului că a decis să interpreteze o melodie care este destul de greu de performat cu o voce feminină cum este și originalul, cu atât mai dificil de o voce masculină.

Singura parte feminină din juriu a avut o reacție incredibilă atunci când a întors scaunul pentru a vedea cine se află în spatele acestei voci minunate. Gwen Stefani i-a spus concurentului că pur și simplu a șocat-o și că e cel mai ciudat lucru care i s-a întâmplat vreodată în viața ei deoarece nu arată deloc precum vocea pe care o are.

De altfel aspectul fizic l-a împiedicat pe acest tânăr să debuteze mai devreme la un spectacol de asemenea nivel deoarece întotdeauna a avut probleme cu cei din jurul său care l-au descurajat și au făcut diverse comentarii răutăcioase pe seaman greutății lui. Prin această interpretare a reușit practic să le închidă gura tuturor celor ce se uitau la el doar prin prisma aspectului fizic.

Tuesday, September 22, 2015

Cum Să Gătești Cele Mai Rapide și Gustoase Paste !!!

Când am văzut pentru prima dată rețeta prezentată în imaginile din videoclipul de mai jos mi-am dat seama că am gătit toată viața greșit pastele și că puteam în doar 15 minute să economisesc o grămadă de bani și energie și să mănânc și un preparat extrem de delicios.

Pastele sau cum sunt cunoscute la noi în țară sub denumirea de paste făionase sunt un aliment care se obține prin uscarea aluatului nedospit. Compoziția acestora este de obicei făina cu apă dar pot fi adăugate în ele și sare sau ouă. Există de asemenea paste care au diferite culori acestea se obțin de obicei prin adăugarea unor legume sau zarzavaturi. Spre exemplu există paste de culoare verde care pot să conțină spanac sau cele de culoare roșie care pot conține chiar roșie.

Pastele nu au întotdeauna aceeași formă acestea putând avea o varietate de dimensiuni. Tipul de făină pentru paste este în principal cel de grâu utilizat la fabricarea acestora dar în anumite regiuni ale lumii cum ar fi continentul asiatic pastele sunt făcute spre exemplu din făină de orez sau chiar soia.

Pastele există pe piață în nenumărate denumiri după caracteristici cum ar fi mărimea, forma acestora și locul geografic de unde provin. Pastele simple sunt spaghetele, pennele, farfalle, lasagna, fidea, macaroane. Pastele umplute sunt raviolli, tortellini( cu diferite umpluturi), cappellettini. Din punct de vedere nutritiv trebuie să știți că pastele au în componență în principal carbohidrați și într-o mică măsură proteine și alte grăsimi. Pastele au de asemenea în componență și vitamine din categoria B. Din punct de vedere energetic pastele au o valoare de aproximativ 350 kcal la o sută de grame.

A Tras Cu Bazooka Într-un Geam Securizat !!! Stai Să Vezi Rezultatul !!!

V-ați întrebat vreodată cât de sigur poate fi un geam securizat? Probabil că niciodată nu ați crezut legendele care spuneau că poți să tragi și cu Bazooka și nu pățești nimic. Acești băieți au făcut un experiment extrem de interesant în acest sens și au plasat un geam de 400 de milimetri în fața unui manechin. Rezultatul este unul care i-a surprins și pe ei dar care a confirmat de ce geamul securizat se numește așa.

Bazooka este denumirea comuna în Statele Unite ale Americii pentru arma portabilă cunoscută drep lansator de rachete anti-tanc. Utilizarea ei a început în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci soldații germani au capturat o mulțime de astfel de echipamente militare din nordul AFricii și frontul de est pentru a construi mai târziu propria lor versiune de lansator de rachete contra tancurilor.

Importanța sticlei în viața omului de zi cu zi este cunoscută ca fiind foarte importantă iar în continua evoluție a acesteia la mijlocul secolului al douăzecilea s-a obținut îmbunătățirea proprietăților acesteia și a rezultat un nou tip de sticlă și anume sticla securizată. Aceasta se obține prin încălzirea într-un cuptor special la temperaturi de peste 700 de grade Celsius și o răcire bruscă.

Prin procedeul descris mai sus sticla capătă niște proprietăți speciale datorită echilibrărilor tensiunilor din interiorul ei. Așadar aceasta rezistă foarte bine atunci când are loc un impact de tip mecani foarte puternic și prezintă o mare stabilitate atunci când există diferențe mari de temperatură.

De Ce Trebuie Să Cumperi Un Bong De Plastic

Câți dintre fumătorii înrăiți nu au folosit la viața lor un bong? Sunt convins că majoritatea au făcut cunoștință cu acest obiect și au fumat măcar odată alături de prieteni din el. În cele ce urmează veți descoperi în imaginile din videoclipul de mai jos care sunt adevăratele avantaje în a avea un bong de plastic și utilitatea lui.

În primul rând materialul din care este confecționat bongul este acrilat și prezintă două foarte mari avantaje. În primul rând deosebirea față de un bong de sticlă este aceea că atunci când pică sau se întâmplă un eveniment neprevăzut acesta nu se sparge și poate fi utilizat pentru o durată mai lungă. În al doilea rând dacă vrei să scapi de el îl poți împacheta frumos și da foc și în câteva minute bong-ul tău dispare în câteva momente deoarece materialul arde foarte repede și nu rămân urme.

Istoria bongului consemnează prima apariție a acestuia în China Antică în timpul dinastiei Ming odată cu aducerea tutunului din Persia pe Drumul Mătăsii. În timpul dinastiei Qing bongul a devenit cea mai populară metodă de a fuma tutunul. Pe vremea aceea existau două tipuri de bonguri cele confecționate din bambus care erau utilizate de oamenii de rând și în principal de cei din zonele rurale și cei din metal cum ar fi bronzul care erau vândute de comercianții chinezi și utilizate de către nobilime.

În Statele Unite ale Americii este interzisă conform legii federale să se comercializeze un asemenea produs sau să se transporte. În țările unde anumite ierburi sunt considerate ilegale cei ce comercializează acest produs specifică faptul că bongul este destinat uzului doar cu tutun.

Saturday, September 19, 2015

Cine S-ar Fi Așteptat La Asemenea Duel: Tractor vs. BMW !!! Fii ATENT Cine Câștigă !!!

Cine s-ar fi gândit că la o cursă organizată legal de mașini să se înscrie un asemnea concurent? Dar iată că în mama Rusie totul este posibil așa că urmăriți în imaginile din videoclipul de mai jos confruntarea între acești doi ”titani” ai asfaltului unul din punct de vedere al mărimii și unul al vitezei.

Când vezi un tractor înscris pentru o liniuță prima reacție este firească să zâmbești ba chiar să te bufnească râsul în hohote. Dar după cum veți vedea nu trebuie să fii cel mai puternic sau cel mai rapid într-o astfel de competiție ci important este să ai întcredere în mașina ta și să participi chiar dacă este greu să întreci un Bmw modificat cu mulți cai putere sub capotă.

Tractorul este un vehicul cunoscut pentru mulți pentru utilizarea în agricultură. Acesta dezvoltă o mare forță de tracțiune dar la viteze destul de mici. Termenul de tractor provine din limba latină unde este de fapt un verb și are semnificația de ”a trage”. Primul utilaj autopropulsat ce e drept cu un motor pe aburi care a fost utilizat în agricultură a fost construit la jumătatea secolului al nouăsprezecelea mai precis în 1849.

În anul 1891 este construit primul tractor care era echipat cu un motor inventat de un celebru inginer neamț pe numele său Nicolaus Otto. Acesta este considerat a fi primul tractor deoarece avea în componență o serie de elemente considerate esențiale pentru a denumi în acest fel o astfel de mașinările.

Și România are o istorie bogată în ceea ce privește tractoarele. Primul astfel de vehicul a fost construit în luna noiembrie 1946 de uzinele la vremea aceea IAR care mai târziu și-au schimbat denumirea în ”Tractorul”. Capacitatea maximă de producție a țării noastre a fost la un moment dat de aproximativ 60 de mii de unități pe an ceea ce făcea din România una dintre cele mai mari indndustrii producătoare de utilaje agricole din lume la vremea respectivă.

Când O Să Vedem Și Noi ASTA ? Cum Sunt Pavate Trotuarele Într-o Țară Civilizată !!!

Ceea ce veți vedea în imaginile din videoclipul de mai jos înseamă preocupare a autorităților locale pentru estetica urbană și nu numai. În țările civilizate pavarea se face cu ajutorul unor mașini care pe lângă viteza avansată față de cea a omului are și o precizie de invidiat montând la milimetru pavelele pentru un aspect cât mai frumos și o utilitate cât mai mare.

Primul indiciu care ne arată că aceste mașinării execută lucrări de calitate este acela că montat cu ajutorul lor pavajul nu prezintă denivelări sau așa cum sunt numite de către specialiști în mod tradițional ”valuri de suprafață”. De foarte multe ori la noi în țară am văzut lucrări finalizate care prezentau asemenea nereguli dar se pare că autoritățile nu se sesizează în acest sens.

Pentru ca pavelele să poată fi montate corect trebuie avut în vedere și stratul de dedesubt care mai este denumit statul de suport și care în funcție de traficul care se va desfășura în viitor pe suprafața pavată trebuie să aibe diferite grosimi de la aproximativ 10 centimetri pentru o alee pietonală spre exemplu la aproximativ 70 de centimetri atunci când vorbim de un trafic greu cum ar fi trecerea camioanelor încărcat a macaralelor sau a altor vehicule grele.

Nu în ultimul rând poate cea mai mare hibă existentă la noi se referă la calitatea materialelor folosite. Spre exemplu anumite firme care câștigă contracte la noi în țară folosesc pământ în compoziția stratului pentru suport deși nu se recomandă în nici un caz folosirea acestuia. Materialul din care sunt construite pavelele este la fel de important pentru că se evită deformarea acestora și apariția spre exemplu a fisurilor la marginile exterioare urmate de spargere și stricarea unui întreg pavaj în aceste condiții.

A Luat O Cutie Goală De Coca-Cola Și I-a Tăiat Capacul, DAR Ce A Făcut După M-A IMPRESIONAT !!!

Probabil de multe ori v-ați încurcat prin casă de vechile cutii de Coca-cola sau alte sucuri pe care le-ați consumat și ați uitat să le aruncați. De acum încolo însă nu se va mai întâmpla acest lucru pentru că dacă veți urmări imaginile din videoclipul de mai jos veți găsi soluțiile optime pentru aceste cutii de suc goale care nu sunt chiar atât de inutile precum v-ați putea imagina după cum vă va arăta această gospodină.

În primul rând trebuie cu un desfăcător de conserve să tăiați capacul de sus al cutiilor pentru a putea să vă folosiți cum trebuie de ele. Așadar după ce ați făcut operațiunea pe care v-am indicat-o mai înainte aveți acum la dispoziție trei soluții geniale pentru gospodăria dumneavoastră.

În primul rând puteți să vopsiți aceste cutii într-o singură culoare și să plantați în ele diverse floricele sau mirodenii pe care le-ați așeza de obicei în grădină. Puteți de asemenea să scrieți pe fiecare dintre cutie ce plantă conține pentru a vă fi mai ușor. Pe lângă utilitatea acesto cutii în care puteți ține diverse plante beneficiați și de un efect vizual de invidiat din partea celor ce vor vedea cum le-ați utilizat.

În al doilea rând puteți să lipiți 6 astfel de cutii din același sortiment sau vopsite în aceeași culoare și să puneți în ele tot ce aveți în bucătărie de la furculițe de unică folosință la paie pentru diverse băuturi și multe altele. În al treilea rând dacă le vopsiți și lăsați doar partea pe care scrie numele le puteți utiliza pe post de suport pentru lumânări astfel nu veți mai avea probleme cu ceara topită care pică în locuri nedorite.

A Început Să Tremure Sufletul În Jurați Atunci Când Au Auzit-o Cum Cântă !!!

Muzica!? Cui nu-i place muzica ? Sunt convins că tuturor dintre dumneavoastră le place iar în acest caz momentul pe care îl veți vedea în continuare în imaginile videoclipului de mai jos sunt convins că vă va intra direct la suflet așa cum le-a intrat și celor care au ascultat interpretarea de excepție a acestei fetițe la un celebru concurs de talente desfășurat la noi în țară pe unul dintre posturile naționale de televiziune.

Această tânără se numește Elena Hasna, are doar 12 ani și provine din Târgu Jiu dar atunci când veți auzi cum interpretează piesa celebrei Lara Fabian ” Je suis malade” ați putea să pariați că nu este vocea unui copil de doar 12 ani ci a unui artist tânăr deja consacrat. Stările pe care le-a imprimat aceasta juriului dar și celor prezenți au fost de bucurie, de uimire și de apreciere a unui asemenea talent înnăscut am putea spune.

Interpretarea micuței românce nu a rămas fără ecou la nivel internațional chiar compozitorul piesei interpretate de aceasta a ascultat prestația și i s-a părut ceva fenomenal astfel încât a promovat-o pe pagina lui de Facebook. Rezultatul este unul nemaiîntâlnit pentru cineva așa de tânăr din România vocea Elenei fiind ascultată de aproape 10 milioane de oameni din întreaga lume care și-au exprimat la unison aprecierea față de aceasta.

Chiar dacă micuța Elena nu a câștigat sezonul Next Star ea a fost foarte populară în rândul telespectatorilor datorită vocii ei de-a dreptul impecabile și a câștigat premiul de popularitate. Aceasta nu are de ce să fie tristă deoarece toate prestațiile de pe scena Next Star i-au adus mai târziu o promovare intensă prin prezența în diferite emisiuni de televiziune precum și pe șcenele spectacolelor din România.

Friday, September 18, 2015

Cei Mai Buni Șoferi Din Lume !!! Fii ATENT Ce Fac Aștia !!!

Pregătiți-vă să vedeți o compliație cu cei mai ciudați sau nebuni cum vreți dumneavoastră să le spuneți șoferi de camion sau de alte vehicule din întreaga lume. Veți vedea așadar cum se conduce ca la carte, cum se ajunge în situații limită și se iese din ele și bineînțeles cu se dă în bară atunci când te afli la volan. Imaginile din videoclipul de mai jos sunt mai mult decât reprezentative în ceea ce v-am spus mai înainte.

Camionul reprezintă un vehicul care are dimensiunile mari și este prevăzut de obicei cu o platformă sau benă pentru a fi utilizat în transportul de materiale și mărfuri de mare greutatee. Camionul poartă generalist si denumirea de TIR în țara noastră aceasta fiind abrevierea de la transport internațional rutier.

CAmionul a câștigat popularitate pentru faptul că poate transporta diverse mărfuri care au o masă sporită cu ușurință. Istoria acestuia îl consemnează undeva în jurul anului 1920 iar de atunci structura lui a evoluat continuu. Așadar în Europa s-a dezvoltat tipul de camion cu cabină avansată mai pe înțelesul tuturor aceea în care șoferul este situat deasupra roților din partea frontală și în fața sau deasupra motorului. În America de Nord și în Australia s-a dezvoltat modelul în care șoferul se situează în spatele motorului și a roților din față.

În ambele cazuri tipurile de motor cu care sunt echipate aceste camioane sunt Diesel de dimensiun mari și cu turboalimentare pentru a pune la dispoziție forța de tracțiune optimă pentru a mișca acest vehicul atât în condiții obișnuite cât și atunci cânt acestra se află într-o pantă abruptă.