Monday, July 27, 2015

Rusul Asta și-a Transformat Cuptorul Într-o Armă Electromagnetică

Dacă e posibil să vezi așa ceva?? Când vreodată vi-a mai fost dat să întâlniți o astfel de drăcie, cum poți să transformi cuptorul cu microunde întro armă electromagnetică? Adică sincer să fiu cu voi nici nu știu ce părere să am despre acest eveniment petrecut în viața acestui bărbat, de fapt acestor persoane, în primul rând ar fi de apreciat faptul că reușesc o astfel de invenție, am putea-o oare numi-o invenție? Eu zic că da, deoarece eu unul nu am mai auzit de așa ceva până acum, de o astfel de transformare a unui cuptor cu microunde într-o armă cu care reușești să spargi un televizor vechi. Este sincer și un pic ciudată această invenție, adică sună ciudat să auzi că un prieten și-a transformat cuptorul cu microunde într-o armă...

Așa cum prima opinie pe care o pot avea este să îmi arăt uimirea față de inventivitatea și cunoștințele acestor tineri, a doua opinie mă face să mă gândesc că un astfel de comportament nu poate fi deloc benefic pentru noi, restul, într-adevăr, tinerii din imagine nu au pus cu absolut nimci în pericol viețile celor din jurul lor sau nici măcar nu au amenințat vreun alt animal, însă ce s-ar întâmpla dacă toată lumea, sau hai nu toată lumea, exagerez, o parte din tinerii din ziua de astăzi ar observa ce se întâmplă și modul în care reușesc aceștia să construiască un astfel de aparat și se apucă și ei de aceași activitate, însă fără să aibe precum tinerii din imaginile noastre intenții pozitive?

Ar deveni un joc destul de periculos, nu vi se pare? Și eu zic același lucru, atunci dacă și voi sunteți de aceași părere, să ne uităm la videoclip, să învățăm și să apreciem lucrurile constructive și să nu le punem în practică pe cele negative.

No comments:

Post a Comment