Și nu am vrut să mă uit la început am zis că e o prostie!!! Dar vai doamne cât a putut să mă ajute! Imaginați-vă ce s-ar fi putut întâmpla dacă în momentul în care aș fi mers cu mașina prin oraș, un grup de astfel de persoane, care cu siguranță nu le poți considera unele ce au frica lui Dumnezeu, și singurul lucru pe care le interesează este ca acestea să își găsească cât mai repede o victimă, pentru ca imediat după aceea să o păcălească și să-i ia banii, imaginați-vă dacă v-ați fi întâlnit cu un astfel de grup de persoane și nu ați fi știut despre cum trebuie să reacționați
Cel mai important în astfel de momente este să ne păstrăm calmul și să nu ridicăm tonul sau să facem mișcări ieșite din comun, deși situația o cere și să apelăm 112 și să spunem care este problema noastră, deoarece astfel de persoane din punctul meu de vedere nu merită să stea în libertate, adică nu merită să fie introduse în viața de zi cu zi să se întâlnească cu cetățenii corecți ai societății noastre deoarece nu pot să facă față și unicul lor gând ar fi cum să profite ei din punct de vedere personal de pe naivitatea acestor persoane corecte.
Deci în momentul în care întâlnim în trafic astfel de persoane este bine să fim stăpâni pe situație, să nu ne lăsăm intimidați de astfel de personaje și încă un lucru extraordinar de important din punctul meu de vedere, cu care încă nu am reușit să mă conformez până în momentul de față, desigur dacă aș fi avut o mașină, să achiziționăm o cameră de luat vederi pe care să o amplasăm cu fața pe parbrizul mașinii și să filmăm tot ceea ce se întâmplă, deoarece o astfel de dovadă, după cum putem vedea, este infailibilă în instanță aducându-ne negreșit câștigarea cazului
No comments:
Post a Comment