Sunday, September 25, 2016

Pușcăriașa Asta Făcea Mișto De Judecător Fără Nici Un Stres - Stai Să Vezi REPLICA Acestuia

O vorbă celebră spunea că ”Gura bate ....” și nu greșea deloc după cum veți vedea în imaginile din videoclipul de mai jos. Tânăra aceasta a simțit pe propria piele ce înseamnă să nu te ducă capul și să vorbești ce nu trebuie în fața cuiva care deține autoritatea supremă, mai ales în Statele Unite ale Americii. Ei bine i-au trebuit doar două replici ca dintr-o pedeapsă acceptabilă să primească una care va lăsa cu siguranță urmări în viața acesteia.

Așadar întreaga scenă s-a petrecut după cum se vede într-un tribunal de peste ocean din Statele Unite Ale Americii, această tânără care fusese arestată pentru câteva infracțiuni ușoare a apărut în fața judecătorului cu zâmbetul până la urechi. Acest lucru i-a dat câteva motive de suspiciune acestuia și a întrebat-o fără să stea pe gânduri dacă a consumat ceva substanțe interzise înainte să se afișeze în fața lui. Deși părea evident acest lucru fata a negat și lucrurile au continuat să se desfășoare normal în tribunal.

În câteva secunde judecătorul a dat sentința ce stabilea o cauțiune de 5.000 de dolari ceea ce la prima vedere nu părea o pedeapsă drastică. Dar în momentul în care aceasta a plecat din fața lui i-a adresat un zeflemitor ”Adios” fapt ce l-a înfuriat pe judecător și a chemat-o să îi mărească pedeapsa la 10.000 de dolari pentru ca mai apoi să se despartă și el de ea tot printr-un amuzant ”Adios”.

Lucrurile nu s-au oprit aici bineînțeles și iritată de această nouă pedeapsă dublată față de prima, tânăra l-a înjurat direct pe acesta și a plecat, evident că judecătorul nu a stat pe gânduri și a chemat-o înapoi pentru a îi mări încă o dată pedeapsa și a se învăța minte o dată pentru totdeauna că nu trebuie să comentezi aiurea mai ales în fața unei instanțe de judecată.

Sursa: Youtube.com

Wednesday, September 14, 2016

Cum Să Îți Încarci Smartphone-ul Folosind O Baterie Obișnuită !

În ziua de azi smartphone-ul a devenit un obiect indispensabil în viața a din ce în ce mai multor oameni. Acest lucru este ușor de demonstrat din numărul astronomic de dispozitive cu care se laudă cei mai importanți producători de pe piață că au reușit să le vândă. Așadar o mulțime de bani se duc în această industrie în zilele noastre și probabil în anii ce vor urma vom avea dispozitive din ce în ce mai avansate.

Cu toate acestea unul dintre cei mai cunoscuți useri de pe Youtube din întreaga lume vine să ne arate că atunci când rămânem fără baterie la smartphone-ul nostru și nu avem o priză la îndemână există o metodă ce ar părea imposibilă la prima vedere de a încărca un asemenea dispozitiv. Nu aveți nevoie decât de un încărcător de mașină pentru smartphone-ul vostru și de o baterie de 9 volți obișnuită.

După cum puteți vedea și în imagini bateria de 9 volți este ușor de folosit pentru că are indicat pe carcasă care este ”+”-ul și care este ”-”-ul. Tot ce trebuie să faceți voi este să conectați telefonul la încărcătorul auto iar mai apoi încărcătorul auto îl veți poziționa după instrucțiuni cu vârful în zona în care pe baterie este indicat semnul ”+” și cu legătura metalică între lateralul încărcătorului auto și ”-”-ul bateriei.

Rezultatul este de neconceput pentru mulți dar 100% funcțional și util în același timp mai ales când te afli la înghesuială și ai nevoie de câteva procente de baterie pentru a da un telefon sau a scrie un mesaj. Dacă ți-a plăcut această idee interesantă atunci nu ezita să o distribui mai departe și prietenilor tăi de pe rețelele de socializare.

Sursa: Youtube.com

Ce Se Întâmplă Atunci Când Vrei Să Sperii Pe La Spate UN TIGRU !

Dacă te-ai săturat de sporturi extreme ai putea să încerci ceea ce a încercat celebru pilot de formula 1 Lewis Hamilton într-una dintre rezervațiile de tigri din Mexic. Acesta a vrut să facă o glumă care să devină virală pe internet și iată că a reușit deși să fim serioși șansele să se termine destul de rău erau destul de mari mai ales când interacționezi cu animale extrem de periculoase precum sunt tigrii.

Chiar și un tigru dresat poate deveni imprevizibil la un moment dat și au fost nenumărate cazuri mai ales cu cei de la circ cărora li se aplică destul de des corecții de către îngrijitor. Aici totuși în final lucrurile au ieșit bine deși după cum se vede și în reacția lui Lewis acesta s-a speriat și el destul de tare am putea să spunem chiar mai tare decât a făcut-o tigrul care la final avea doar chef de joacă.

Așadar pentru amatorii de lucruri periculoase nu încercați să faceți așa ceva la circ, la zoo sau în oricare loc pentru că nu se știe dacă veți avea același noroc și mai mult ca sigur vă puteți trezi atacați și sfâșiați de un asemenea exemplar. Tigri nu sunt niște pisicuțe mai mari chiar dacă fac parte din familia felidelor fiind una dintre speciile genului Panthera. Tigrul este cea mai mare felină de pe Pământ și pe locul al treilea după ursul polar și cel brun în topul răpitorior.

Tigrul siberian care este și cel mai mare și mai frumos exemplar poate să ajungă doar în prima jumătate de an de la naștere la dimensiunile unui leopard matur. Caracteristica de bază a tigrilor sunt dungile de obicei de culoare neagră a căror amplasare depinde de la un exemplar la altul. Corpul acestora este special adaptat vânătorii având colți de dimensiuni mari și o vedere pe timp de noapte de 6 ori mai bună decât a unui om.

Sursa: Youtube.com

Ce Se Întâmplă Când O Barcă Ia Foc La 420 Km/h Pe Apă !!

Sporturile de viteză sunt unele dintre cele mai spectaculoase fie că vorbim de cele motorizate sau nemotorizate. Cursele de mașini precum Formula 1, Nascar sau cele de motociclete precum Campionatul Mondial Moto GP sunt printre cele mai urmărite evenimente din întreaga lume. Pentru categoria celor nemotorizate am putea invoca cursele de ciclism sau cele de patinaj viteză unde viteza se obține prin forțe prorpii de participanți.

Din prima categorie a sporturilor de viteză motorizate am ales un incident ce demonstrează că pe cât de spectaculoase sunt aceste evenimente pe atât de periculoase. Așadar avem în față o cursă clasică de acum de drag pe apă cu bărci de mare viteză ce pot să atingă peste 400 de kilometri pe oră. De altfel incidentul petrecut are loc la 420 km/h și doar o minune a făcut ca cel ce pilota această barcă să mai trăiască și astăzi.

Pe filmare se observă cum cele două ambarcațiuni pleacă cu o viteză ca din tun spre linia de sosire. Dar ceva ciudat se întâmplă în momentul în care una dintre acestea ia un avans mult prea mare pentru cei câțiva metri parcurși. Se pare că pilotul ei a solicitat motorul la maxim și a ajuns la o viteză de peste 400 km/h în mai puțin de 10 secunde ceea ce a făcut ca ambarcațiunea să ia foc în partea din spate a ei.

Nu au trecut decât câteva secunde de la declanșarea incendiului că totul s-a transformat într-un morman de fiare datorită dezechilibrului creat. Din fericire cel aflat la cârma bărcii a scăpat ca prin minune cu traumatisme severe dar se pare că medicii au confirmat că starea lui incepe să se îmbunătățească ceva la câteva zile după accident.

Sursa: Youtube.com

Laura Bretan A Avut O Reprezentație IMPECABILĂ În Finala ”America's Got Talent” - Sondajele O Dau Câștigătoare !!

A început totul ca o poveste cu emisiunea ”Românii au talent” pentru micuța Laura Bretan. La cei doar 14 ani aceasta a cunoscut deja gustul succesului în țara noastră fiind cumoscută de aproape toți românii. Dar iată că lucrurile nu s-au oprit aici și ambiția combinată cu munca și talentul acesteia au făcut ca povestea să continuie și să vrea mai mult pentru că de ce să nu recunoaștem poate acest lucru.

Participarea la ”America's Got Talent” a fost privită la început ca o încercare și un mod de a se face remarcată cu vocea ei superbă și peste ocean. Dar totul s-a transformat pe parcurs într-un vis ce ar fi părut imposibil cu ceva timp în urmă. Cu fiecare prestație a ei Laura a reușit să impresioneze juriul și publicul american. Mai mult decât atât una dintre jurate a trimis-o direct în semifinale după audiții făcând-o astfel să se apropie și mai mult de o performanță incredibilă.

Iată că a venit și data de 13 septembrie, seara marii finale a concursului urmărit de o țară întreagă peste ocean dar și de întreg mapamondul prin intermediul internetului. Micuța Laura a avut o prestație catalogată de mulți pe bună dreptate ”de un milion de dolari”. Acesta este și premiul care ar putea să îl încaseze în urma voturilor exprimate de public. Visul nu mai pare imposibil mai ales acum la final când vocile spun că ea va fi marea câștigătoare a concursului.

Sondajele o arată favorită cu peste 40 de procente la o distanță de trei ori mai mare de următorul concurent, astfel că mai mult ca sigur micuța Laura va deveni prima româncă câștigătoare a unui spectacol internațional de talente și nu oricare ci cel mai mare din întreaga lume. Felicitări Laura și să sperăm că această carieră minunată este abia la început și vom mai auzi mulți ani de acum înainte de ea atât noi cât și întreg mapamondul.

Sursa: Youtube.com

S-a aruncat în nori de pe una dintre cele mai înalte clădiri din lume - Stai să VEZI ce se întâmplă în CONTINUARE !

În zilele noastre pasiunile pentru lucrurile duse la extrem sunt mult mai pronunțate față de secolul trecut spre exemplu. Au apărut așadar o mulțime de sporturi extreme dar și alte activități care îi aduc pe cei ce le practică cu un nivel al adrenalinei la maxim. Putem să-l încadrăm și pe ”eroul” din imaginile din videoclipul de mai jos într-una dintre aceste categorii mai ales după ce vei vedea ce l-a dus mintea să facă.

Bărbatul din imagini pare la prima vedere și el foarte înspăimântat de ceea ce urmează să facă. Aflat pe una dintre clădirile înalte din Dubai, Sulafa Tower, acesta a decis într-o dimineață înnorată să sară de la unul din ultimele etaje de pe acesta doar cu o parașută în spinare. Totul este cu atât mai periculos cu cât nu are o imagine de ansamblu a ceea ce se întâmplă jos sub pătura de nori, dar chiar și așa într-un final sare și o călătorie de câteva secunde până pe pământ pare să se merite pentru amatorul nostru de sporturi periculoase.

Dubai Marina-Sulafa Tower este una dintre cele mai înalte clădiri din perla Emiratelor Arabe Unite. Aceasta are o înălțime de aproximativ 288 de metri și un număr de 76 de etaje. Inaugurarea clădirii a avut loc în anul 2010 și se încadrează perfect în linia de zgârie-nori care se construiește cu o viteză amețitoare în acest oraș ce se vrea să devină primul din lume în câteva zeci de ani de acum înainte.

În luna iulie a acestui an în acestă clădire de o înălțime amețitoare a avut loc un incendiu de mari dimensiuni care s-a întins pe câteva zeci de etaje. Clădirea a fost evacuată integral iar datorită înălțimii intervenția pompierilor a fost una extrem de greu de efectuat. Chiar dacă frumusețea acestor clădiri înalte până la nori este de necontestat iată că din punct de vedere al administrării și întreținerii lor lucrurile se complică iar la un incident mai important se poate interveni mult mai greu decât în cazul unei clădiri de dimensiuni mult mai mici.

Sursa: Youtube.com

Motociclistul Nervos I-a Spart Luneta Șoferului Cu Nissan - Dar Stai Să VEZI Comedie Când Se Dă JOS Din Mașină !!

Incidentele în trafic sunt după cum am spus de atâtea ori o problemă care nu ține numai de temperamentul celor implicați ci și de educația acestora. Din păcate acestea au căpătat unele aspecte dramatice și am putut urmări și la noi în țară dispute extrem de violente între șoferi sau alți participanți la trafic. În cele ce urmează în imaginile din videoclipul de mai jos veți vedea un incident special petrecut pe șoselele de peste ocean.

Disputa între cei doi participanți la trafic a fost filmată de un șofer care avea instalată o cameră de supraveghere a traficului pe mașină. Aceasta va constitui probabil în final probă în fața polițiștilor dar și a instanței astfel că vă încurajez și pe voi să optați pentru asemenea aparatură de filmare pentru că niciodată nu știți cum vă va scăpa dintr-o încurcătură. Așadar incidentul după cum spuneam are loc pe șoselele din statul California.

Un motociclist extrem de nervos cere socoteală unui șofer aflat într-un Nissan care tocmai se oprise la semafor. Șoferul rămâne baricadat în mașină nedorind să dea vreo explicație motociclistului, dar acesta ieșit parcă din minți face un gest necugetat și cu casca sparge luneta Nissanului plecând mai apoi spre vehiculul său ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Enervat de ceea ce a pățit șoferul mașinii se dă jos din aceasta și încearcă să îi dea o lovitură fatală cu un ciocan dar nu reușește să îl atingă și motociclistul scapă. Comedie în toată regula.

Trecând peste hilaritarea situației din final trebuie să recunoaștem că în momentul de față există o adversitate între conducătorii auto și motocicliști care este vizibilă tot mai des. Aceste două categorii de participanți la trafic își dispută un fel de supremație și se simt parcă mereu nedreptățiți în fața celorlalți. Până la găsirea unei soluții îndemnul uman și de bun simț este acela de a respecta orice categorie de participanți la trafic și a încerca să fim mai iertători în fața greșelilor voluntare sau involuntare ale acestora.

Sursa: Youtube.com

Ce Se Întâmplă Când O Întâlnești Pe Fosta Pe Stradă !!!

Sunt sigur că mulți dintre voi au fost puși în situații jenante atunci când au întâlnit-o pe fosta sau pe fostul pe stradă sau în oricare loc public. De data aceasta băieții trebuie să fie mai atenți la imaginile din videoclipul de mai jos pentru a vedea ce li se poate întâmpla atunci când o întâlnesc pe fosta iubită pe stradă ziua în amiaza-mare. Videoclipul este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Așadar în prim plan avem doi foști iubiți care se întâlnesc pe stradă în oraș și nici unul nu pare a fi încântat de acest lucru. Mai mult decât atât din reacțiile lor se pare că nu s-au despărțit în relații amiabile ca majoritatea oamenilor nu-i așa? Altfel nu ar mai exista despărțiri sau cel puțin nu atât de multe. Trecând peste aceste ”gesturi” introductive în poveste urmează momentul în care fiecare se laudă cu următoarea cucerire. Dacă în cazul fetei un tip arătos mai arătos ca el l-ar putea face nefericit pe ex-ul atunci în cazul băiatului o femeie mai în vârstă și cu foarte mulți bani ar face-o pe fată să își iasă cu adevărat din minți.

Ei chiar și așa băieții tind să cedeze mai ușor la ”vrăjelile” fostelor astfel că la un siplu mesaj ”Vrei să ieșim ?” mulți dintre ei sunt în stare să mute munții din loc pentru a face posibil acest lucru. Iată că și personajul nostru extrem de entuziasmat că a fost băgat de fosta în seamă acceptă să meargă cu ea... dar stai așa că nu așa se termină totul, aparent entuziasmul combinat cu sentimente și neatenție poate să doară, și chiar rău de tot din cele văzute în acest clip.

Dacă ai și tu un prieten care reacționează exact ca bărbatul din aceste imagini dă-i un simplu tag la postarea aceasta pentru a se amuza și el, iar dacă ți-a plăcut și vrei să vadă și ceilalți prieteni ai tăi videoclipul acesta și să ia aminte ce nu trebuie să facă în cazul unei întâlniri cu fosta atunci distribuie-l mai departe.

Sursa: Youtube.com

Mercedes A Prezentat Primul VAN Electric ! Exteriorul E Spectaculos Dar Când Ajungi În Interior Nu Trebuie Să Miști Un Deget !

Viitorul arată din ce în ce mai interesant mai ales când vorbim de autovehicule. Toți producătorii, mai ales cei importanți sunt într-o cursă ce pare contracronometru de perfecționare a tehnologiilor ce în urmă cu ceva ani păreau o simplă utopie. În acest scenariu se încadrează bineînțeles și Mercedes-Benz unul dintre cei mai cunoscuți producători de autoturisme și nu numai, care prin ceea ce veți vedea în imaginile din videoclipul de mai jos vrea să revoluționeze o ramură importantă a transportului pe patru roți.

Mercedes-Benz a prezentat la salonul auto de la Stuttgart o idee revoluționară un VAN al viitorului. Denumit sugestiv Vision Van acesta va deveni probabil unul dintre cele mai avansate mijloace de transport existente pe planetă. Chiar dacă veți crede că spun cuvinte mari și că sunt subiectiv atunci când vorbesc despre această bijuterie construită de producătorul german, îmi veți da dreptate atunci când veți vedea prezentarea interiorului și cât de ușor poate fi încărcată și descărcată marfa fără ca șoferul să miște un deget în sensul acesta.

Proiectul de acum câțiva ani al celor de la Amazon care au încercat implementarea livrării pachetelor cu produse folosind doar drone se pare că va fi posibilă și cu ajutorul acestui vehicul revoluționar. Acesta dispune de două drone amplasate pe plafon care vor prelua pachetele încărcate în spate și le vor putea lăsa la ușa clienților fără probleme.

Șoferul unui asemenea vehicul va avea mai mult un rol de supraveghetor pentru că odată ajuns în interior totul este automatizat și parcă desprins dintr-un film științifico-fantastic. Mașina această punctează și la capitolul mediu fiind una 100% electrică, prima de acest tip din clasa ei. Ce mai poate fi de zis?

Sursa: Youtube.com

Tuesday, September 13, 2016

Gordon Ramsey A Vrut Să-l Impresioneze Pe Bucătarul Thailandez - Dar Reacția Acestuia Din Final I-a Dat SAH MAT !

Nu cred că mai există printre voi persoane care să nu fi auzit măcar o dată sau să fi văzut vreo rețetă a lui Gordon Ramsay. Ei bine dacă mai sunt totuși câțiva printre voi care nu știți țin să vă rezum că este una dintre cele mai mari personalități de televiziune din ultimul deceniu. Acest titlu și l-a atras bineînțeles prin prezența în juriul show-ului de televizune celebru în toată lumea Masterchef, dar pe lângă acesta a mai jurizat și alte emisiuni culinare.

Gordon Ramsay s-a născut în Scoția pe 8 noiembrie 1966 și a copilărit în Anglia. Acesta deține restaurante care însumează nu mai puțin de 16 stele Michelin. Dar pe lângă rețetele spectaculoase pe care le prepară cu o implicare ce rar o vezi la un bucătar, acesta este cunoscut pentru temperamentul său din timpul jurizării ( probabil a fost exemplu pentru mulți jurați în astfel de emisiuni televizate chiar și la noi în țară). Extrem de critic de fiecare dată și rar impresionat de rețetele reușite ale concurenților.

Astăzi el se află însă în fața unei provocări inedite. Se va duce să gătească în fața unui bucătar Thailandez pentru un grup de călugări budiști cărora trebuie bineînțeles să le gătească mâncare tradițională. Extrem de sigur pe el Gordon se apucă de prepararea rețetei fără să știe ce îl așteaptă în final. Stilul inconfundabil în timpul gătitului trebuie să vă impresioneze și pe voi mai mult ca sigur, dar rezultatul final este cel ce contează.

Și iată că momentul adevărului vine când Gordon Ramsay termină de preparat și de montat farfuriile cu rețeta cerută de bucătarul Thailandez. Extrem de sigur pe el întreabă care este părerea acestuia despre preparat și are parte de un ȘOC atunci când răspunsul la creația lui este că nu a nimerit preparatul pe care a zis că îl gătește. Hahaha iată că și lui i se poate întâmpla.

Sursa: Youtube.com

A Așezat 15000 de Piese Domino 8 Zile Cu O Precizie De Ceas Elvețian - Stai Să VEZI Ce A Ieșit La FINAL !!!

Dacă v-ați săturat de vedetele autohtone, de scandaluri și de cancanuri nocive pe care le întâlnim din păcate din ce în ce mai des pe toate canalele de televiziune atunci vă recomand să vă ”rupeți” doar două minute din timpul vostru prețios pentru a vedea ceva cu adevărat impresionant. Această fetiță din Statele Unite ale Americii a reușit să construiască unul dintre cele mai spectaculoase domino-uri văzute vreodată, priviți imaginile din videoclipul de mai jos și vă veți convinge singuri.

Deși nu își dă numele ei real și se intitulează ”Hevesh5” după userul pe care l-a ales pentru canalul ei de youtube această fetiță de origine japoneză care acum locuiește în Statel Unite ale Americii este un artist în adevăratul sens al cuvântului. De ce artist? Păi foarte simplu, în ciuda faptului că domino-ul pare o joacă aceasta este considerată o artă de mulți pentru că în final ne dezvăluie de cele mai multe ori o imagine parcă desprinsă dintr-un tablou.

Pentru această ”operă” artista noastră a dat dovadă de multă răbdare pentru că a poziționat cele 15000 de piese necesare ideii sale în nu mai puțin de opt zile. Ea recunoaște că nu a stat 8 zile 24 de ore ci în acestea un total de 25 de ore, dar asta pentru că poți să îți pierzi concentrare și să distrugi totul dacă insiști să trermini într-un timp mai scurt. Așadar și pauzele își au rolul lor atunci când demarezi un proiect de o asemenea amploare.

În final pentru ca un domino să fie de succes trebuie ca toate piesele ce îl compun să cadă. Acest lucru s-a întâmplat și în cazul micuței noastre artiste în final neexistând piesă care să nu fi căzut din poziția în care fusese așezată inițial. Dacă v-a plăcut acest videoclip, distribuiți-l mai departe și prietenilor voștri pe rețelele de socializare.

Sursa: Youtube.com

Ce Se Întâmplă Când Apeși Pe O GRENADĂ Cu O Presa Hidraulică !

Acest tip de experiment trebuie să vă menționez de la început că nu trebuie să-l încercați acasă. Motivul este destul de simplu orice om normal la cap nu vrea să riște să-și distrugă locuința și cel mai probabil nici un alt loc pentru ceva ce poate să urmărească făcut de alții. Așadar veți urmări în imaginile din videoclipul de mai jos unul dintre cele mai interesante experimente pe care le-ați putut întâlni până acum.

Grenada este un proiectil cu o greutate extrem de redusă care se poate amorsa doar voluntar și care de obicei este aruncată cu mâna sau de un dispozitiv special conceput. Această armă este compusă din două părți la fel de importante și anume corpul metalic și încărcătura explozivă. Când are loc explozia corpul acesta metalic se sparge în așa fel că bucățile rezultate devin proiectile. Denumirea grenadei vine chiar din limba spaniolă de la cuvântul ”granada” ce în traducere liberă înseamnă ”rodie”. Probabil denumirea a fost atribuită acesteia datorită asemănării care există între ”proiectilele” rezultate în urma exploziei grenăzii și semințele rodiei care atunci când sunt desfăcute parcă ”evadează” asemănător din fruct.

Presa hidraulică este utilajul care cu ajutorul unui cilindru hidraulic reușește să genereze o forță de compresie. Aceasta înlocuiește cu succes o presă de tip mecanic prin simplul fapt că poate să genereze constant o forță de presiune egală pe tot parcursul ciclului pe când la cea mecanică forța maximă se atinge doar în partea inferioară a acestuia.

În zilele noastre presa hidraulică este unul dintre cele mai folosite utilaje în mai toate industriile astfel că importanța ei este una ridicată și probabil în următorii zeci de ani aceasta va rămâne în continuare cu acest statut până cine știe ce ”mașinării” vor mai fi inventate.

Sursa: Youtube.com

Thursday, September 8, 2016

Cea Mai Puternică Motocicletă Din Lume! Stai Să Vezi Când Se Porneșe MONSTRUL Asta Cu Motor de 4200 cc și 48 de cilindri!

Dacă ești pasionat de motoare atunci o să iubești piesa asta de colecție, dar și dacă nu ești un împătimit al acestora cu siguranță vei rămâne impresionat de ce au realizat băieții aștia. În imaginile din videoclipul de mai jos veți urmări la treabă cea mai puternică motocicletă din lume. Motorol are o capacitate impresionantă și tot la fel de impresionant este și zgomotul pe care îl face atunci când este pornit, o adevărată placere pentru cunoscători.

Cei de la Kawasaki au făcut de-a lungul timpului motociclete extrem de puternice și fiabile. Probabil notorietatea motocicletelor produse de ei la nivel mondial a luat amploare în anii 70 odată cu apariția modelului H1. Acesta este și modelul care a fost modificat de niște împătimiți ai motoarelor și l-au dus direct în cartea recordurilor pentru cel mai puternic motor ce a echipat vreodată un vehicul cu două roți.

Așadar motocicleta dispune de un motor cu 48 de cilindri cu o capacitate de 4200 cc. Impresionant nu-i așa? Mai impresionant este atunci când îl pornești. Zgomotul este de-a dreptul infernal dar pentru ce pasionați acesta nu este un deranj ci mai degrabă o încântare, mulți dintre aceștia considerând că zgomotul mai puternic face motocicleta să fie mai apreciată. Viteza pe care o poate atinge este destul de mare dar la felul în care este dispus motorul este foarte greu de controlat în condiții de siguranță la viteze ridicate astfel că nu a fost făcut un test din motive de securitate.

Chiar dacă nu împărtășești o pasiune nebună pentru motoare, ba chiar ai o ușoară adversitate sau teamă de acestea, merită să vezi totuși această bijuterie și poate îți vei mai schimba părerea despre aceste vehicule. Distribuie mai departe acest videoclip pentru a putea fi văzut și de prietenii tăi.

Sursa: Youtube.com

Are Doar 12 Ani Dar Trage Cu Sniper-ul Mai Bine Decât Un LUNETIST Profesionist ! Fii ATENT Ce Face Fetița ASTA !

Una probabil dintre cele mai grele și periculoase meserii din lume este aceea de lunetist. Este lesne de înțeles de ce lucrurile sunt așa iar pentru asta nu voi zăbovi mai mult asupra subiectului, dar vă voi invita să urmăriți cu atenție imaginile din videoclipul de mai jos pentru că veți descoperi probabil cel mai neobișnuit lunetist pe care l-ați văzut sau de care ați auzit până acum.

Această fetiță în vârstă de 12 ani în ciuda vârstei fragede ar face invidios chiar și un profesionist. Vă veți convinge singuri de ce din cele câteva încercări de aochi ținta pusă la diferite distanțe. Dacă distanța de 250 de yarzi nu pare una foarte mare și se presupune că e ușor de nimerit o asemenea țintă, atunci cea de 1000 de yarzi care sunte echivalentul a aproape unui kilometru are trebui să vă impresioneze.

Pentru a fi un bun lunetist în afară de sânge rece de care orice persoană își alege o asemenea meserie, trebuie în plus să ai o stăpânire de sine exemplară, pentru că aceasta este cheia succesului în atingerea țintelor aflate la foarte mare depărtare. Bineînțeles ca și în cazul oricărui alt tip de meserie pentru aceasta ai nevoie de un antrenament continuu pentru a-ți ține în permanență la cel mai înalt nivel aptitudinile fizice și psihice.

Dacă ți-a plăcut demonstrația făcută de această micuță de numai 12 anișori, atunci distribuie mai departe acest videoclip și prietenilor de pre rețelele de socializare. Cine știe poate așa se vor îndrepta din ce în ce mai mulți tineri spre o astfel de meserie în care o țară pentru securitatea ei are nevoie permanent de oameni bine pregătiți.

Sursa: Youtube.com

Wednesday, September 7, 2016

iPhone 7 și iPhone 7 Plus au fost lansate ! VEZI AICI cu ce SURPRIZĂ au venit cei de la APPLE !

"Este cel mai bun iPhone pe care l-am lansat vreodată”. Acestea au fost cuvintele lui Tim Cook, CEO-ul celor de la Apple, în deschiderea evenimentului ce a avut loc miercuri. Lansarea celor mai noi gadgeturi ale gigantului american s-a desfășurat în San Francisco și a adus probabil cel mai așteptat smartphone al anului 2016, iPhone7. Alături de acesta a fost lansat ”fratele mai mare” iPhone 7 Plus și noua generație de ceasuri iWatch.

Zvonurile apărute în ultima perioadă au fost confirmate odată cu lansarea lui iPhone 7, astfel că de acum înainte nu vom mai avea portul pentru Mufa Jack 3.5mm, căștile conectându-se prin același loc prin care este încărcat telefonul cu cablul Lightning. Este un moment am putea spune istoric care a creat deja primele nemulțumiri, dar ca răspuns, cei de la Apple au introdus în pachetul noului iPhone un adaptor pentru a putea conecta în continuare căștile ce dispun de vechea mufă.

În afară de modificarea aceasta istorică, la exterior doar lipsa antenelor de pe spatele dispozitivului pare să fie singurul lucu notabil. Trecând la interior avem și aici câteva diferențe importante față de modelul precedent. În primul rând trebuie să vă spunem că acesta este primul iPhone din istorie rezistent 100% la apă și praf venind cu standardul IP67 care îi conferă o protecție la scufundare 30 de minute la adâncimea de un metru. Bateria este de acum mai puternică decât cea la modelele 6s și 6s Plus și are o autonomie cu până la două ore mai mult față de ele.

În ceea ce privește performanțele hardware iPhone 7 și iPhone 7 Plus sunt echipate cu cel mai nou procesor de la Apple A10 Fusion. Acest procesor este format din patru nuclee două dintre ele lucrând la frecvențe joase pentru aplicațiile ce nu necesită foarte multe resurse.

Am lăsat la sfârșit specificațiile camerelor ce echipează cele două telefoane și asta pentru că de data aceasta nu mai avem același tip de cameră pe ambele dispozitive. iPhone 7 vine cu o cameră de 12 megapixeli, cu un senzor f/1.8 cu 6 lentile și stabilizator optic. Acesta este cu 60% mai rapid decât predecesorul și cu 30% mai eficient. Camera de pe iPhone 7 Plus este de fapt una duală. Fiecare dintre cele două au tot 12 megapixeli, una este de tip ”wide” 28mm, iar cea de-a doua este denumită ”telephoto” 56mm, combinate ele pot atinge un nivel ridicat de profunzime a fotografiilor.

Acestea sunt noile iPhone 7 și iPhone 7 Plus și vin și cu două culori noi: Negru și ”Jet Black”. Variantele de stocare de anul acesta au crescut și sunt de 32GB/128GB/256GB. Cea mai ieftină versiune a noului iPhone va costa 649 Dolari, iar în România va fi disponibil probabil spre sfârșitul lunii septembrie.

Sursa: Youtube.com

Tuesday, September 6, 2016

Râzi cu lacrimi ! Capra Cu Trei Iezi - VARIANTA în FRANCEZĂ !

Parcă de mult nu a mai ieșit o parodie de un asemenea nivel pe internet. Vă dau cuvântul meu de onoare că o să stați trei minute cu urechile ciulite la ce zice românașul asta pentru că pur și simplu o să vă facă să râdeți cu lacrimi. Dacă până acum exista parodii la povestea ”Capra cu trei iezi” în limbi care mai de care mai neobișnuite ei bine varianta asta în limba franceză le bate pe toate la un loc.

Dacă ai simțul umorului vei gusta cu siguranță glumele acestui bărbat care nu știm dacă a repetat-o înainte să o spună în fața prietenilor, dar o povestește atât de bine că pare unul dintre cei mai buni oratori ai zilelor noastre. Vă las așadar să urmăriți imaginile și dacă v-a plăcut povestirea asta distribuiți mai departe și prietenilor voștri pentru a se binedispune și ei.

”Capra cu trei iezi” este unul dintre basmele simbol ale literaturii române. Acest lucru este datorat probabil și faptului că acesta este primul basm pe care un copil îl aude la școală sau la grădiniță, făcând astfel imposibil existența vreunui român care nu a auzit de celebra poveste. Povestea are un aer destul de dramatic dacă ne gândim că este drama unei ”mame” anume capra ai cărei copii sunt uciși fără milă de ”răufăcătorul” lup. Dar bineînțeles că răzbunarea are loc la final și semnifică de fapt o izbândă a binelui asupra răului.

Povestea Capra cu trei iezi a fost scrisă de marele nostru Ion Creangă cel care o publică pentru prima oara pe data de 1 decembrie a anului 1875 în revista Convorbiri Literare.

Sursa: Youtube.com

Cele Mai AMUZANTE Momente Cu Animale! Râzi, nu glumă!

Le iubim, ne fac viața mai frumoasă zi de zi, animalele sunt unul dintre cel mai de nădejde prieten al omului și la bine și la greu de multe ori, așa că vă invit să urmăriți o compilație care o să vă facă să le îndrăgiți și mai mult și în același timp o să vă amuze maxim. Urmăriți videoclipul de mai jos și distribuiți-l mai departe și prietenilor pentru a se putea amuza și ei pe seama acestor animăluțe drăguțe.

O să vă delectați atât cu întâmplări amuzante din jurul casei cu pisici, căței sau alte vietăți pe care oamenii le iau și au grijă de ele ca de proprii copii, dar veți vedea și animale sălbatice care de obicei îi amuză pe vizitatorii grădinilor zoologice. Cu siguranță ai prins și tu un moment din acesta amuzant atunci când ai vizitat ultima oară o grădină zoologică, eu personal am avut numai experiențe amuzante.

Câinele este spre exemplu primul animal domesticit de om. Deși mulți nu cred în acest lucru doi oameni de știință au venit de curând cu dovada că acest animal este primul care s-a aflat în preajma omului și nu i-a periclitat integritatea fizică. Descoperirea este datată ca fiind de acum 30.000 de ani. Rezultatele vin din două situri arheologice intens explorate de către cercetători.

Acolo au fost desciperite în Siberia mai precis și într-o regiune a Belgiei că oamenii au domesticit câinele înainte de orice alt animal. Vârsta ambelor cranii descoperite de oamenii de știință este de aproximativ 33.000de ani. Aceștia presupun că motivul pentru care ar fi fost domesticiți inițial a fost cel de protecție împotriva celorlalte animale sălbatice.

Sursa: Youtube.com

Vameșii Stăteau Cu Gândul La Ce Șpagă Să Mai Ia - Dar Stai Să Vezi Pedeapsă De La Dumnezeu !

Există o legendă prin care se spune că nu există vameș sărac și nici vameș cinstit. Acest lucru din tot ce am putut urmări până acum la noi în țară pare să confirme această zicală, rămâne pe viitor să vedem dacă vom descoperi ”specimene” care să iasă din acest tipar. Dar până atunci vă invit să urmăriți în imaginile din videoclipul de mai jos o întâmplare ce pare a fi o pedeapsă divină pentru un grup de vameși foarte plictisiți.

Camerele de supraveghere sunt îndreptate chiar spre biroul de lucru al acestora dar se pare că nu îi deranjează cu nimic și nu se sinchisesc să își facă de treabă. După cum putem observa este clar că aceștia nu sunt români, dar mai mult ca sigur și în alte țări există oameni care nu fac onoare acestei meserii. În schimb lucrurile iau o turnură cu consecințe nebănuite în momentul în care unul dintre cei trei vrea să iasă până afară.

Ghnionul face ca acesta să pășească spre ieșire iar plăcile care susțineau podeaua locației unde se afla să cedeze sub greutatea picioarelor sale. Partea și mai ciudată este locul unde a căzut, pentru că pur și simplu parcă a fost înghițit de pământ împreună cu scaunul pe care stătuse până atunci. Putem vorbi așadar de un fel de pedeapsă de la Dumnezeu pentru, numai el știe ce lucruri necinstite comise.

Un comentariu amuzant la acest clip al unui utilizator a fost ” Acolo își țineau banii de șpagă ”, pare greu de crezut dar probabil nu este exclus în totalitate având în vedere că în România șpăgile erau colectate în coșurile de gunoi aflate sub birourile acestor funcționari ai statului care aveau cu totul alte preocupări decât cele atribuite prin lege pentru respectarea acesteia.

Sursa: Youtube.com

SIMPLU și RAPID - Cum Cureți O Portocală INTEGRAL În Doar 5 Secunde !

Portocalele sunt unele dintre cele mai îndrăgite fructe din lume. Rar am întlânit până acum oameni să spună că nu le plac portocalele. Unul dintre lucrurile care este posibil să nu îți placă atunci când trebuie să mănânci o portocală este curățarea de coajă a acesteia, dar în întâmpinarea voastră venim cu un produs revoluționar care îți curăță orice portocală în doar câteva secunde.

Chiar dacă vei spune că există oameni care curăță portocale manual mai rapid decât mașinăria asta, ei bine sunt convins că aceștia nu o fac integral și veți vedea imediat la ce mă refer. Între coaja portocalei și pulpa acesteia există un strat subțire de culoare albă care o acoperă și care se desprinde foarte greu de aceasta. Cu mâna liberă îți va lua o veșnicie să îndepărtezi acel strat care de multe ori poate să te vitregească de adevărata savoare a fructului.

După cum puteți observa și în imaginile din videoclip, acest robot special nu numai că îndepărtează coaja într-un mod spectaculos dar revine și asupra stratului dintre aceasta și pulpă și îl îndepărtează dintr-o singură mișcare, fără să facă mizerie sau să se piardă din gust. Așadar dacă și ție îți plac portocalele îți vei dori un aparat din aceasta care să facă toată treaba pentru tine și tu să te bucuri doar de savoarea lor.

Portocalele sunt extrem de iubite de atleți pentru faptul că sunt foarte ușor digerabile și oferă bineînțeles și o cantitate de energie. Nutriționiștii din întreaga lume le recomandă oamenilor să consume minim o portocală pe zi pentru că pe lângă vitalitatea pe care o oferă aceasta are beneficii extrem de importante pentru sănătate cum ar fi prevenirea cancerului, a bolilor renale și reducerea colesterolului.

Sursa: Youtube.com

Ce se întâmplă când IUBITA îți TRAGE FRÂNA DE MÂNĂ la 180 km/h !!

În zilele noastre vedem că se întâmplă pe șoselele de la noi din țară dar și din străinătate o mulțime de accidente datorate vitezei excesive neadaptate la condițiile de trafic. Ei bine veți vedea în imaginile din videoclipul de mai jos o situație cu totul și cu totul incredibilă ce parcă e desprinsă din filmele cu ”Stan și Bran”. Trebuie să recunosc faptul că nu m-am gândit niciodată că imbecilitatea unei persoane poate atinge asemenea cote.

Camera atașată pe casca unui motociclist a surprins toată întâmplarea bizară, dar cu un final absolut tragic. Doi motocicliști așadar aflați în trafic au fost provocați de un bărbat aflat în mașină alături de iubita sa. Acesta probabil a vrut să se dea mare în fața ei sau cine știe din ce motiv a acceptat această provocare din care nu avea nici cum să iasă vreodată invingător. Cu toate acestea el a pornit în cursa nebunească atângând repede o viteză de 180 km/h.

Din păcate momentul tragic se întâmplă la această viteză și culmea veți vedea că nu din cauza acestuia ci a pasagerei din dreapta, mai precis iubitei sale care face un gest inexplicabil și trage frâna de mână la o asemenea viteză. E de prisos să mai comentăm ceva pentru că imaginile vorbesc de la sine. Asta e consecința când un pasager face o ”glumă idioată” și se atinge de una dintre comenzile șoferului.

Așadar pentru cei care se consideră ”glumeți” din fire, luați aminte după ce urmăriți imaginile din acest videoclip că viața poate să vă fie pusă în pericol și vouă și celorlalți într-o clipă cu asemenea atitudine. Exemplul acesta este grăitor și merită distribuit mai departe și prietenilor voștri cu eticheta: AȘA NU !

Sursa: Youtube.com

A Crezut Că Ține În Mână O Bucată De Noroi - Dar Când A Început Să Se Miște Singură A Zis Că Nu-i Adevărat !!

Dacă te-ai gândit vreodată că ai văzut totul în viața asta țin să îți amintesc faptul că oricâte ai zice ai știi și vezi pe lume tot este doar o mică parte, pentru că oamenii și natura înconjurătoare ne vor surprinde încontinuu. Dacă nu credeți atunci vă invit să priviți imaginile din videoclipul de mai jos iar dacă voi ați mai văzut până acum vreodată așa ceva atunci fie sunteți pasionați de tot ce ține fauna Terrei, fie ați avut mare noroc să vă loviți de el.

Doi bărbați realizatori ai unei emisiuni despre viața animalelor din Statele Unite ale Americii au apelat la un specialist în domeniu pentru a descoperi specii noi de vietăți care trăiesc în zona de coastă a Californiei. Aventura lor părea să fie un eșec după primele ore de căutări pentru că nu se loviseră în acestea decât de specii de viețuitoare cunoscute de toată lumea. Dar la un moment dat iată că incredibilul s-a produs.

Profesionistul aflat cu ei i-a chmeat într-un suflet pentru a vedea descoperirea făcută în apele de printre stânci. Când a ridicat din apă ce era acolo părea o simplă bucată de noroi spălată parcă de apă și cu o densitate destul de ciudată. Dar atunci când a început să se miște era clar că o vietate cum rar i-a fost dat să vadă se afla în mâinile sale. Mai precis ceea ce ținea el în mână se numește Melcul Negru Gigant.

Vă veți întreba de ce îi zice așa dacă nu arată ca un melc obișnuit. Ei bine nu arată ca unul obișnuit fiind imens și de culoare neagră, dar se comportă ca unul din acesta. Descoperirea i-a lăsat cu gura căscată mai ales că dimensiunea a fost de peste 60 de centimetri ceea ce este o mărime considerabilă și pentru această specie gigant care într-adevăr se presupune că ar putea să ajungă până la lungimea de 1 metru.

Sursa: Youtube.com

EXPERIMENT - Ce se întâmplă atunci când amesteci ENERGIZANT cu LAPTE PROASPĂT !

De mult nu am mai văzut un experiment atât de interesant precum cel pe care îl veți putea urmări și voi în imaginile din videoclipul de mai jos. Un bărbat a hotărât să arate împătimiților de băuturi carbogazoase, dar mai ales de energizante că acestea nu sunt chiar bune pentru stomacul și sănătatea lor. Rezultatul acestui experiment simplu este de-a dreptul neașteptat și îți va da de gândit dacă ești printre împătimiții unei asemenea băuturi energizante.

Pentru a realiza exepermientul acesta a amestecat cel mai scump și probabil cel mai ”bun” energizant existent la ora actuală pe piață cu o jumătate de pahar de lapte proaspăt. După cum puteți vedea încă din primele secunde are loc o reacție destul de puțin violentă dar tot ce trebuie să vă intereseze este rezultatul final, pentru că deși poate în primele secunde acesta vă potolește setea sau vă dă energie cel puțin printr-un fel de efect placebo, pe termen lung consecințele nu sunt prea fericite.

Se poate observa cum laptele a căpătat o textură destul de neprietenoasă în final după doar un minut de așteptare. Gândițiv-vă așadar ce se întâmplă în organismul vostru atunci când consumați asemenea băuturi energizante, mai ales în exces. Cazuri de o gravitate absolută au existat și vor mai exista probabil mult timp de acum înaainte până poate cinva se va gândit că mai trebuie să consumăm și lucruri benefice pentru organism și le va interzice definitiv.

Până atunci nu rămâne decât să ne ferim singuri de acest tip de produs dăunător organismului , și să încercăm să combinăm o dietă sănătoasă cu mișcarea pentru a avea o viață liniștită și lipsită de griji cel puțin în privința sănătății. Dacă vrei să îi ajuți și pe cei din jurul tău și să îi informezi cu privire la consumul de băuturi energizante atunci distribuie mai departe acest videoclip.

Sursa: Youtube.com

Tractorul Autonom Care Face Toate Muncile Agricole SINGUR Apăsând Doar Un Buton !

Dacă vă îndoiați vreodată că în secolul XXI agricultura nu va mai însemna cea mai importantă ramură pentru omenire atunci v-ați înșelat. Agricultura a fost și va rămâne principala preocupare a omului de milenii întregi. Importanța ei este destul de simplu de înțeles pentru că fără a produce hrană omul nu ar supraviețui și cu toată tehnologia dezvoltată șansele acestuia de a mai popula planeta ar deveni egale cu zero.

Așadar trebuie să acordăm o importanță deosebită acestei ramuri a economiei mondiale, iar lucrul acesta îl veți putea vedea și în imaginile din videoclipul de mai jos. Aici se va vedea până unde a progresat tehnologia chiar și în acest domeniu apărut acum câteva mii de ani. Dacă până acum eram obișnuiți cu vechile tractoare și alte utilaje destul de rudimentare iată că îmbinarea tehnologiei informatice cu cea mecanică a rezultat într-un vehicul cu adevărat spectaculos.

Tractorul Autonom, mai precis un vehicul agricol care spre deosebire de tot ce a fost construit până acum se poate dirija de la distanță fără ca un om să se afle la bordul lui. Cu ajutorul unei tablete și a unui soft extrem de bine dezvoltat acesta se va mișca cu o precizie demnă de invidiat chiar și de cel mai bun conducător auto. Așadar viitorul arată destul de bine în ceea ce privește econonisirea de energie și automatizarea a din ce în ce mai multor munci făcute până acum exclusiv cu ajutorul direct al omului.

Să sperăm că această tehnologie va fi adoptată și la noi în țară, pentru că în România după cum bine știți încă suferim la capitolul tehnologizare mai ales în domeniul agriculturii. Datorită programelor greu implementate de ajutorare a fermierilor în achizițonarea de tehnologie de ultimă generație pentru buna desfășurare a activității nu putem exploata cum trebuie bogăția pe care natura ne-a lăsat-o și anume solul fertil și extrem de propice pentru toate tipurile de culturi importante.

Sursa: Youtube.com

RÂZI CU LACRIMI !!! Cum Cântă Un Arab O Melodie Românească În Mașină !

Dacă vrei să fii binedispus toată ziua, să râzi împreună cu prietenii copios atunci trebuie să vezi neapărat videoclipul de mai jos. Vă dau cuvântul meu de onoare că nu am mai râs de mult așa. Arabul din imagini a făcut senzație pe internet mai ales în rândul românilor cărora rar le-a fost dat să vadă un străin cântând cu o asemenea poftă o melodie românească. Mai mult decât atât dacă artiste precum Inna și Alexandra Stan au avut hituri în întreaga lume, ei bine Benone Sinulescu se poate lăuda și el că are fani pe tot globul acum.

Melodia cântată de acest bărbat în mașina lui luxoasă este una extrem de cunoscută la noi în țară interpretată de Benone Sinulescu și trupa Ro-mania. Cu ani buni în urmă aceasta făcea furori la noi țară, dar iată că acum în 2016 ea reușește să se facă remarcată și în străinătate ceea ce nu e puțin lucru.

Benone Sinulescu este unul dintre cei mai îndrăgiți și mai excentrici interpreți de muzică populară din România. Acesta este născut în comuna Siriu din județul Buzău și are în prezent 79 de ani. Pe parcursul carierei sale Benone Sinulescu a avut colaborări cu diverși interpreți de muzică populară dintre care cea mai cunoscută este evident Irina Loghin. După revoluția din 1989 acesta s-a adaptat cerințelor publicului românesc și a început o colaborare interesantă cu trupa etno-dance Ro-mania.

În prezent Benone Sinulescu trăește într-o comună de lângă orașul Arad în liniște și departe de tumultul orașelor mari. Acesta spune că preferă să se bucure de viața simplă în toate formele ei și de aceea a renunțat să mai locuiască în apartamentul din centrul Bucureștiului.

Sursa: Youtube.com

Monday, September 5, 2016

Cel mai RAPID mod să înmulțești - Asta SIGUR nu ai învățat la școală !

Toți am trecut prin perioada școlii elementare când am învățat să scriem, să citim și primele noțiuni de bază ale matematicii. Ei bine ceea ce veți vedea în imaginile din videoclipul de mai jos are legătură cu matematica de bază dar cu siguranță nici unul dintre voi nu a învățat așa ceva la școală. Priviți așadar o metodă simplă de a efectua tabla înmulțirii fără a greși în nici un moment pentru că totul are o logică.

Bărbatul acesta ne va arăta așadar cum să înmulțim cifra nouă cu numerele de la unu la zece fără să calculăm ci doar cu o regulă extrem de simplă. Mai precis în partea superioară și inferioară avem 9 înmulțit cu 1 egal 9 și 9 înmulțit cu 10 egal 90, iar de-abia după aceea începe magia. De sus până jos de la 9 înmulțit cu 2 până la 9 înmulțit cu 9 putem scrie cifrele de la 1 la 8 în ordine.

De partea cealaltă a doua cifră a fiecărui rezultat va fi tot una de la 1 la 8 dar scrisă în mod descrescător. După ce le veți potrivi exact cum vă este arătat și în imagini veți vedea cât de simplu este să înmulțești și să te distrezi în același timp. Modul acesta poate fi unul extrem de util în a îndruma un elev la început de drum dar din păcate la noi nu se caută să se învețe și prin metode distractive.

Matematica este una dintre științele cele mai complexe și cele mai studiate încă din cele mai vechi timpuri. Cuvântul matematică de altfel își are originile în cuvântul grecesc ”mathema” care seminifică ”învățare, studiu”. Cele mai bechi semne ale matematicii apar în zona Republicii Democrate Congo și datează de peste 22000 de ani. De atunci dezvoltarea acestei ramuri a fost un efort continuu a unor minți strălucite apărute de-a lungul mileniilor

Sursa: Youtube.com

Sunday, September 4, 2016

Avionul De Pasageri Care Va Zbura cu O Viteză Impresioantă De Peste 3700 km/h !

La peste 100 de ani de la apariția primului aparat de zbor mai ușor decât aerul, ne aflăm în situația în care acest tip de mașinărie a ajuns cel mai sigur mijloc de transport din întreaga lume, iar acest lucru se reflectă în milioanele de pasageri care circulă zilnic cu acestea. În imaginile din videoclipul de mai jos veți vedea un aparat de zbor cu adevărat remarcabil ce se estimează a fi noul avion al viitorului care să circule cu o viteză amețitoare făcând posibilă traversarea oceanului Atlantic într-un timp record pentru o cursă de linie.

Chiar dacă la începuturile construcției de avioane nimeni nu s-ar fi gândit că se va ajunge la o viteză de zbor peste 3500 de kilometri pe oră pentru un avion plin cu pasageri, iată că ne aflăm din ce în ce mai aproape de ziua în care distanța dintre New York și Londra va putea fi străbătută în doar 2 ore și jumătate.

Proiectul acestui avion este absolut impresionant și a fost prezentat de celebrul inginer Oscar Vinals purtând numele de Flash Falcon. Acesta este convins că aparatul său de zbor va revoluționa industria aeronautică la nivel mondial. avionul după spusele lui Vinals va fi eco-friendly și mai mult decât atât motoarele se vor putea înclina permițandu-i să decoleze sau să aterizeze sigur chiar și în condiții meteorologice dificile.

Cu o capacitate de ”doar” 250 de persoane, Flash Falcon, va fi structurat pe două niveluri și din construcție va avea botul extrem de ascuțit pentru a fi cât mai aerodinamic și zgomotul din timpul călătorieie să fie cât mai redus. Acesta se preconizează că va zbura cu viteza maximă de 3700 de kilometri pe oră, o viteză de 3 ori mai mare decât cea a sunetului, ceea ce îl face cu adevărat impresionant.

Sursa: Youtube.com

REȚETA Asta De ROȘII Cu PARMEZAN Este Absoult DELICIOASĂ !!

Dacă te-ai săturat de meniurile sofisticate prezentat de cine știe ce Chef celebru atunci rețeta asta simplă de vară este ceea ce îți trebuie. În imaginile din videoclipul de mai jos veți vedea de ce ingrediente aveți nevoie și bineînțeles cum să gătiți aceste delicioase roșii cu parmezan și oregano excelente pentru orice moment, mai ales atunci când îți este o foame de lup și nu știi ce să faci mai repede pentru a o potoli.

De la bun început trebuie știut și de cei mai puțin pricepuți în bucătărie că rețeta asta poate fi preparată și dacă nu știi să faci cartofi prăjiți. Tot ce trebuie să faceți este să urmați sfaturile date cu privire la aranjarea ingredientelor în tava pentru cuptor și bineînțeles când sunt gata să le devorați pur și simplu.

Așadar aveți nevoie în primul rând de câteva roșii proaspete în funcție de câte porții vreți să faceți. Acestea este de preferat să aibă o formă cât mai rotundă dacă doriți să impresionați pe cineva cu aspectul produsului final. Se iau deci roșiile și se taie fiecare pe jumătate, iar mai apoi se presară pe rând parmezan deasupra fiecăreia după ce le-ați așezat în prealabil într-o tavă.

Pentru a le da un gust cu adevărat deosebit se recomandă să presărați după ce ați pus parmezanul și câteva frunzulițe proaspete de oregano. De aici nu mai trebuie decât să puneți un praf de sare și puțin piper pe fiecare, iar la final să turnați câteva picături de ulei de măsline. Toate acestea ajung la cuptorul încins la o temperatură de 180 grade și trebuie să le țineți aproximativ un sfert de oră. La final veți avea parte de o masă absolut delicioasă. Poftă bună!

Sursa: Youtube.com

Saturday, September 3, 2016

Au Cumpărat Acest CAL Cu 11 Milioane De Dolari, Dar Când Vezi Acest Exemplar MAGNIFIC O Să Înțelegi De Ce Costă Atât De Mult

Dacă iubești animalele atunci ai deschis articolul care trebuie, pentru că vei vedea în imaginile din videoclipul de mai jos probabil cel mai frumos exemplar de armăsar Friesian din toate timpurile. Mulți au votat în revistele de specialitate acest cal drept cel mai frumos animal din lumea întreagă. Însă deși introducerea lui pare a fi exagerată vă veți convinge singuri de superbitatea acestui exemplar.

Numele lui este Frederik cel Mare și nici nu ai cum să contești acest lucru pentru că la prima vedere a lui vei exclama ”Vai cât de mare poate să fie”. Dar statura impunătoare nu este singura calitate a acestuia, frumusețea trăsăturilor sale este ceea ce îl face atât de clebru în întreaga lume. Are într-adevăr o piele pe care probabil nu ai văzut-o vreodată la un cal adevărat și acest lucru se datorează bineînțeles și celor care îl îngrijesc cu foarte mare atenție.

Prețul acestui exemplare este estimat la aproximativ 11 milioane de dolari făcândul astfel unul dintre cele mai scumpe, dacă nu cel mai scump animal de pe Pământ. Este de prisos să vă mai spun că expunerea sa mediatică de care se bucură aduce venituri substanțiale celor ce îl dețin, iar aceștia i-au creat lui Frederik chiar și o pagină de Facebook unde are aproximativ 50.000 de fani.

WOW... cred că este cel mai potrivit lucru să exclami atunci când vezi un asemenea exemplar și nu exagerăm când spunem că așa ceva reprezintă o raritate din toate punctele de vedere, într-o lume în care atenția către animale din partea oamenilor este din ce în ce mai scăzută. Dacă ți-au plăcut și ție imaginile cu acest armăsar pur-sânge atunci nu ezita să distribui mai departe videoclipul prietenilor tăi.

Sursa: Youtube.com