Îmi aduc aminte un caz real petrecut acum câteva luni în zona unde locuiesc când un așa zis șmecher cu un Bmw înmatriculat în Bulgaria a încercat să facă pe eroul și a sfârșit rău de tot. Mai bine zis după ce a oprit la trecerea pentru pietoni pentru a le acorda prioritate a plecat de pe banda întâi fiind în drept cu altă mașină cu scârțâit de roți. Vitejia lui avea să îl coste scump deoarece imediat după ce a demarat în trombă a pierdut controlul volanului și a sfârșit avariând grav trei mașini parcate regulamentar pe marginea drumului.
Asemănător situației pe care v-am relatat-o mai devreme putem să spunem că este și cazul șoferului din imagini. De data aceasta acțiunea nu se petrece pe plaiurile mioritice ci pe străzile din Statele Unite ale Americii. Așadar un șofer care s-a crezut mai viteaz decât toți ceilalți și a vrut să îi impresioneze pe spectatorii adunați pentru un spectacol auto dar a sfârșit comițând-o grav de tot și fiind la un pas să provoace chiar o tragedie.
În momentul în care acesta apare din partea stângă de pe o stradă fără prioritate el turează motorul pentru a impresiona cu bolidul său de câteva zeci de mii de euro si sute de cai putere dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg scârțâitul roților este umbrit instant de faptul că acesta pierde controlul volanului mașina se răsucește și ajunge pe trotuarul plin de oameni lovindu-i pe câțiva dintre ei.
Din fericire acest incident cauzat de prostia șoferului cu Fordul Mustang nu se soldează cu victime dar trebuie să recunoaștem că acei spectatori precum și el au avut mare noroc. Mai mult acesta în îngâmfarea lui după tot evenimentul nu a făcut decât să fugă în trombă de la fața locului ne având bunul simț să se dea jos din mașină și să verifice dacă toată lumea este în regulă și nu sunt oameni grav accidentați.
No comments:
Post a Comment