Dacă ați circulat vreodată cu bicicleta într-un oraș aglomerat atunci probabil v-ați lovit și dumneavoastră de lipsa de respect atât a pietonilor cât și a șoferilor în ceea ce privește locurile special amenajate pentru a rula bicicliștii. Un incident care se încadrează în categoria celor amintite mai sus este și cel pe care îl veți vedea în imaginile din videoclipul de mai jos.
Un grup de bicicliști este deranjat de un șofer cu Audi A7 care nu le acordă respectul cuvenit în trafic și nici prioritatea care trebuiau să o dețină conform marcajelor clare de pe asfalt. Acesta a forțat semaforul în fața lor creând o stare de nervozitate sporită unuia dintre bicicliștii aflați în grupul amintit.
Deși a demarat în trombă de la semafor în câteva sute de metri șoferul cu Audi a fost ajuns din urmă de biciclistul recalcitrant care a vrut să-i ceară socoteală pentru lipsa de respect de care a dat dovadă cu doar câteva secunde înainte atât față de el cât și față de ceilalți bicicliști aflați pe locurile marcate corespunzător. Acesta a început să îl apostrofeze la geam pe șoferul mașinii și s-a repezit să lovească geamul acestuia.
Din partea din spate a mașinii a coborât însă un bărbat bine îmbrăcat și a reacționat la agresiunea biciclistului tot cu violență aplicându-i câteva lovituri pentru a se învăța minte. Acesta a plecat cu coada între picioare și chiar dacă a avut dreptate nu a fost apărat de nimeni dintre cei aflați de față din calea furiei șmecherilor aflați în autoturismul marca Audi A7.
No comments:
Post a Comment