Wednesday, November 11, 2015

Și-a Dat Halatul La O Parte În Fața Unei Fetițe - Când Am Văzut Continuarea Am Zis Că Nu-i Adevărat !!!

Copiii sunt persoanele cele mai expuse în acestă societate plină de oameni care mai de care mai bolnavi. De multe ori auzim la televizor cazuri cu adevărat șocante în care copii sunt victimele adulților de toate tipurile. Chiar dacă videocipul de mai jos este doar o farsă problemele cu adevărat de acest gen trebuiesc privite cu mare atenție iar părinții ar trebui să-și supravegheze copii mult mai atent atunci când ies din casă.

Roman Atwood este unul dintre cei mai cunoscuți creatori de farse de pe internet. Canalul acestuia de Youtube are peste 7 milioane de subscriberi și farsele lui au zeci de milioane de vizualizări exact cum este cazul și videoclipului acesta în care a încercat un experiment social în fața unor copii necunoscuți.

ACesta împreună cu un alt complice s-au îmbrăcat cu câte un tricou cu mesaj ”Nu consuma droguri” și ” Mergi la scoală” și s-au afișat în fața lor. Dar pentru a face situația mai amuzantă au ales să se acopere cu un halat iar pe sub el părea că nu au nimic. Astfel ei s-au dus doar la copii care se aflau cu părinții ca și cum ar fi fost fără nimic pe dedesubt pentru a vedea reacția acestora dacă este imediată.

Majoritatea părinților au sărit imediat să își apere copii din fața obsedatului care s-a dovedit în final că de fapt avea un mesaj foarte solid pentru aceștia și că situațiile erau doar pentru amuzament el fiind foarte decent îmbrăcat pe sub halatul pe care îl dădea la o parte.

No comments:

Post a Comment