Wednesday, November 4, 2015

Fetița Asta L-a Lăsat Pe Connect-R Cu GURA CĂSCATĂ - Fii ATENT Ce Face !!!

Le vedem pe televizor săptămână de săptămână și înregistrează de fiecare dată audiențe record pentru televiziunile din România. Se pare că acestea reprezintă rețeta succesului chiar dacă formatele lor au fost aduse din străinătate. V-ați dat seama că vorbesc despre concursurile care se ocupă cu descoperirea de taente cum sunt ”X Factor”, ”Românii au talent”, ”Vocea României”.

Acestea au adus în ultimii ani în fața micilor ecrane mii de concurenți talentați care au fost urmăriți de milioane de telespectatori. La aceste cifre impresionante nu ai cum să fii indiferent. Dar a existat o mare problemă încă de la apariția acestora participarea celor cu vârste sub 18 ani a fost mereu o problemă deoarece trebuiau să se dueleze cu persoane cu o mai mare experiență ceea ce ar fi făcut competiția neloială. Așadar pentru a compensa această discrepanță destul de mare au fost introduse emisiuni în care puteau participa excusiv copiii cu vârste până la 18 ani.

Una dintre aceste emisiuni este și ”Next Star” emisiune ce a fost transmisă de postul național Antena 1 și care a avut în componența juriului vedete foarte apreciate de la noi. Competiția este una de seamă după cum veți vedea și după momentul artistic din videoclipul acesta. Tânăra din imagini se numește Diandra Bancu și a venit cu un moment cu totul și cu totul nemaivăzut la această emisiune.

Dacă la început jurații se așteptau să cânte o melodie cu vocea aceștia au rămas surprinși să vadă că micuța concurentă poate mult mai mult de atât. Chiar dacă vocea ei este una minunată pentru ea nu a fost de ajuns și a dorit să îi impresioneze de-a dreptul pe jurați și publicul prezent atât în sală cât și în fața micilor ecrane.

No comments:

Post a Comment