Thursday, December 10, 2015

Cea Mai Tare Execuție A Unei Lovituri Libere Care A Existat Vreodată !!!

Vă mărturisesc sincer că mă uit la fotbal de peste 25 de ani dar acest fenomen continuă să mă surprindă zilnic prin tot felul de situații atât cele petrecute pe terenul de joc cât și în ceea ce se întâmplă în afara stadioanelor. Pe drept acesta este probabil ce mai popular sport la nivel mondial la ora actuală atrăgând un număr inimaginabil de privitori prin toate competițiile organizate atât intern cât și internațional.

Am putut să văd în tot acest timp de la execuții spectaculoase, driblinguri subtile, situații limită, scoruri răsturnate și multe altele dar trebuie să recunosc nimic nu se compară cu faza pe care o veți urmări în imaginile din videoclipul de mai jos asta pentru că cei care au participat la ea au dat dovadă de ingeniozitate și au reușit prin aceasta să își atingă scopul final și anume acela de a da gol dintr-o astfel de situație.

Părea o lovitură liberă banală de la aproximativ 20 de metri de linia porții. Dar cei care se aflau în atac au decis să înghesuie nu mai puțin de șase jucători în jurul mingiei pentru a-i deruta pe adversari. Deși când s-au îndreptat spre minge adversarii au crezut că cei doi jucători aflați mai la distanță s-au încurcat se pare că schema fusese îndelung exersată la antrenamente.

Așadar toată lumea se aștepta ca numărul 7 să execute cu piciorul stâng lovitura liberă, însă finalul aduce o surpriză imensă. Numărul 13 în echipament alb-roșu a stat calm până când adversarii vizibil confuzi au lăsat garda jos și a lovit mingea înscriind astfel un gol de toată frumusețea.

No comments:

Post a Comment