Friday, January 15, 2016

Nici nu l-a băgat în seamă când a venit spre ea crezând că e sărac, dar când i-a văzut banii STAI AȘA să VEZI CE FACE !!!

Trăim într-o lume în care cei din jurul nostru pun accentul mai mult pe partea materială decât pe cea umană astfel că s-a ajuns la situații regretabile precum veți vedea și întâmplarea din imaginile videoclipului de mai jos. Bărbaților o să le placă cu siguranță ce vor vedea iar pentru unele fete aceasta va fi învățătură de minte.

Un bărbat cu o geantă neagră se apropie de o adolescentă și încearcă să vorbească cu ea spunându-i că este frumoasă și că vrea să o cunoască mai bine. Aceasta când l-a văzut nici nu a vrut să audă și i-a trântit în față că este ocupată și că așteaptă niște prieteni astfel că nu are timp de el.

Bărbatul a dat să plece dar ”accidental” a dat drumul la geanta din mâini și din aceasta au căzut banii pe care îi avea acolo. Când a văzut tânăra că este rost de bani i-a spus că prietenii ei pot să mai aștepte și că ar putea să meargă la o cafe într-un restaurant pentr a se cunaște mai bine.

Surpriza mare a fost atunci când în timp ce se afla la masa bărbatul s-a scuzat că se duce la toaletă dar s-a făcut nevăzut și atunci domnișoara materialistă a trebuit să plătească nota de plată singură integral. Când s-au întâlnit în mall după 5 minute aceasta l-a acuzat că a plecat dar el i-a trântit în față că nu le plătește femeilor materialste nota.

No comments:

Post a Comment