Pescuitul și vânătoare au rămas două activități care nu își mai au semnificațiile din trecutul îndepărtat atunci când au apărut o dată cu primele civilizații omenești. Dacă pe vremurile acelea aceste activități era destinate exclusiv supraviețurii prin procurarea de hrană atât din apă, de pe pământ și chiar din aer acum ambele sunt practicate cu precădere pentru relaxare și petrecerea într-un mod cât mai plăcut a timpului liber.
Chiar dacă sunt zone pe planetă unde oamenii mai vânează și pescuiesc pentru a-și asigura hrana de zi cu zi la fel ca acum câteva mii de ani restul sunt împătimiți ai acestor activități pentru că pot sta alături de prieteni și se pot distra sau singur pot să se relaxeze și să uite de grijile pe care le cauzează slujba și nu numai.
Pentru cei pasionați cu adevărat de aceste incursiuni în natură un grup de tineri au inventat una dintre cele mai tari echipamente atât pentru pescuit dar care poate fi folosită și pentru vânătoare de pe mijlocul apei. Acesta este o barcă rotundă denumită Ultraskiff 360 care după cum v-ați prins permite o ușoară tranziție de la o poziție la alta indiferent unde se petrece acțiunea.
Majoritatea celor care au procurat această barcă au fost extrem de mulțumiți de ea și de facilitățile pe care le oferă. Un alt aspect extrem de important o reprezintă dimensiunea extrem de redusă a acesteia astfel că poate fi transportată dar și depozitată cu mai multă ușurință decât orice asemenea echipament existent la momentul actual pe piață.
No comments:
Post a Comment