Saturday, January 16, 2016

EXPERIMENT INEDIT - Cum Să Faci O LUMÂNARE Să Ardă SUB APĂ !!!

Când am văzut titlul acestui videoclipu am zis că e imposibil așa ceva și am vrut să trec mai departe, dar curiozitatea nu m-a făcut să regret la final. Credeam că este imposibil pentru o flacără să ardă sub apă dar prin acest truc o să îți impresionezi toți cunoscuții cu lumânarea care arde scufundată.

Tot ce ai nevoie pentru a reuși această ”magie” este un bol petru apă și o lumânare groasp de aproximativ 22 milimetri sau chiar mai groasă. După ce ai luat bol-ul trebuie să dai foc lumânării și să pui câteva picături de ceară pe fundul acestuia pentru ca mai apoi să fixezi lumânarea pe el. Odată ce toată ceara s-a întărit și lumânarea stă fixată poți să treci la pasul următor al experimentului.

Umpleți bol-ul cu apă exact până la limita superioară a lumânării având mare grijă să nu îi udați fitilul. După ce ați făcut și acest pas puteți să dați foc lumânării și să așteptați să ardă. La momentul în care flacăra va ajunge la nivelul apei veți observa cum ea arde în continuare protejată de pereții de ceară ai lumânării.

După cum vedeți flacăra bărbatului care a făcut acest experiment a ars 1,8 centimetri sub apă, dar dumneavoastră puteți fi mai norocoși iar aceasta să se stingă mult mai greu. Cu trucul asta vă veți impreisona cu siguranță toți cunoscuții și puteți câștiga orice pariu cu ei că lumânarea dumneavoastră arde sub apă.

No comments:

Post a Comment