Cei de la Bugatti ne-au obișnuit în ultimii ani să lanseze super-mașini care parcă sunt produse în altă galaxie. Este cazul și mașinii pe care o veți vedea în imaginile de mai jos, și vă dau cuvântul de onoare că nu trebuie să le ratați sub nici o formă deoarece noul Bugatti Chiron este cu siguranță vedeta anului 2016 în materie de automobile.
Această mașină depășește orice așteptare atât din punct de vedere al performanțelor, dar și din punct de vedere al... prețului. Da prețul este unul la care cu greu te poți uita nu mai puțin de 2 milioane și jumătate de dolari asta înseamnă aproape 10 milioane de lei. Chiar dacă prețul pare astronomic performanțele mașinii te vor face să uiți cât ai achitat pentru ea și te vor transfera într-o alt fel de lume.
Motorul de 8 Litri care are 16 cilindri și 4 turbine dezvoltă o putere de peste 1500 de cai putere. Vă întrebați ce înseamnă o asemenea putere? Ei bine viteza maximă limitată electroni pentru acest model este de 420 de km/h. Peste această viteză s-a stabilit că cei aflați în interiorul mașinii nu se mai află în siguranță. Accelerația de la 0 la 100 km/h este efectuată în mai puțin de două secunde și jumătate.
Modelul fiind unul de-a dreptul exclusivist s-a stabilit că producția lui Bugatti Chiron va fi de maxim 500 de mașini. Așadar doar 500 de persoane bogate vor putea să se laude cu o asemenea bijuterie în garaj. De la începutul anului și până la sfârșitul primului trimestru erau deja 150 de oameni înscriși pe lista de comenzi și așteptările producătorilor sunt că restul de 350 de comenzi vor fi făcute până la sfârșitul celui de-al doilea trimestru.
Sursa: Youtube.com
No comments:
Post a Comment