Thursday, September 3, 2015

18 Marinari Stau Pregătiți Cu Arma În Mână, DAR Stai Să Vezi Ce Face Cel Din Mijloc !!!

Garda prezidențială de onoare a marinei americane a fost invitată la o competiție internațională în Norvegia. Chiar dacă au participat grupuri de marină militară și din celelalte țări ale NATO vă puteți închipui cine a fost numărul unu. Este clar că Statel Unite ale Americii sunt și vor rămâne pe cea mai înaltă treaptă în ceea ce privește pregătirea militară.

Garda de onoare a marinei americane a fost înființată în anul 1931 și încă de atunci participă la ceremoniile prezidențiale și alte ceremonii private si publice. Acești bărbați au fost antrenați intens pentru asemenea festivități iar reprezentația a ieșit după cum puteți vedea și dumneavoastră impecabilă fiind aplaudați la scenă deschisă de toți spectatori prezenți care i-au ovaționat chiar și în picioare.

Marina Americană sau Forțele Navale ale Statelor Unite ale Americii este considerată și pe bună dreptate de altfel cea mai mare forță militar navală de pe întreg mapamondul. Aceasta a lua ființă în anul 1775 în ziua de 13 octombrie. Aceasta are în componență peste 300.000 de militari activi și peste 100.000 de soldați în rezervă.

Este singrua forță navală din lume careare în componență peste 300 de ambarcațiuni de diferite mărimi și peste 2600 de avioane de vânătoare. Conform legii misiunea Marinei Statelor Unite ale Americii este de a menține, a antrena și a fi gata echipată să câștige războaie marine, să descurajeze agresiunea și să mențină pacea pe întinsul apelor. Misiunea actualizată pe care noii recruți se angajează să o respecte se referă la protejearea și apărarea și Statelor Unite ale Americii și a aliaților aceștia. Și posibilitatea dea a se misca liber pe apele internaționale.

A Pus O Jumătate De Ceapă În Ureche Înainte De Culcare - DAR Stai Să Vezi Când Se Trezește !!!

Mulți dintre noi când aud de ceapă se gândesc imediat la lacrimile provocate de tăiatul acesteia, dar ceea ce nu știam până acum este că ceapa are o multitudine de beneficii împotriva diverselor boli. Fiind cultivată pe întreg globul această legumă are diferite utilizări în funcție de cultura poporului. Aceasta pe lângă utilizarea obișnuită în diferitele tipuri de mâncare poate fi folosită pentru a curăța grătarele și plasată în urechi sau în șosete pe timp de noapte ajută la vindecarea unor stări de rău ale corpurilor noastre. Da ați citit bine ultima parte ceapa ajută la lupta împotriva diferitelor tipuri de gripă și stărilor febrile.

Dacă vă întrebați cum e posibil acest lucru atunci luați o ceapă tăiți-o și scoateți partea din mijloc a acesteia. După acest proces puneți ceapa în deschizătura urechii chiar înainte de a merge la culcare și a doua zi dimineață ar trebui să vă treziți simțindu-vă mult mai bine. Acesta va acționa peste noapte și va elimina eficient și natural orice urmă de inflamație care vă cauzează durerea.

În China există o metodă de utilizare a cepei în scopuri terapeutice cunoscută încă din vremea antică. Chinezii cunoșteau că există mii de terminații nervoase la nivelul tălpilor care aveau corespondență directă către organele interne. Atunci când pui o ceapă pe talpa piciorului aceasta având proprietăți anti-virale și anti-bactereiene va omorî toți microbii și bacteriile existente. Totodată acidul fosforic conținut de aceasta intră în fluxul sangvin și ajută la purificarea sângelui care circulă în organism.

Pentru a realiza acest lucru puteți lua o ceapă și după ce tăiați rondele subțiri aplicați pe toată suprafața tălpii și trageți o șosetă peste ele pentru a fi în contact permanent și a își face efectul. Țineți minte puteți folosi orice tip de ceapă fie ea roșie sau albă.

Wednesday, September 2, 2015

Pisica Ninja - Fii ATENT Ce Face Bandita Asta În Fața Stăpânilor !!!

Pisicile nu sunt în totdeauna cele mai bune colege de apartament asta pentru că de multe ori zgârie mobila, lasă mirosuri ciudate și lasă în urma lor diverse cadouri pentru stăpâni pe sub mobilă cum ar fi mâncare sau insecte moarte. Și totuși în ciuda celor ce vă spun vă veți îndrăgosti cu siguranță de acest pisoi energic care se dovedește a fi și un bun coleg de cameră. Veți vedea ce face ca să își ajute stăpânii în imaginile din videoclipul de mai jos.

Se pare că acest pisoi are în ele mișcările unui adevărat ninja pentru că de fiecare dată când stăpâna lui aruncă hainele către coșul de rufe din colțul camerei acesta sare după ele pentru a le trage în interiorul acestuia. După cum veți vedea și în aceste imagini el nu ratează nici o șosetă, nici o pereche de pantaloni, nici un tricou, toate sunt recuperate din aer de acesta și băgate în coșul care îi servește drept culcuș de cele mai multe ori.

Pisica domestică este un animal carnivor din familia felinelor. Se consideră ca aceasta este în preajma omului de aproape 10000 de ani ceea ce o face să fie cel mai celebru animal domestic de pe întreg mapamondul. Există om multitudine de rase de pisici domestice dintre care amintim rasa birmaneză, persană, egyptian, siameza ș.a.m.d.

Aceast animal se află în legătură puternică cu omul de mai bine de 3500 de ani, egipteni o foloseau pentru a ține la distanță șoarecii. Chiar dacă este domesticită pisica poate trăi cu ușurință și în sălbăticie, formând cu mare repeziciune o colonie pentru a putea să supraviețuiască condițiilor date. După datele publicate într-un studiu al cercetătorilor americani se pare că pisicile a fost domesticite prima dată chiar de către egipteni care se închinau se pare și unei zeițe ce era reprezentată prin acest animal și anume Bastet.

Un om fără adăpost stătea continuu în fața unui magazin, când am văzut motivul mi-au dat lacrimile...

Vă recomand din tot sufletul videoclipul de mai jos pentru că este o adevărată lecție de viață pentru fiecare dintre noi și ne va face să ne dăm seama de lucrurile care contează cu adevărat în viețile noastre și de faptul că aparențele înșeală de multe ori mai ales în privința oamenilor. Vă mărturisesc că am vizionat clipul de cel puțin 10 ori și de fiecare dată mi-au dat lacrimile.

Un cerșetor își găsise locul de stat în dreptul unui magazin stradal. Patronul vizibil nemulțumit că acesta i-ar putea alunga clienții îl gonea în fiecare dimineață când deschidea magazinul. Toți cei din jur parcă știau că acesta nu face deloc bine alungându-l și se uitau ciudat la om inclusiv fiica lui îl întreba mereau ce i-a făcut de se poartă așa urât cu cerșetorul.

Într-una dintre dimineți însă cerșetorul nu se mai afla în fața magazinului unde obișnuia să stea parcă intrase în pământ. Dacă primele zile nu a băgat în seamă ba chiar era bucuros patronul magazinului a început să se îngrijoreze când acesta nu a mai apărut deloc în preajma sa. Ca să vadă ce s-a întâmplat de fapt a decis să se uite pe camera de supraveghere care era instalată în fața magazinului său.

În momentul în care a dat drumul la imagini privirea lui s-a umplut de lacrimi și a rămas pur și simplu înlemnit. Cel pe care îl alunga de fiecare dată din fața magazinului său nu făcea atât rău pe cât credea el de fapt ba mai mult acesta strângea de fiecare dată mizeriile din fața buticului care rămâneau după închidere. Într-una din filmări omul observă cum cea care îl mai ajuta cu câte ceva de mâncare era chiar fica lui și parcă inima începea să se rupă în el.

Cu toate acestea a ajus și la ultima seara când cerșetorul a stat în fața magazinului acesta a vrut să alunge doi tineri care voiau să fure din magazinul bărbatului. Situația a fost atât de nefericită încât unul dintre hoți a scos un cuțit și l-a înjunghiat trimițându-l pe cerșetor direct în lumea celor drepți. În momentul când a văzut această scenă finală bărbatului pur și simplu i s-a rupt sufletul.

Chiar dacă acest clip este doar parte dintr-o campanie ar fi bine ca fiecare dintre noi să îl vadă cel puțin o dată și să ia aminte despre faptu că aparențele pot să te înșele în ceea ce privește oamenii din jurul nostru indiferent de rasă sau condiție socială.

A Ridicat O Dronă Să Inspecteze Centrala Eoliană - Când A Văzut Ce Era Deasupra A Zis Că Nu E Adevărat !!!

Kevin Miller avea misiunea de a inspecta această o serie de turbine eoliene în interes de serviciu. Pentru aceasta el a folosit o dronă. Dar la inspecția uneia dintre acestea avea să aibe parte de surpriza vieții. Nu s-ar fi așteptat niciodată să găsească așa ceva acolo sus chiar la o înălțime de peste 70 de metri. Vă asigur că nici prin gând nu vă trece nici dumneavoastră că se poate afla așa ceva la înălțimea aceea a turbinei.

Energia eoliană este energia generată de puterea vântului și este una dintre tipurile de energie regenerabile. Acest tip de energie a fost folosit încă din cele mai vechi timpuri când energia eoliană era folosită pentru a ajuta la deplasarea majorității modelelor de ambarcațiuni care se deplasau pe ape. Mai târziu această energie a fost folosită la măcinarea diferitelor tipuri de cereale prin construirea în jurul secolului 7 î.Hr. a morilor de vânt. Mai târziu în Evul Mediu au extins această activitate și la tăierea buștenilor, fabricarea uleiurilor și mărunțirea tutunului.

În zilele noastre aceste mori de vânt s-au transformat în generatoare de energie electrică. Fiind o energie regenerabilă acestea au început să capete o popularitate mare în ultimii ani asigurând aproximativ 2,5 % anual din consumul cumulat de energie electică.

În lume există țări care au ferme impresionante de turbine eoliene. Dinte acestea cele mai mari se găsesc în China, Statele Unite ale Americii, Germania și Spania. În Danemarca acestea asigură spre exemplu aproximativ un sfert din consumul anual de energie electrică. În România acestea au apărut puțin mai târziu față de celelalte țări din vest existând circa 1000 de astfel de turbine eoliene pe teritoriul țării majoritatea găsindu-se în zona Dobrogei.

MAMĂ MAMĂ MAMĂ !!! Ce Se Întâmplă Când Două Mașini Se Ciocnesc La 200 km/h !!!

Nu mai este nici un secret pentru nimeni că viteza este principala cauză a accidentelor auto pe șoselele din România și aceste accidente se soldează în multe dintre cazuri cu pierderea de vieți omenești. Pentru a înțelege gravitatea acestor vorbe vă rugăm să urmăriți imaginile din videoclipul de mai jos și veți înțelege exact despre ce este vorba.

Un grup de cercetători polonezi au vrut să arate ce se întâmplă în cazul unui accdient la o viteză foarte mare și au reușit să adune niște imagini spectaculoase în speranța în care cât mai mulți conducători auto le vor viziona și vor înțelege de ce este atât de necesar să respecte regulile de circulație mai ales cele care se referă la viteza maximă admisă pentru a circula pe diferitele porțiuni de drumuri.

După cum se poate observa în urma unui impact dintre o mașină care circulă cu viteza de aproxiamtiv 200 kilometri la oră cu o altă mașină aflată în staționare nu mai rămâne prea mare lucru. Acum închipuiți-vă că mașinile respective au la bordul lor oameni și atunci vă veți da seama cu adevărat de gravitatea unui astfel de incident. Imaginile vorbesc de la sine în oricare dintre situație în urma impactului au putut fi constatate doar grămezile de fiare ale autoturismelor aflate în coliziune.

Așadar cel mai important este să ascultați de avertizările polițiștilor rutieri și să nu depășiti limitele legale în primul rând pentru aspectul ce privește sănătatea dumneavoastră și în al doilea rând de ce nu pentru cel financiar. În momentul în care partea carosabilă este acoperită de apă sau de alte intemperii atunci trebuie adaptată viteza în funcție de condițiile de drum astfel că dacă se impune circularea în condiții de siguranță cu o viteză mult mai mică decât viteza maximă admisă atunci trebuie să țineți cont de acest lucru. Totodată șoferilor începători li se recomană să circule în afara localităților pe diferitele tipuri de drumuri cu o viteză mai mică cu 20 de kilometri pe oră decât limita maximă admisă.

E O Plăcere Să Vezi Cum Taie Bărbatul Asta Pepenele !!!

Dacă vrei să îți impresionezi prietenii în zilele acestea toride de la sfârșitul verii atunci trebuie să vezi imaginile din videoclipul de mai jos. Când vei vedea ce face bărbatul acesta cu pepenele roșu îți vei dori să încerci și tu acasă să faci așa ceva mai ales că o felie de pepene rece nu strică niciodată.

Nu cred că există fruct mai potrivit pentru o vară toridă cum a fost și acesta decât pepenele verde. Acesta pe lângă faptul că ne va potoli setea de fiecare dată ne va mulțuimi și cu gustul lui nemaipomenit de dulce. Cred că fără nici o glumă aș putea mânca aproape un pepene din acesta întreg pe nerăsuflate pentru că nu ai cum să nu îți placă așa ceva.Celebrul scriitor Mark Twain a spus niște vorbe înălțătoare despre pepenele verde și anume că ”Este un produs de lux al acestei lumi. Când guști un pepene, îți dai seama de fapt ce mănâncă îngerii”

Iată în continuare câteva beneficii ale pepenelui verde pentru sănătatea dumeneavoastră.Dacă simțiți cumva oboseală generală în organism atunci nu ar strica să faceți o cură de pepene care să dureze minim 2 săptămâni de zile. În altă ordine de idei pe lângă lucrurile bune din punct de vedere nutritiv conținutul acestuia crescut de antioxidanți îl face să fie ideal pentru protecția vaselor de sânge și împiedică o îngroșare nedorită a pereților acestora.

Tot acești antioxidanți conținuți de pepenele verde joacă un rol foarte important în prevenirea a nenumărate tipuri de cancer.În anii trecuți mai precis în 2008, 2009 au avut loc numeroase studii în Republica Chineză care au relevat că un consum frecvent al acestui fruct previne apariția diferitelor tipuri de cancer specifice femeilor. Tot pentru femei este și o sursă de frumusețe deoarece nutrienții conținuți sunt benefici pielii. Există de fapt o sumedenie de tratamente cosmetice care se bazează pe acest incredibil fruct.

SIGUR o să îți placă ASTA !!! Învață Să Îți DESENEZI Mâna 3D Singur !!!

Ceea ce veți vedea la în videoclipul de mai jos vi se poate părea banal la prima vedere dar când veți vedea rezultatul final cu siguranță veți fi foarte încântați și veți încerca și voi să faceți același lucrul. Fata din imagini pare a-și trasa conturul mâinii pe o foaie de hârtie dar după aceea cu ajutorul unor markere și a liniilor trasate cu acestea reușește să creeze cea mai spectaculoasă imagine 3D a unei mâini umane.

În ultimii ani au ieșit la iveală o mulțome de artiști care au ca domeniu de specialitate desenul 3D, fie el pe hârtie sau mai nou chiar stradal. Așadar putem spune că ne aflăm în secolul 3D deoarece acum totul pe asta se bazează de la filmele de scurt sau lungmetraj care au început să fie difuzate în cinematografe 3D, la desenele care par desprinse din realitate realizate în acestă tehnică.

Tehnica 3D sau trimdimensională cum este de fapt denumirea reprezintă o tehnică de proiectare a obiectelor din realitate cu ajutorul celor 3 dimensiuni înălțime, lățime și adâncime. De obicei redarea unei astfel de imagini 3D se face într-un suport cu două dimensiuni adică un plan.

Chiar dacă pare incredibil pentru mulți dintre dumneavoastră filmele 3D au apărut acum mai bine de 100 de ani mai precis în anul 1894 când un britanic a inventat un sistem unic la vremea respectivă de redare a peliculelor 3D. Tehnica era compusă din două filme care rulau simultan pe un ecran unul lângă celălalt și unite de un dispozitiv numite stereoscop. Pe data de 27 spetembrie 1922 în metropola americană Los Angeles publicul larg a avut acces la primul film de acest tip care se numea The Power of Love. Acestea au revenit în atenția publicului după anul 1950 dar cu adevărat amploare industria filmelor 3D a luat după anul 2003.

Uite Cum Te Păcălesc SAMSARII De Mașini Din România La Numărul De Kilometri !!!

În ziua de azi traficul din România este din ce în ce mai aglomerat asta datorită numărului mare de mașini care circulă pe șoselele patriei noastre. Dintre acestea o parte însemnată sunt mașini second-hand majoritatea aduse din diferite țări ale Europei și cumpărate de la așa zișii samsari care după cum veți vedea și în cele ce urmează caută să te păcălească la orice achiziție.

Majoritatea celor care cumpără de la asemenea vânzători de mașini își dau seama abia la ceva timp de la achiziționare de eventualele probleme ascunse pe care mașina le are așa că pentru a evita pe viitor astfel de probleme urmăriți cu atenție clipul de mai jos și câteva sfaturi din partea unui specialist pe partea de daune de la o celebră firmă de asigurări.

Primul sfat al acestuia se referă la momentul inspecției vizuale a mașinii pe care doriți să o achiziționați. Acest moment trebuie să se regăsească neapărat în timpul zile și în nici un caz seara deoarece expusă la lumină se pot vedea toate imperfecțiunile și eventualele lovituri. Al doilea pas trebuie să ne uităm dedesubtul autoturismului în locul unde acesta a fost parcat pentru a observa eventualele pete de apă sau de ulei. Un al treilea pas ar fi verificarea motorului mai ales de eventualele improvizații. Aici totul trebuie să fie impecabil și nu trebuie să fii expert să îți dai seama dacă s-a umblat acolo sau dacă s-a improvizat ceva un furtun, un fir ș.a.m.d.

O problemă majoră o va constitui în tot acest proces numărul kilometrilor reali ai mașinii. După cum se știe majoritatea dintre acestea au kilometrii dați înapoi și îți este aproape imposibil fără un acces la o baza de date sau un tester să îți dai seama. Cu toate acestea există niște trucuri prin care îți poți da seama doar din vedere de faptul că acești kilometri au fost dați înapoi. Scaunul șoferului și volanul indică faptul că ai utilizat acel loc după caz pentru mai mult sau mai puțin timp așadar îți poți face idee dacă are un număr mare de kilometri.

Tuesday, September 1, 2015

Nu O Să-ți Vină Să Crezi Motivul Pentru Care Toate Mașinile S-au Oprit Pe Autostradă !!!

Momentul surprins în imaginile de mai jos s-a petrecut pe o autostradă din Tel Aviv, Israel iar la prima vedere pare o oprire în masă a tuturor mașinilor din trafic lipsită de sens dar după ce veți afla adevărata cauză veți rămâne cu siguranță surprinși că există un astfel de obicei.

Oprirea mașinilor în trafic se produce în momentul în care o sirenă asemănătoare celor care anunță un atac militar este declanșată. Această sirenă nu prevestește vre-un atac cu bombă sau alte lucruri de genul acesta ci are ca seminificație comemorarea victimelor Holocaustului într-o zi specială dedicată acestora. Această sirenă impune în mod imperativ ca toate persoanele de pe teritoriul israelului să se oprească în timpul ei mai precis 120 de secunde și să se gândească la cele peste 6 milioane de evrei uciși în timpul celui de-al doilea război mondial.

Holocaustul după cum vă spuneam a constituit uciderea fără milă a peste 6 miliaone de evrei cu ajutorul unui program bine stabilit pus la punct de către regimul național-socialist din Germania a cărei conducător era la vremea aceea Adolf Hitler.

Originea cuvântului vine din greacă și înseamnă de fapt ardere de tot. În secolul al XVII-lea acest termen a fost folosit pentru a fost folosit pentru a numi o moarte în condiții violente a unui număr foarte mare de persoane. Diferența între cuvântul holocaust și masacru este aceea că în cazul masacrului se presupune uciderea unei mase mari de oameni de către alți oameni în schimb aici poate fi vorba și de un dezastru natural sau de o catastrofă. Unii istorici folosesc acest termen pentru a descrie genocidul Armean din timpul primului război mondial. După anul 1950 cu precădere acest termen a fost folosit numai la masacrarea evreilor din timpul celui de-al doilea război monidal.

Cum Ești SPIONAT În Tot Ce Faci Prin Intermediul WINDOWS !!!

Nu m-aș fi așteptat niciodată la așa ceva din partea celor de la Microsoft. Am utilizat cu încredere toate produsele lor de la programe până la componente hardware dar după ce am văzut imaginile din videoclipul de mai jos am să renunț în cel mai scurt timp la tot mai ales la Windows 10. Am crezut la început că este doar o glumă, dar nu aceștia îți urmăresc fiecare mișcare din calculatorul pe care este instalat un astfel de sistem de operare.

Microsoft este cunoscută ca fiind cea mai mare companie care produce software din întreaga lume. Aceasta este originară din Statele Unite ale Americii. Are la momentul de față aproape 100.000 de angajați distribuiți în peste 100 de țări pe întreg mapamondul. De multe ori când este menționat numele companiei se folosesc inițialele MS aceasta fiind cea mai celebră prescurtare.

Sediul companiei Microsoft se află în Redmond, Washington. Piatra de temelie a acestei companii a fost pusă de binecunoscuții Bill Gates și Paul Allen la data de 4 aprilie, anul 1975. A început să domine piața de specialitate după prima jumătate a anilor 80 când a perfecționat sistemul de operare MS-DOS, cel care a fost înaintașul Windows-ului. Primul sistem de operare Windows a fost lansat la sfârșitul anului 1983 în luna noiembrie la cel mai mare hotel din New York City.

Microsoft își face simțită prezența și în țara noastră încă din primii ani după revoluție, mai precis în anul 1992. Cele două centre create la noi au activități diferite. Dacă cel din București se ocupă de suportul tehnic, centrul din Timișoara se ocupă de dezvoltare unul dintre proiecte fiind și celebrul motor de căutare al acestora, Bing. În total compania are peste 300 de angajați în țara noastră.

Compania se află în continuă expansiune în ultimii zece ani achiziționând mai multe companii din întreaga lume cum ar fi cea de sondaje online Greenfield Online sau Skype și multe altele.

Credeai Că Americanii Sunt Cei Mai Tari ? Fii ATENT Ce Arme Are Armata IRANULUI !!!

Dacă aveai impresia până acum că doar armata Statelor Unite ale Americii dispune de arme de cea mai înaltă tehnologie atunci ar trebui să te uiți mai bine la imaginile videoclipului de mai jos. Vei vedea că lucrurile nu stau chiar așa și în afară de marile puteri deja cunoscute în domeniul militar pare să apară una nouă și anume Iranul.

În ultimele săptămâni s-a vorbit tot mai des despre posibilitatea ca armata rusă să furnizeze echipamente militare armatei iranului. Mai mult decât atât președintele Rusiei Vladimir Putin a anunțat că va ridica interdicția de a livra aparatură militară armatelor din orientul Mijlociu, interdicție care a fost adoptată de actualul premier al Rusiei în anul 2010.

Decizia luată de Vladimir Putin nu a fost pe placul Israelului care consideră că echiparea armatei iraniene cu arme de ultimă generație poate reprezenta o amenințare la pacea din zona orientului Mijlociu. Totodată și celelalte puteri mari ale lumii au sancționat decizia președintelui rus care a anunțat un solid parteneriat economic dar și militar cu Iranul. Acest lucru a avut loc probabil și datorită faptului că cele două țări au susținut regimul actual din Siria, regim condamnat de majoritatea țărilor din vest.

Sistemele de rachetă S-300 reprezintă un sistem Rusesc de rachete sol-aer care au o rază lungă de acțiune. Acest sistem este dezvoltat pentru a apăra împotriva raidurilor aeriene precum și a rachetelor. Acest sistem a fost construit pentru prima dată în anul 1978 și de atunci acestea sunt modernizate continuu aducându-se îmbunătățiri conform tehnologiilor de ultimă generație apărute. Acest sistem este automat dar există și posibilitatea acționării lui manuale. Componentele acestuia pot să se afle și la 40 de kilometri de centrul de comandă.

Ușa Asta E Atât De Rezistentă Că Nici Cu Tancul Nu O Dai Jos !!!

Siguranța căminului reprezintă o prioritate pentru orice persoană. Pentru a fi siguri de acest lucru trebuie să avem mai întâi o ușă bună iar abia apoi de sisteme suplimentare de securitate. În imaginile din videoclipul de mai jos nu veți vedea doar o astfel de ușă bună ci veți descoperi cât de fantastică este cea mai sigură ușă din lume.

Această ușă este ideală pentru a proteja bunuri de mare valoare și pentu a avea un cămin liniștit după cum puteți vedea nici după câteva zeci de încercări de spargere a acesteia structura ei nu cedează în fața barosului, levierului sau a altor obiecte contondente. Este evident că oricine visează să își echipeze căminul cu așa ceva pentru că atunci cu siguranță va avea un somn liniștit și fără griji.

Ușa aceasta este produsă de o companie de specialitate din Turcia pe numele ei Sur Celik Kapi. Această companie a început să producă uși de maximă securitate încă din anul 1962. Odată cu trecerea anilor aceștia au căutat să se dezvolte cât mai mult în acest domeniu și au adus o grămadă de inovații în piața de specialitate. După ce au devenit lideri de piață în zona unde activa aceștia s-au extins și la nivel internațional odată cu testarea ușilor conform standardelor internaționale de securitate.

Dar drumul acestora nu s-a oprit aici și în anul 2006 au devenit prima companie de pe piața internațională care au venit cu o ușă de maximă securitate integral din sticlă. Entuziasmați de acest succes aceștia și-au continuat drumul inovator și au inventat o ușă care se deschide automat în cazul unui cutremurl. Videoclipul pe care îl vedeți are peste 5 milioane de vizualizări ceea ce le-a adus primul loc în popularitate nici o altă companie cu acest domeniu de activitate nu a avut vreodată un astfel de număr de persoane care le-au vizualizat produsele pe internet.

Când A Dat Cu Un Burete De Sârmă Pe Parbriz Am Crezut Că E Nebun, DAR Rezultatul E Genial !!!

Bărbații în special țin la mașinile lor ca la ochii din cap, de multe ori aceștia exagerează atât de mult încât sunt în stare să afirme că țin mai mult la mașină decât la o persoană dragă de lângă ei sau chiar la propria lor persoană. Clipul pe care îl veți vedea mai jos se adresează celor care vor să își mențină mașina impecabilă indiferent de vreme. Așadar urmăriți câteva trucuri extrem de utile pe care cu siguranță le veți încerca și dumneavoastră dacă vi se vor parea interesante.

Probabil vă veți speria când veți vedea că bărbatul acesta își curăță parbrizul cu un burete de sârmă. Da veți putea obține un parbriz impecabil dacă îl veți lustrui cu un astfel de burete însă acest tip de burete trebuie să fie din categoria celor mai fine doar acelea nu îți vor lăsa nici o zgârietură pe parbrizul mașinii tale.

Un parbriz curat al mașnii nu ține neapărat de estetică ci de multe ori ține de siguranța celor aflați în mașină. Puțini dintre conducătorii auto dau o atenție cum se cuvine parbrizului atunci când își curăță mașina. Pentru a avea un parbriz impecabil și fără nici o urmă de impuritate nu aveți nevoie decât de o cârpă de microfibră, o soluție de curățat geamurile și o bucată de ziar.

Atunci când sunteți în plin proces de spălare a mașinii aveți grijă să lăsați la final curățatul geamurilor pentru că doar așa veți obține rezultatele dorite. Când curățați geamurile aveți întotdeauna ca întotdeauna să începeți cu interiorul acestora. Atunci când curățați în exterior trebuie să știți că ștergătoarele trebuie să fie într-o poziție ridicate și când le veți reașeza pe suprafața parbrizului sau a lunetei să le lăsați ușor și nu brusc.La finalul procesului de curățare aveți grijă să ștergeți toate geamurile cu bucata de ziar pe care ați pregătit-o. Tușul imprimat pe ziar acționează asemănător unui polish pe suprafața acestora.