Monday, July 4, 2016

Cum Muncesc Românii Cinstiți La Cules De LALELE În OLANDA !!!

Nu degeaba Olanda este supranumită ”Țara Lalelelor”, asta pentru că locuitorii acestei țări parcă sunt pur și simplu obsedați de aceste flori și le cultivă oriunde au ocazia. Câmpurile pline de lalele de diferite culori colorează viața olandezilor, dar trebuie știut că aceste flori superbe nu sunt originare din olanda și nici olandezii nu au fost primii care le-am cultivat pe pământ. Ceea ce veți vedea în imaginile de mai jos este cum muncesc compatrioții noștri pe un câmp de lalele din Olanda la strângerea acestora direct în buchete. Condițiila par dintre cele mai dificile deși acestea sunt cele mai avansate mașinării care vin in ajutorul oamenilor pentru o astfel de muncă.

Laleaua este una dintre cele mai apreciate flori la nivel mondial și este de fapt ca și popularitate a treia plantă din lume. Pare incredibil dar asa este și lucrul se datorează formei de cupă pe care o are precum și culorilor care parcă îți pătrund în suflet atunci când le privești. Lalelele sunt cultivate din prima jumătate a mileniului al doilea.

După cum aminteam și mai înainte chiar dacă Olanda este considerată ”Țara Lalelelor” acestea au fost cultivate pentru prima dată în Asia mai precis pe timpul Imepriului Otoman. Deacolo au și fost aduse în partea de vest a Europei. Lalelele fac parte din tipul de plantă cu o singură floare dar există și câteva specii, puține ce este drept, care pot avea două, trei sau chiar patru flori. Laleaua totodată are trei petale și trei sepale.

Se cunoaște până acum existența a peste 150 de specii de lalele la nivel mondial iar acestea au, țineți-vă bine, peste 3000 de varietăți de culori și forme. Pare de necrezut nu-i așa? Ei bine chiar dacă mulți cred că lalelel sunt florile acelea roșii sau galbene, și din când în când o culoare mai rară, iată că majoritatea sunt de nuanțe de care ochiul uman poate doar să se bucure fără să le numească în vreun fel.

Sursa: Youtube.com

Dodge Journey de $40.000 VS Tanc de sute de tone - Stai să VEZI CONTINUAREA !!!

V-ați întrebat vreodată cum ați reacționa dacă mergând cu mașina în trafic v-ați trezi cu un ditamai tancul de sute de tone în fața dumneavoastră. Ei bine ceea ce veți vedea în imaginile din videoclipul de mai jos nu este întocmai imaginea descrisă de mine anterior dar este ceva similar și anume un tanc este pus față în față cu o mașină destul de scumpă mai precis un SUV marca Dodge Journey.

Exercițiul pare unul de denigrare a imaginii Dodge în lume însă povestea din spatele acestei confruntări este una care vrea să tragă de fapt un semnal de alarmă în ceea ce privește circulația cu mașini care nu îndeplinesc toate standardele de siguranță pe șoselele din întreaga lume.

Proprietarii acestei mașini sunt Joe și Kate doi oameni obișnuiți din Australia. Cei doi au cumpărat în urmă cu câțiva ani un Dodge Journey nou-nouț care a costat peste 40.000 de dolari și de la care aceștia având în vedere suma plătită aveau niște așteptări de confort și siguranță. Ei bine după ce au demonstrat în instantță că mașina este nesigură pentru a circula Joe și Kate nu numai că nu au folosit mașina în scop personal dar nici nu au vândut-o mai departe altui proprietar ne dorind să pună viața în pericol și a celorlalți, așa că au hotărât să o confrunte cu un tanc pentru a arăta că vehiculul respectiv nu reprezintă nimic celor de la Fiat Chrysler.

Aceștia au încercat să facă presiuni de-a lungul celor trei ani de procese cu soții Joe și Kate și au încercat să ascundă adevărul cu privire la faptul că mașina nu a fost inspectată pentru eventualele defecte din fabrică ce puteau pune oricând viața posesorilor ei în pericol. Dar Kate și Joe au venit cu dovada că în urma reclamațiilor și rechemării de către producător în service-ul autorizat aceștia nu au făcut decât să repare DVD Player-ul.

Sursa: Youtube.com

Cea Mai TARE Iluzie Pe Care Ai Văzut-o Vreodată - Este INEXPLICABIL Ce Se Întâmplă !!!

O nouă iluzie optică a pus pe jar internetul în ultimele trei, patru zile. La concursul internațional de iluzii optice un bărbat a venit cu probabil cea mai inexlicabilă iluzie optică pe care ați văzut-o vreodată. Acestea a adus niște forme geometrice care reflectate în oglindă apăreau cu totul și cu toul altfel. Iluzia a câștigat locul întâi a concursului asta pentru că nimeni nu a reușit să explice cum face acest bărbat să pară altceva în oglindă. Vă invit să vedeți cu ochii voștrii această iluzie în imaginile din videoclipul de mai jos și vă las să descifrați singur misterele ei. Ați găsit explicația?

Iluzia optică este fenomenul de percepere a unei imagini în mod eronat față de ce reprezintă ea în realitate. Știința care studiază aceste fenomene se numește sugestiv psihologia percepției. Oamenii au fost fascinați de aceste fenomene optice de câteva mii de ani. Romanii sunt cei care au realizat printre primele mozaicuri în trei dimensiuni pentru decorarea locuințelor. Între scuplturile din paleolitic au fost descoperite sculpturi care infățișau două animale diferite dacă erau privite din perspective distincte.

Iluzia optică face ca legătura de comunicare dintre organul vizual și creier să se piardă. În majoritatea cazurilor întâlnite în viața de zi cu zi acestea două se sincronizează perfect si percep realitatea așa cum este ea dar există și aceste excepții când semnalele transmise de organul vizual este confuz iar creierul interpretează în mod eronat imaginea sau obiectul respectiv.

Exemplele de iluzii optice celebre sunt nenumărate, dar probabil cea mai simplă și mai interesantă dintre ele este cea numită tabla de șah. În pătreatele negre ale tablei de șah sunt desenate câteva puncte albe pe care creierul le percepe ca scoțând în relief porțiunea dintre ele semănând cu un desen 3D veritabil deși fără acele puncte desenate ar fi o clasică tablă cu căsuțe albe și negre.

Sursa: Youtube.com

Sunday, July 3, 2016

RÂZI CU LACRIMI !!! Bancuri, bancrui, bancuri... Distribuie-le mai departe și prietenilor tăi dacă ți-au plăcut !

O blondă se întoarce fericită de la școală:

- Mami, astăzi am făcut sport, iar la dușuri, am văzut că toate fetele erau plate, fără forme, numai eu eram așa frumoasă cu forme mari și apetisantă. Asta pentru că sunt blondă nu?

- Nu, fata mamei, asta pentru că ai 25 de ani !

Un deținut care era condamnat la închisoare pe viață pentru săvârșirea unei crime a reușit să evadeze după douăzecișicinci de ani de pușcărie. Conștient că are poliția pe urmele lui acesta se hotărăște să se refugieze la cea mai apropiată casă pe care o găsește. Nimerește așadar în casa unui cuplu de tineri proaspăt căsătoriți. În timp ce intră prin efracție în casa acestora îi găsește pe cei doi în dormitorul conjugal dormind. Îi ia repede prin surprindere și o leagă mai întâi pe femeie de pat și pe bărbat de un scaun aflat în apropierea patului. Se duce spre femeie și se apleacă la urechea ei și o sărută. Femeia îi șoptește atunci ceva, iar deținutul iese din cameră în mare grabă pentru câteva momente.

Soțul încercând să scape de pe scaunul unde era imobilizat. Ajunge în dreptul soției sale și îi spune cu o voce șoptită: ” Draga mea, iubita mea, bărbatul asta e clar că nu a mai văzut o femeie de foarte mulți ani de zile, te rog eu fă tot ce îți cere, nu te împotrivi în vreun fel și încearcă să nu te cerți cumva cu el pentru că poate să ne omoare pe amândoi. Cred că are chef de o partidă de amor pentru că am văzut în felul cum te-a sărutat mai devreme. Fă asta cu el și încearcă să pretinzi că îți place. Viețile noastre depind acum doar de tine și de atitudinea ta. Fii tare, fii curajoasă și nu uita că te iubesc foarte mult.

Femeia cu lacrimi în ochi se uită la iubitul ei și îi respunde tot în șoaptă: ” Iubitule ai dreptate. Nenorocitul asta nu a mai văzut o femeie de peste douăzecișicinci de ani. În privința sărutului află că greșești el nu m-a sărutat, doar mi-a spus că ești drăguț și că îi place de tine și m-a întrebat dacă ținem vaselina undeva prin baie. Fii tare, fii curajos și să nu uiți că te iubesc foarte mult.

MORI DE RÂS !!! Bancul Zileni - Numărul 2 - Distribuie-l mai departe prietenilor !!!

O doamnă extrem de grăbită intră într-o farmacie și îi cere farmacistului arsenic. Farmacistul întreabă mirat:

- Doamnă, pentru ce vă trebuie arsenicul?

- Pentru că vreau să-l omor pe soțul meu!

- Doamnă, nu pot să vă vând arsenic pentru un asemenea motiv, îmi pare rău, zise farmacistul.

Atunci femeia se scotocește în geantă și scoate o poză cu bărbatul ei care făcea dragoste chiar cu soția farmacistului. Acesta se uită la fotografie și spune:

- Ah, mă scuzați, nu știam că aveți rețetă !

Un bărbat intră ziua în amiaza mare într-un restaurant select și caută o masă liberă. Cum nu vede nicăieri merge la o masă unde se afla o femeie singură și i se adresează cu amabilitate:

- Bună ziua, nu vă supărați este liber?

- Obsedat mizerabil! strigă femeia în gura mare. Adică ce insinuezi să mă culc cu dumneata? Dispari domnule de aici până nu chem poliția.

Tipul se face roșu până peste urechi și pleacă cu coada între picioare la bar unde se așează să consume câteva paharele. După câteva momente tipa de la masa unde tocmai fusese circul se ridică și se apropie de bărbat:

- Sper că nu v-ați supărat de cele petrecute cu câteva momente în urmă. Dar dați-mi voie să vă explic în câteva secunde despre ce este vorba. Eu sunt psiholog de meserie și îmi place să studiez comportamentul bărbaților atunci când se află în diverse situații în fața femeilor.

Tipul luminându-se la față se uită la ea și îi zice încet:

- Nu este nici o problemă doamnă, stați liniștită. După care începe să strige în gura mare: Ce vrei ? Cinci sute de lei pentru doar un număr? Păi ce îți imaginiezi tu că sunt fraier, bagaboanto?

Într-un hotel nu foarte frecventat de turiști. Doi tineri închiriează și ei o cameră. După ce urcă cu bagajele pun pe ușa camerei semnul cu ”nu deranjați”. Recepționerul de la hotel fiind în treacăt pe lângă camera acestora se gândește că ar putea să tragă și el cu urechea la ce se întâmplă acolo când deodată aude o voce suavă feminină:

- Acum hai, acum, hai tu deasupra...

Vocea groasă a bărbatului zice:

- Acum hai, acum, hai tu deasupra...

Mai trece un timp și se aude:

- Acum hai, acum, hai amândoi deasupra...

Recepționerul nu mai rezistă și intră peste ei în cameră. Când intră îi vede pe cei doi care stăteau cocoțați pe un geamantan și se chinuiau să-l deschidă.

LEȘINI DE RÂS !!! Bancul Zilei - Numărul 1 - Distribuie mai departe dacă ți-a plăcut !

Un șofer dorind să-și protejeze mașina împotriva tâlharilor și fără să aibe bani pentru o alarmă serioasă se gândește să lase un bilet pe parbrizul mașinii:

” Radioul - defect,

benzină nu are,

motorul - componente lipsă”

A doua zi dimineață își găsește mașina pe butuci și un bilet pe care scria:

” DECI nici de roți nu mai are nevoie ”

Într-o zi de primăvară se plimba iepurașul prin pădure singur când deodată vede în fața lui o sticlă de vodcă. Se duce repede lângă în acea direcție, se uită el atent la ea, o studiază bine, se gândește câteva secunde și dă pe gât un sfert de sticlă. Imediat se îmbată iepurașul de nu mai știe de el și cade pe jos leșinat.

După câteva momente apare vulpea care trecând pe acolo îl vede pe iepuraș întins pe jos. Se uită la el cu lăcomie și zice în sinea ei ” Vai de mine acum o să mănânc iepuraș, o să mănânc iepuraș!”. Dar când să dea să îl mănânce pe iepuraș vede lângă el sticla de vodcă. Se gândește că ar fi mai bine să bea din ea înainte de mâncare. După ce bea vulpea un sfert de sticlă se îmbată și ea și cade lată pe jos lângă iepuraș.

Trecând lupul și el prin zonă, vede iepurașul pe jos zăcând și se gândește ” Acum mănânc iepurașul, ce bine îmi pare că mănânc iepurașul”. Dar nu apucă să se bucure prea mult că vede sticla de vodcă și lacom se apucă să bea din ea. Bea lupul din sticlă până când la un moment dat cade și el lat lângă ceilalți doi.

Mai trece ceva vreme și apare și ursul prin zona aceea. Vede ursul iepurașul căzut lat și se gândește și el ”Acum voi mânca iepurașul, vai ce bineîmi pare că mănânc iepurașul”. Când să se înfigă în el cu dinții vede sticla de vodcă lângă și o ridică să bea din ea înainte de a se înfrupta din iepuraș. După ce o dă pe gât până la fund cade și el jos lângă ceilalți.

Toți patru erau acum căzuți acolo când deodată se trezește iepurașul din beție, se uită mirat la ceilalți aflați lângă el și zice:

- Vai de mine, ce rău sunt la beție!

Saturday, July 2, 2016

MORI DE RÂS !!! Bancul De Azi - Numărul 1 - Distribuie Mai Departe Prietenilor !!!

Americanii inventează un robot superbiril. Se iau prin tragere la sorți trei femei care să îl testeze: o franțuzoaică, o spanioloaică și o româncă.

Intră franțuzoaica prima, după o oră iese din cameră:

- Oui, c'est superb !!

Intră spanioloaica. După două ore iese:

- OLEEE !!

Intră și românca. După șase ore specialiștii sparg ușa crezând că robotul a omorât femeia.

O găesesc pe româncă fugărind roboțelul prin cameră și strigând:

- Al dracu să fii, mă minți că nu mai ai baterii dar de fugit cum poți să fugi ?!

La ora de psihologie, profesorul le vorbește elevilor săi despre cele trei stări ale psihicului unui om. Acestea sunt: starea de calm, starea de iritare și starea de enervare. Fără prea multe cuvinte la un moment dat scoate un celular, formează un număr de telefon la întâmplare și zice cu toată convingerea:

- Alo, bună seara, aș dori să vorbesc cu Costel, spune profesorul.

- Costel nu locuiește aici, se aude de partea cealaltă a receptorului cu o voce calmă.

- Așadar, ați văzut? Aceasta a fost așa numita stare de calm, zice profesorul.

Imediat după aceasta nu stă pe gânduri și formează din nou același număr de telefon și zice:

- Alo, bună seara, Costel este acasă?

De la capătul celăllt al firului se aude cu o ușoară iritare în glas:

- Domnule, v-am mai explicat și mai devreme, Costel nu locuiește aici.

Profesorul le zice elevilor:

- Ați văzut acum cum arată starea de iritare.

Pentru a își duce experimentul până la capăt profesorul ia din nou telefonul și formează bineînțeles pentru a treia oară numărul de telefon ales inițial.

- Alo, bună seara, Costel este acasă?

Persoana de la capătul celălalt al receptorului răspunde enervată la maxim.

- Domnule tu ești bătut în cap? Nu înțelegi că nu este nici un Costel aici!?

- Așadar acestea au fost cele trei stări spune profesorul mulțumit că a putut să ducă până la capăt cu succes exeperimentul său.

Bulă se ridică din spatele clasei, vine și îi ia telefonul profesorului și între timp îi spune:

- Mai există o stare a psihicului uman domnule profesor. Este starea de disperare.

- Cum așa, întreabă profesorul?

Bulă formează numărul la care profesorul sunase de trei ori înainte și spune:

- Alo, sunt Costel, m-a căutat cineva ?

Monday, June 27, 2016

RÂZI CU LACRIMI !!! Bancuri, bancuri, bancuri... !!! Distribuie mai departe și prietenilor !!!

Ion și Maria:

- Ioane m-au prins unii și m-au violat într-o casă de la marginea pădurii trei zile la rând.

- Cum fă trei zile că tu nu ai lipsit de acasă decât o singură zi.

- Păi mă duc și mâine și poimâine.

Proaspăt însurat, Bulă este chemat în armată și este repartizat la divizia de vânători de munte. După vreo cinci-șase luni de instrucție fără nici o zi de perimisie, în mijlocul iernii, unitatea are o aplicație pe munte. Aplicația se desfășura chiar în zona unde era satul în care Bulă își lăsase proaspăta nevastă. Ca un om generos ce era comandantul diviziei îi acordă soldatului Bulă o noapte de răgaz în care are voie să își viziteze nevasta. Fericit, acesta își punte în picioare schiurile și merge într-un suflet spre frumoasa lui soție. A doua zi se întoarce printre soldați iar seara în dormitor înainte de culcare le propune acestora o ghicitoare.

- Cine dintre voi îmi poate spune care sunt primele trei lucruri pe care le-am făcut când am ajuns acasă la nevastă-mea?

- În primul rând ți-ai salutat familia, spune unul dintre ei.

- Greșit! În primul rând m-am culcat cu neavasta-mea. Al doilea lucru?

- Ți-ai salutat familia, răspunde alt soldat.

- Greșit! M-am culcat pentru a doua oară cu nevastă-mea. Și al treilea se încumetă cineva?

- Te-ai culcat a treia oară cu nevastă-ta!

- Nu, nu, nici chiar așa, zice Bulă. Al treilea lucru pe care l-am făcut a fost să îmi scot schiurile din picioare!

În mijlocul unui lac foarte mare, se aude la un moment dat o femeie care se îneca. De pe mal un bărbat începe să strige în gura mare după ajutor. În apropierea acestuia se afla un pescar care auzind zarva se duce într-un suflet la el și întreabă ce se întâmplă. Bărbatul îi zice:

- Omule, omule, îți dau 100 de euro numai te rog eu salveaz-o pe nevastă-mea că se îneacă.

Pescarul acceptă târgul și se aruncă în apă după femeie pe care o aduce la mal după câteva minute. Atunci îi zice bărbatului:

- Acum dă-mi te rog suta de euro pe care mi-ai promis-o.

- Păi nu știu cum să îți zic dar eu am crezut că e nevastă-mea, m-am înșelat, ai salvat-o de fapt pe soacră-mea.

Pescarul vizibil resemnat spune scoțând portofelul din buzunar:

- Acum asta mi-e norocul. Spune-mi cât naiba îți datorez?

LEȘINI DE RÂS !!! Bancul Zilei - Numărul 1 - Distribuie Mai Departe Prietenilor Tăi !!!

MARE CONCURS INTERNAȚIONAL

Cine poate timp de șapte minute, să calce o cămașă, să mănânce o pâine și să i-o tragă unei femei?

NEAMȚUL: se apucă cu grijă și calcă cămașa, upă care mușcă o dată din pâine și se scurge timpul.

RUSUL: se apucă de femeie, i-o trage, apoi mănâncă jumătate de pâine și se scurge timpul.

ROMÂNUL: pune femeia să calce cămașa și, în timpul ce femeia calcă, i-o trage mâncând în același timp și pâinea.

Câștigător este românul !!!

Declarații după concurs:

NEAMȚUL: Noi muncim și încercăm să ne facem treaba cât mai bine, apoi dacă mai e timp mâncăm și dacă mai rămâne timp ne distrăm.

RUSUL: Noi mai întâi ne distrăm, apoi dacă e timp, mâncăm, apoi dacă mai e timp, muncim.

ROMÂNUL: Noi dacă nu i-o tragem aluia care muncește, nu putem mânca o pâine.

Un om mergea prin deșert și era foarte însetat. La un moment dat vede o fântână și aleargă într-un suflet spre ea. Se apleacă deasupra acesteia, dar nu reușește să vadă dacă are apă în ea sau pur și simplu este secată. Pentru a afla acest lucru caută în jurul său și găsește o piatră pe care o aruncă în fântână. Ascultă cu urechea dacă se aude vreun zgomot venind de jos dar nimic. Atunci se uită în jurul său și găsește un pietroi mai mare care pesemne era desprins din fântâna veche. Îl aruncă și pe acesta în fântână dar în momentul când ascultă din nou nu se aude nimic. Exasperat începe să caute altceva pentru a arunca în fântână și găsește o bară de fier. De data asta se gândește că poate are noroc. Aruncă bara, dar ce să vezi din fântână nimic. Peste câteva secunde apare un nor de nisip care venea din depărtatre. Când ajunge în dreptul lui vede o cămilă care venind în mare viteză se aruncă direct în fântână. Omului nostru nevenindu-i să creadă ce se întâmplase se întreabă oare ce o fi pățit cămila când după câteva minute vede un arab care căuta ceva.

Văzându-l pe omul nostru stând lângă fântână îl întreabă:

- Auzi, n-ai văzut cumva vreo cămilă?

- Ba da tocmai ce a sărit în fântănă.

- Cum să sară în fântână cânde eu înainte să o las singură am legat-o de o bară de fier?

Bulă se afla la război și tot îi cerea permisie comandantului fără nici o șansă de izbândă. La un moment dat pentru a nu îl mai bate la cap comandantul îi spune:

- Uite Bulă dacă faci o faptă eroică te las să pleci acasă.

Nu trec decât câteva ore și apare Bulă cu un tanc al inamicilor nou-nouț. Primește zilele libere și atunci când se întoarce din permisie repetă aceeași figură cu tancul. După mai multe astfel de întâmplări la un moment dat comandantul îi zice că nu îi va mai da drumul decât dacă îi zice cum face să aducă de fiecare dată tancurile inamicilor.

- Păi domnul comandant, m-am dus cu tancul spre inamic și când l-am văzut am strigat ”Bă nu vrei să mergi acasă”, el a zis ”Ba da” și eu atunci i-am strigat ”Atunci hai să facem schimb de tancuri”

Sunday, June 26, 2016

Cel Mai Frumos Gol De La EURO 2016 - Fii ATENT Ce Execuție A Avut Elvețianul Shaqiri !!!

Chiar dacă după Brexitul celor din Marea Britanie, Campionatul European a trecut în plan secund ca interes pentru locuitorii bătrânului continent, există premise ca acesta sa mai spele din amarul lăsat de opțiunea aleasă de britanici. Începerea optimilor de finală a adus încă din prima zi schimbarea a ceea ce era până acum cel mai frumos gol reușit la EURO 2016. Titlul era deținut până atunci de slovacul Hamsik cu o execuție superbă. Ceea ce veți vedea în imaginile de mai jos este însă cum mult peste ce a arătat orice jucător la acest turneu mai ales la execuții. Priviți și vă veți convinge singuri.

Meciul care a adus în prim plan această capodoperă este chiar prima optime de finală ce a pus față în față selecționatele Poloniei și a Elveției. Deși elvețienii păreau că pornesc favoriți mai ales că noi am simțit forța lor chiar pe propria piele nereușind să îi învingem în meciul din grupe, se pare că acum nu a mai fost ziua lor decât la execuții.

Polonezii au fost cei care au deschis scorul, dar elvețienii la fel ca și în meciul cu România au revenit pe tabelă egalând la 1. Și prin ce execuție au egalat?! Ce Cristiano Ronaldo, priviți cum Shaqiri reușește o foarfecă perfectă de la aproximativ 16 metri. Mingea este plasată perfect ne lăsând nici o șansă portarului polonez.

Deși ar fi meritat ca jocul să se termine cu victoria lor măcar pentru această execuție de pus în ramă, iată că sorții nu au ținut cu ei și după cele două reprize de prelungiri au urmat cum era și firesc seriile de penalty-uri. Ei bine deznodământul a fost trist pentru elvețieni, ratând una dintre aceste lovituri și trimițând direct în sferturi echipa Poloniei.

A rămas acum să vedem dacă va exista cineva care va contesta supremația golului lui Shaqiri de la acest european. Voi ce părere aveți, credeți că se va găsi un gol mai frumos până la finalul campionatului și merită premiat de pe acum elvețianul pentru cel mai frumos gol al turneului?

Sursa: Youtube.com

Saturday, June 25, 2016

Te-ai întrebat vreodată de ce au buzunarele blugilor capse ? Răspunsul nu îl vei ghici niciodată !!!

Blugii sunt unul dintre obiectele vestimentare indispensabile în zilele noastre. Fie că îi purtăm atunci când nu găsim ceva la îndemână să ne îmbrăcăm sau chiar în ocazii mult mai însemnate aceștia au devenit parte din viața oamenilor în secolul XXI. Dintre toate obiectele vestimentare se poate spune că blugii fac parte din categoria celor mai trainice produse vestimentare. Dar v-ați întrebat vreodată care este scopul capselor pe care aceștia le au prinse în special în jurul buzunarelor. Ei bine răspunsul îl veți afla în imaginile din videoclipul de mai jos.

În perioada Goanei după Aur din Statele Unite ale Americii în a doua jumătate a secolului XIX, blugii erau folosiți în special de către bărbații care munceau pe șantierele din acele timpuri. Fiind folosiți zilnic aceștia nu rezistau foarte mult și se descuseau sau rupea destul de rapid, până când într-o zi soția unuia dintre ei a apelat la un croitor pe nume Davis pe care l-a rugat să încerce să facă în așa fel încât pantalonii soțului ei să nu se mai rupă atât de ușor.

Ei bine Davis a stat și s-a gândit că acești blugi au nevoie de întărituri în zonele cele mai des supuse folosirii în special buzunarele. Astfel el a introdus capsele care să țină materialul și să nu se mai desprindă așa ușor. Se pare că ideea lui a fost un real succes blugii făcuți de acesta rezistând perioade îndelungate de folosire.

În industria producătoare de blugi cel care a introdus capsele pe piață a fost chiar celebrul Levi Strauss care preluând ideea de la Davis le-a pus în aplicare produselor sale vestimentare și a și înregistrat patentul pe ele la data de 20 mai a anului 1873. De atunci nu putem să spunem decât că blugii Levi's au făcut istorie.

Sursa: Youtube.com

Ce Face Cristiano Ronaldo Atunci Când Un Reporter Îi Pune O Întrebare Incomodă !!!

Campionatul European de fotbal este în toi, iar după prima jumătate a acestuia au apărut și primele momente tensionate în special înainte de ultima etapă din grupe, etapă ce a venit cu câteva surprize majore una dintre ele fiind chiar eliminarea din competiție a echipei naționale a României învinsă de mai puțin cunoscuta, dar mult mai determinata reprezentativă a Albaniei.

Dar de emoții și nervi nu au scăpat nici echipe mai valoroase din punct de vedere tehnic decât a noastră un exemplu fiind Portugalia care spre rușinea ei s-a calificat în faza optimilor după ce a reușit ”doar” trei rezultate de egalitate în grupă cu Islanda, Austria și Ungaria. Imaginile pe care le veți vedea în videoclipul de mai jos au fost surprinse înainte meciului cu Ungaria și îl are în prim plan pe probabil cel mai valoros jucător al planetei la ora actuală, Cristiano Ronaldo.

Acestuia un reporter a ”îndrăznit” să-i pună o întrebare incomodă chiar în preziua meciului cu vecinii noștrii de la vest, reacția lui însă a făcut înconjurul planetei, videoclipul ajungând viral atât pe internet dar și pe toate televiziunile internaționale. Vizibil iritat de neobrăzarea reporterului acesta i-a smuls din mână microfonul și l-a aruncat imediat în apa pe lângă care trecea tot ”alaiul” naționalei Portugaliei.

Un asemenea gest face parte din o serie de gesturi de dispreț pe care acesta le-a făcut de-a lungul anilor. Deși din punct de vedere al seriozității antrenamentelor nu i se poate reproșa nimic și mulți sunt de părere că este cel mai complet jucător al planetei la ora actuală acest lucru nu îl îndreptățește să se poarte într-un asemenea fel.

Sursa: Youtube.com

A Luat O Minge De Bowling Și A Tăiat-o În Două - Când A Văzut Ce Era Înăuntru A Zis Că Nu-i Adevărat !!!

Bowlingul este un sport care a prins din ce în ce mai multă popularitate și în România mai ales după ce în marile centre comerciale din țară au apărut săli speciale pentru te putea recrea alături de prieteni și nu numai. Acest sport presupune aruncarea unei bile ce are o greutate destul de mare pe o suprafață alunecoasă și încercarea de a dărâma cele 10 popice de la capătul aceste suprafețe. Sunt convins că mulți dintre dumneavoastră ați văzut sau chiar ați jucat măcar un joc de bowling, dar oare v-ați întrebat vreodată ce se află în interiorul bilei de o face așa grea. Ei bine veți afla acest lucru din imaginile pe care le veți vedea în videoclipul de mai jos în care un tătic a vrut să îi arate băiatului său îndrăgostit de acest sport ce surpriză ascunde această bilă.

Istoria acestui sport este de-a dreptul fascinantă. Puțini știu că acest joc de bowling datează de peste 7000 de ani, dar forma pe care o știm în zilele noastre a fost patentată în anul 1885 în Statele Unite ale Americii. De fapt până la această dată jocul se numea kegel și se desfășura prin aruncarea bilei spre 9 popice. Ei bine ne fiind admis ca și sport acesta se desfășura în barurile americane ca un joc de pariuri.

La forma aceea s-a introdus încă o popică devenind astfel bowling-ul de azi. Punctajul și celelalte reguli au fost introduse după data de 9 septembrie 1895, odată cu crearea ligii americane de bowling denumită ABC. În anul 1938 în cadrul acestui joc are loc o nouă revoluție tehnologică de această dată prin introducerea primei mașini automate de aranjare a popicelor.

De atunci a început practic bowlingul modern mai ales că din 1952 toată lumea a avut acces la aceste masinării automate pentru aranjarea popicelor. Concursurile de bowling au căpătat de atunci o din ce în ce mai mare popularitate în toate colțurile planetei.

Sursa: Youtube.com

Friday, June 24, 2016

MORI DE RÂS !!! Bancul Zilei - Numărul 1 !!! Distribuie Mai Departe Și Prietenilor !!!

Soția către soțul ei:

- Iubitule, dacă iau permisul de conducere, ce mașină îmi cumperi???

- Whirlpool!

O pitipoancă blondă a primit cadou de ziua ei o mașină super-sport. Se urcă femeia la volan și după ce face o depășire riscantă îi taie calea unui TIR, și începe să gesticuleze la adresa șoferului acestuia. După o vreme acesteia i se face foame și se oprește la un McDonald's să cumpere ceva de mâncare. După câteva momente apare și șoferul de TIR pe care îl depășise. Cum a văzut-o pe aceasta a scos un cuțit și a început să o tragă de păr. Deseneazî pe asfalt un cerc cu o cretă și îi zice acesteia:

- Observi cercul asta? Să nu te prind că ieși din el că va fi vai și amar de tine.

După asta șoferul deschide o portieră și înepe să taie cu cuțitul scaunele din piele extrem de scumpă ale mașinii acesteia. Blonda se uită la el dar în ciuda a ceea ce se întâmplă începe să râdă foarte tare.

- Ce naiba găsești de râs? o întreabă aceest?

Blonda nu răspunde nimic și rămâne să râdă în continuare. Înfuriat și mai tare de reacțiile acesteua, șoferul de TIR ia un ciocan mare și începe să lovească în geamuri și în capotă până nu mai rămâne aproape nimic. Când privește spre blondă o vede că acesta râde în continuare.

Din ce în ce mai nervos datorită atitudinii zeflemitoare a blondei, șoferul se duce la cabina camionului și se întoarce cu o canistră de benzină pe care o toarnă peste toată super-mașina blondei. După aceea aprinde un chibrit și face scrum toată mașina.

În ciuda imaginilor apocaliptice cu mașina ei, blonda nu era deloc afectată ba mai mult râdeea în continuare. În momentul acela șoferul nu mai rezistă și enervat la culme și o întreabă:

- Poți să îmi zici și mie de ce râzi în halul ăsta, nu vezi că ți-am făcut mașina praf de nu a mai rămas nimic din ea?

La care blonda răspunde relaxată.

- Ce contează, dar nu m-ai văzut că am ieșit de trei ori din cerc.

Bancuri, bancuri, bancuri... RÂZI CU LACRIMI !!! Trimite-le și prietenilor tăi mai departe !!!

Un tip dansa cu o gagică bună rău de tot și, profitând de apropiere, bagă mâna în decolteul tipei și începe să se joace cu ei.

- Ce faci domnule?

- Caut posturi străine!

Atunci tipa bagă mâna repede în pantalonii lui și zice:

- Cu așa antenă nu o să prinzi nici Bucureștiul!

Dacă ai o pisică, nu poți ști niciodată când se îmbolnăvește. Așadar uite câteva sfaturi cum să îi dai o pastilă pisicuței tale.

1. În primul rând trebuie să o ții ușor pe brațe ca un bebeluș. În momentul în care ai ”fixat-o” bine cu degetul arătător și cel mare apasă pe obrajii ei din ambele direcții pentru a îi deschide gurița. În acel moment pui pastila și lași pisicuța să o înghită.

2. După primul pas recuperezi pastila de jos și pisica ce a fugit cel mai probabil după canapea. Va trebui să repeți procesul de la primul punct dar de data aceasta capul ei trebuie ținut strâns la fel și lăbuțele din spate. După ce ai reușit acest lucru trebuie să îi deschizi din nou gura cu prin metoda de la pasul numărul 1 iar după ce i-ai îndesat pastila pe gât îi închizi gura și o ții așa aproximativ zece secunde.

3. Pui la loc galeria, constați și evaluezi pagubele draperiilor. Sângele care a picat pe covor de pe mâinile tale se poate șterge ușor cu apă caldă. Aduni repede cioburile de la bibelouri în speranța că mai târziu vei reuși să le lipești.

4. Ia un prosop mare de baie și înfășoară cu atenție pisica în el lăsându-o doar capul în afară. După aceasta ia o bucată de lemn cu care îi deschizi gura pisicuței tale și încerci să îi dai o altă pastilă care va aluneca din partea de sus a bucății de lemn direct în gurița aacesteia.

5 Nu băga în seamă durerile pe care le ai la ochiul stâng. Mai ai destul pastile în cutie.

6. Leagă picioarele pisicuței cu sfoară de iută. Iar după ce ai fixat-o bine pe masă deschide-i gura cu o șurubelnuță mecanică de 12. În timpul asta ai grijă să îți vadă privirea dură și necruțătoare. Cât timp are gura deschisă iei un pai de băut mai larg și îl fixezi în ea, pui pastila, după care sufli cât de tare poți în el.

7. Citești repede prospectul pastilelor pentru a fi sigur că nu sunt dăunătoare pentru om. Bei în cea mai mare grabă o sticlă de bere ca să se ducă tot gustul neplăcut al pastilei.

8. Suni de urgențo la hingheri cărora le promiți o recompensă substanțială pentru prinderea creaturii diavolului. Și apoi suni la un magazin de mobilă pentu a comanda o masă nouă.

9. Strângi din dinți în timpul în care îți sunt cusute toate tăieturile de pe corp. Și nu uita de pastila din ochiul stâng.

10. În drumul de întoarcere spre casă intri în primul magazin de tip Pet Shop și îți cumperi un hamster. E clar că nu ești calificat să crești o pisică.