Sunday, October 11, 2015

Cum Se Face Agricultura Adevărată - Fii ATENT Ce Utiaje Au Nemții !!!

Agricultura reprezintă una dintre principalele ramuri ale economiei unei țări. Lucrul acesta ar trebui să-i determine pe cei care se ocupă la cel mai înalt nivel de un astfel de domeniu să caute soluții cât mai eficiente pentru cultivarea pământului și pentru a obține maximum din fiecare recoltă. Veți vedea în imaginile din videoclipul de mai jos un astfel de exemplu care bineînțeles la noi în țară nu este pus în practică deși am avea posibilitatea să importăm astfel de utilaje.

Un astfel de utilaj are lățimea a 9 mașini obișnuite dar o eficiență de invidiat fiind capabil să îți ”doboare” un câmp întreg de porumb în mai puțin de o zi. Această combină ne arată cât de departe ne aflăm noi față de țările civilizate în care agricultura se face cu o ușurință de invidiat.

Agricultura este acea ramură care se ocupp cu producerea hranei de origine vegetală și animală cu ajutorul cultivării sistematice a unor plante sau prin creșterea animalelor. Termenul își are originile în limba latină și desemnează câmpul și cultura rezultând din acestea termenul de cultivare. Agricultura are o mulțime de ramuri componente care îi alcătuiește totalitatea cum ar fi: agrofitotehnia, avicultura, piscicultura, zootehnia și multe altele.

Agricultura este una dintre cele mai vechi meserii cunoscute pe pământ aceasta a fost piatră de temelie la constituirea principaelor civilizații. Practica agricultuii a fost datată ca având începuturile acum aproximativ 14000 de ani. Conform statisticilor internaționale peste 50% din populația planete lucrează în agricultură. Spre exemplu în Nepal 90% dintre oameni lucrează pământul pe când în țări care și-au concentrat atenția către alte industrii cum ar fi Statele Unite, Marea Britanie doar un procend de 2% din populație este implicat în acest domeniu.

No comments:

Post a Comment