E clar, o astfel de mașinărie... Pfiu drace, te duce cu 50 de ani în viitor, nu mai stai tu să îți pregătești tot felul de suporturi, pentru ca acele imense blocuri de ciment sau ce material or fi acelea să poată fi suportate, nu îți mai bați capul cu structura de rezistență dacă deste bine formată, ci doar plasezi acest camion ingenios realizat sub locul în care dorești să îți faci gura de ieșire din tunel, și cu celelalte aparate începi să amplasezi acele blocuri împreună cu adezivul care le face să stea împreună, sau cum s-o numi materialul care le ține împreună.
O astfel de creație poate fi întâlnită doar în benzile desenate, pe bune de am mai întâlnit până acum vreun astfel de procedeu de construcție. Concluzia este că acești Canadieni, sau mai exact cine a venit cu această idee, a făcut o treabă genială în modul în care a reușit să vină în sprijinul muncitorilor care fără o astfel de mașinărie s-ar fi chinuit de mult mai multe ori până acum să termine un astfel de tunel, sau mai exact o astfel de ieșire din tunel. Acestea sunt cele mai importante avansuri făcute de tehnologie, și nu mă refer strict la acesta, ci la invențiile de genul, care ajută omenirea să se miște într-un ritm mai rapid spre țelul impus.
Dacă nu ar fi fost astfel de persoane care să realizeze astfel de inovații, probabil lumea noastră s-ar fi îndeletnicit și în momentul de față cu tot felul de activități dacă nu primitive, hai să le spunem neavansate. Și de aici în colo mintea umană va improviza și va inova până la nesfârșit, deoarece o infinitate de astfel de activități pot avea o infinitate de inovații, iar mintea omului nu va sta niciodată locului și va căuta mereu să își facă viața mai ușoară prin astfel de unelte.
No comments:
Post a Comment