V-ați săturat probabil și voi de gurile rele care sunt mereu nemulțumite de ceea ce se întâmplă în România, fie că vorbim aici de nivelul de trai sau pur și simplu oamenii care ne conduc, acestea sunt mereu lucrurile care par să le vină în minte prima dată când se gândesc la țara noastră. Imaginile din videoclipul de mai jos sunt adresate tuturor nemulțumiților aștia care poate își vor mai potoli din cuvintele grele și vor avea și unele laudative pentru că nici o altă nație nu își critică de multe ori chiar și pe nedrept atât de rău propria patrie.
Este de știut că omul sfințește locul, iar imaginile de mai jos par să ne arată că noi Românii suntem destul de pricepuți în acest lucru. Nu putem suporta mereu aceleași catalogări greșite care se fac asupra poporului nostru inclusiv de conaționali ai noștri plecați în străinătate, pentru că frumusețea acestei țări și nu mă refer la cea naturală a fost construită de români mult mai patrioți decât ei.
O dovadă este această filmare aeriană a capitalei, Bucureștiul nostru, poate că are problemele lui, în ceea ce privește traficul greu la ore de vârf și mai mult ca sigur sunt lucruri care pot fi îmbunătățite pentru un trai și mai bun, dar peste toate acestea nu trebuie să uităm, monumentele încărcate de istorie, clădiri impozante, parcuri frumos amenajate și chiar și bulevardele importante.
Distribuiți mai departe aceste imagini absolut mișcătoare pentru a arăta că ni se pune prea ușor o etichetă pe care nu o merităm și poate că începând cu asta părerea multora se va schimba și vom ajunge să fim judecați pe drept atunci când este vorba de problemele cu care ne confruntăm.
Sursa: Youtube.com